DOC // Proiectul legii BUGETULUI de stat pentru 2020 a fost APROBAT de Guvern: „Multe DEZMĂȚURI am văzut în politica moldovenească, dar Guvernul Chicu a reușit să mă uimească”
4600
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020 a fost aprobat astăzi de Guvernul R. Moldova.
Potrivit documentului, bugetul de stat pentru anul 2020 va avea venituri de 44,1 miliarde de lei şi cheltuieli în sumă de 51,5 miliarde de lei. Deficitul bugetar este de 7,4 miliarde de lei.
Proiectul legii bugetului de stat este criticat de reprezentanții opoziției, pentru că documentul nu a fost supus dezbaterilor publice.
„Multe dezmățuri am văzut în politica moldovenească, dar Guvenul Chicu a reușit să mă uimească, totuși, pe mine. Dacă avem un regim obscur, atunci lumina să stânge peste tot. Chiar unde nu era necesar”, a declarat liderul fracțiunii PPDA din Parlamentul R. Moldova, Alexandr Slusari.
„Proiectul de buget pentru 2020 al Guvernului „Dodon” (publicat cu 10 minute înainte de ședința Guvernului) presupune un deficit bugetar de 7,4 miliarde de lei, cu aproape 1 miliard de lei mai mult față de de Bugetul Solidarității al Guvernului Sandu. Și asta în condițiile în care finanțări externe în valoare de 3 miliarde de lei (care în special merg spre acoperirea deficitului) sunt în pericol să nu mai vină! La ședința Guvernului, ministrul Pușcuță n-a zis nimic despre cum va finanța deficitul”, a remarcat deputatul PAS, Radu Marian.
„Cum vor finanța ei acest deficit? Se vor împrumuta de la ruși, în schimbul cedării controlului la întreprinderi de stat? Se vor împrumuta la rate mult mai scumpe de pe piețele interne și burse internaționale și vor pune pe spatele cetățenilor datorii de miliarde de lei în plus, așa acum au făcut și cu legea miliardului? Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile lor”, a adăugat Marian.
Proiectul aprobat urmează să fie remis spre examinare Parlamentului.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















