Stiri

Dodon face lobby în continuare pentru aducerea VACCINULUI rusesc „Sputnik-V” în R. Moldova, chiar dacă nu ocupă nicio funcție publică: „Am discutat termenele și posibilele modalități de accelerare a înregistrării vaccinului…”

Actualitate 09.02.2021 14:29 Vizualizări1659
Dodon face lobby în continuare pentru aducerea VACCINULUI rusesc „Sputnik-V” în R. Moldova, chiar dacă nu ocupă nicio funcție publică: „Am discutat termenele și posibilele modalități de accelerare a înregistrării vaccinului…” Facebook

Liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, poartă discuții cu autoritățile Rusiei, prin intermediul Ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru contractarea vaccinului „Sputnik-V”, deși nu ocupă nicio funcție publică.

Potrivit lui Dodon, mai mulți cetățeni ai R. Moldova „ar fi interesați” să se vaccineze anume cu vaccinul „Sputnik-V”.

„Am avut o întrevedere de lucru cu Oleg Vasnețov, Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova. Am reiterat interesul mai multor locuitori ai R. Moldova privind obținerea vaccinului rusesc „Sputnik-V” împotriva coronavirusului. În context, am discutat cu Ambasadorul rus termenele și posibilele modalități de accelerare a înregistrării vaccinului, exprimându-mi speranța că în viitorul apropiat vor fi efectuate toate procedurile necesare în acest sens”, a scris Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Totodată, fostul președinte spune că a discutat cu Vasnețov „diverse subiecte cu privire la dezvoltarea parteneriatului strategic dintre țările noastre prietene”.

Antrerior, în timpul campaniei electorale prezidențiale, Igor Dodon dădea asigurări că R. Moldova va primi vaccinul rusesc până la finele anului 2020, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

R. Moldova urmează să primească primele doze de vaccin la mijlocul lunii februarie. Este vorba despre 24 570 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech (Comirnaty) și 264 000 de doze produse de Oxford/AstraZeneca. Aceste doze de vaccin vor fi recepționate prin intermediul platformei COVAX.

Autor: Ziarul National
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 30.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri