DOC // Un nou SCANDAL la Gimnaziul din satul Pârâta. Unii părinții vor PROTESTA în fața instituției pe 1 septembrie, după ce administrația a decis, fără a desfășura consultări, ce limbă străină vor studia elevii: „E vorba de DISCRIMINARE”
4386
Facebook Peste 20 de familii din satul Pârâta, raionul Dubăsari, vor protesta mâine, 1 septembrie, în fața gimnaziului din localitate, după ce administrația instituției, fără a desfășura consultări, a decis ca elevii unei clase de a II-a să studieze engleza, iar cealaltă – franceza. Părinții clasei a II-a „B” spun că, anterior, în luna mai 2021, li s-a promis că limba străină pe care o vor studia copii lor va fi engleza, însă acum două săptămâni au aflat cu stupoare că aceștia vor învăța franceza. Mai mult, într-un demers adresat Ministerului Educației, părinții nedreptățiți spun că directorul adjunct al Gimnaziului din Pârâta a avut grijă ca nepoții săi să nimerească în clasa de-a II-a care va studia engleza.
„Înainte de începerea anului școlar eram convinși că elevii clasei a II-a „B” vor studia engleza. Mare ne-a fost mirarea să aflăm că aceștia vor învăța, totuși, franceza. Nu avem nimic împotriva limbii franceze, dar toți părinții vor ca engleza să fie studiată de copii din clasa a II-a și nu a V-a. La Gimnaziul din Pîrîta sunt două clase paralele de a doua. Noi am solicitat oficial ca limba străină studiată de copii să fie engleza. Directoarea Feodora Verlan a refuzat să recepționeze oficial cererea noastră. Ne-a spus că cererea trebuia depusă din timp și că decizia a fost luată: copii voștri vor învăța franceza. Chipurile care clasă a depus prima cererea, aceleia i se acordă prioritate. Nu am știut că la noi la Gimnaziu este organizat un maraton pentru premiul mare: limba engleză. Dacă știam că așa stau lucrurile, atunci depuneam cererea încă pe 1 septembrie 2020”, ne spune un părinte nemulțumit.
În demersul adresat Ministerului Educației se mai spune că este profesor de limba engleză, care ar putea preda fără probleme pentru ambele clase. Părinții mai reclamă și faptul că elevii clasei a II-a „B” ar fi discriminați.
„Vrem să menționăm că diriginta clasei paralele, care deține funcția de director adjunct al Gimnaziului Pîrîta, a avut grijă ca cei trei nepoți să studieze engleza. Copiii noștri sunt discriminați”, spune sursa citată.
Cei 22 de părinți solicită Ministerului Educației să soluționeze această problemă, însă nu au primit, deocamdată un răspuns.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL, directoarea Gimnaziului Pârâta, Feodora Verlan, a declarat că părinții nu au niciun drept să aleagă în ce limbă străină să studieze copiii lor, dar pot să decidă instituția în care își vor face studiile aceștia.
„Eu am trei profesori de limbi străine și trebuie să-i asigur pe toți cu locuri de muncă”, a adăugat directoarea.
Întrebată de ce nepoții adjunctei sale au fost plasați în clasa în care va fi studiată limba engleză, Feodora Verlan ne-a amenințat cu judecata, dacă vom scrie ceva despre acest caz.
„De ce mă deranjați în zi de sărbătoare? O să vă dau în judecată! E vorba de niște părinți incompetenți. De ce se adresează la presă și nu la organele competente? Părinții au voie să aleagă instituția de învățământ pentru copiii lor”, a subliniat Feodora Verlan.
27.02.2026
08:10
88
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
411
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
442
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
27.02.2026
00:52
519
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
27.02.2026
06:56
426
Dacă ai aceste linii pe unghii, este un semn clar că… Vezi mai mult
366
Instagram anchetează conturi AI care sexualizează persoanele cu dizabilități
27.02.2026
03:06
415
Șeful Anthropic refuză cererea Pentagonului de acces nelimitat la inteligența artificială
27.02.2026
02:17
431
Jack Dorsey concediază aproape jumătate din angajații Block și avertizează că multe companii vor urma același drum
477
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță Meta și Google că i-au furat copilăria și i-au distrus sănătatea mintală
26.02.2026
23:30
604
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
470
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
27.02.2026
05:49
339
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
394
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
27.02.2026
00:52
493
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
26.02.2026
23:30
578
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
456
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
614
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
540
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
19:29
553
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
696
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
600
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
628
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
596
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
635
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
629
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
606
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
590
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
731
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
698
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
804
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
635
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
681
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
726
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
653
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
934
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
766
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














