Stiri

DOC // Încă un candidat, cu studii la Harvard și cu premii la concursuri de judo, și-a depus dosarul la funcția de guvernator al BNM. Termenul-limită expiră mâine

Economie 21.02.2016 12:09 Vizualizări2156
DOC // Încă un candidat, cu studii la Harvard și cu premii la concursuri de judo, și-a depus dosarul la funcția de guvernator al BNM. Termenul-limită expiră mâine

Vadim Brânzan, în vârstă de 45 de ani, este cel de-al doilea candidat care și-a depus dosarul pentru a participa la concursul privind ocuparea funcției de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, anunțat de Parlament.

Acesta a activat în ultimii ani în SUA în domeniul investițiilor bancare, are studii la Harvard Business School (1999-2001) în domeniul finanțelor și a făcut Psihologie la Universitatea de Stat din Moldova (1988-1993).

În perioada anilor 1994-1999, Vadim Brânzan a acordat, printre altele, la Chișinău, Moscova și Kiev asistență la dezvoltarea și gestionarea infrastructurii de privatizare în masă din R. Moldova și unele regiuni din Ucraina.

În CV-ul pe care l-a depus la concurs, Brânzan specifică faptul că are trei copii și că este premiant al mai multor concursuri naționale de judo și sambo.

Menționăm că Vadim Brânzan este al doilea candidat la funcția de guvernator al BNM, după ce săptămâna trecută și-a depus dosarul la concurs și Roman Cernîșev, un economist care activează în Israel și are studii în Rusia și în Israel.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 22 februarie curent, ora 17.00.

Amintim că guvernatorul BNM, Dorin Draguțanu, și-a anunțat demisia pe 21 septembrie 2015, acuzând presiuni politice. Împreună cu el, a scris cerere de demisie și viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag. Demisia lui Drăguțanu a coincis cu ziua în care la Chișinău a ajuns o misiune a Fondului Monetar Internațional care urma să lanseze negocierile pentru semnarea unui nou memorandum cu FMI. Din cauza anunțului guvernatorului, făcut după ce în ajun discutase cu spicherul Andrian Candu la un hotel ce-i aparține controversatului Vladimir Plahotniuc, negocierile au fost suspendate.

După ce a fost anunțat concurs pentru ocuparea acestui fotoliu, opt candidați s-au înscris în cursă. Niciunul dintre aceștia nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi înaintat președintelui Parlamentului spre a fi propus spre votare deputaților, deși experții afirmau că existau cel puțin doi candidați potriviți.

Ulterior, Andrian Candu a promis că, până la 10 decembrie, va propune un candidat la funcția de guvernator al BNM, fapt care nu s-a mai întâmplat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri