Dodon îl CEARTĂ pe spicherul Igor Grosu, pentru că l-a numit „SEPARATIST” pe Krasnoselski. Socialistul afirmă că problema transnistreană ar fi un conflict INTERN al R. Moldova și trebuie soluționat în discuțiile cu Tiraspolul
4571
realitatea.md Socialistul Igor Dodon l-a mustrat pe spicherul Igor Grosu, deoarece acesta l-ar fi numit „separatist” pe Vadim Krasnoselski, iar pe el – trădător de țară.
„Eu am văzut multe declarații, că e trădare… O să le răspund criticilor mei. Trădare e ceea ce fac ei în mai multe domenii, trădare e atunci când se majorează prețurile. Evident că noi nu recunoaștem conducerea de acolo. Dar noi vrem să unificăm țara? Noi cu cine vom rezolva problema transnistreană? O vom rezolva cu cei care sunt acolo la conducere. Oamenii de acolo au votat pentru Krasnoselski. Pai, care e problema? L-am felicitat, deoarece anume cu el trebuie să purtăm discuții. E o stimă față de votul cetățenilor noștri. Noi trebuie să-i aducem pe toți sub regim constituțional, dar cum să o facem? Cu tancurile, așa cum au încercat în Georgia? Sau cu presiune, așa cum își dorește cineva de aici? Cu ei trebuie să discutăm”, a declarat Dodon joi-seară, în cadrul unei emisiuni de la Prime TV.
Dodon a adăugat că a rezolvat mai multe probleme cu cel pe care l-a numit „președintele Transnistriei”.
„Să-i faci separatiști, cum a făcut-o Grosu, e cel mai simplu. Eu cu Krasnoselski, atunci când eram președinte, am avut șapte-opt întrevederi destul de bune. S-au rezolvat o mulțime de lucruri. S-a deschis podul (care leagă Rezina de Râbnița n.r.), școlile funcționează, terenurile agricole… Ceea ce face actuala guvernare nu e corect”, a spus Dodon, criticat dut pentru că a depus, împreună cu liderul autoproclamat de la Tiraspol, flori la monumentul celor care au ucis polițiști din R. Moldova.
Dodon anticipează și o reacție dură din partea Rusiei, după ce mai mulți observatori ruși, care intenționau să ajungă la așa-zisele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului, nu au fost admiși pe teritoriul R. Moldova.
„Dar ce au făcut cu observatorii aceștia din Federația Rusă, pentru ce? Cu ce ocazie? Intră în R. Moldova cine dorește. Dar câți intră din Europa, SUA, care se duc și se întâlnesc cu conducerea din Transnistria. Care e problema? Ați vrut să le arătați ceva rușilor sau v-au rugat cineva din afara republicii să le arătați din deget rușilor? Nu știu la ce o să vă ajute asta. Voi trebuie să vă duceți și să vă înțelegeți cu rușii cu privire la prețul gazelor, la export. Credeți că rușii nu vor răspunde? Evident că o vor face, deja vedem declarații oficiale”, a punctat Dodon.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
22.07.2026
12:31
22.07.2026
12:30
22.07.2026
12:19
22.07.2026
12:19
22.07.2026
12:18
22.07.2026
12:07
22.07.2026
11:46
22.07.2026
11:42
22.07.2026
11:31
22.07.2026
11:03
22.07.2026
10:51
22.07.2026
10:29
22.07.2026
10:18
22.07.2026
10:03
22.07.2026
09:50
22.07.2026
08:48
22.07.2026
08:41
22.07.2026
08:39
22.07.2026
07:58
22.07.2026
04:26
22.07.2026
03:40
22.07.2026
02:50
22.07.2026
02:06
22.07.2026
01:56
22.07.2026
01:19
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră


















