DISENSIUNI serioase între premierul Chicu și președintele Dodon, deoarece șeful statului l-ar SFIDA public pe fostul său consilier. „De ce Ion Chicu lucrează în asemenea condiții? Nu are de ales”
6758
Facebook Între premierul Ion Chicu și președintele Igor Dodon ar fi disensiuni serioase, iar acest lucru se întâmplă pentru că șeful statului nu vede altceva în fața ochilor decât cel de-al doilea mandat de președinte. Astfel, lui Chicu îi este foarte greu să gestioneze criza provocată de COVID – 19. Acesta și-ar da demisia, dar pentu că e „om de stat” nu o face și nu o va face până nu va fi depășită criza. De această părere este fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, care a dezvăluit dedesubturile relației dintre Chicu și Dodon.
„Există disensiuni între cei doi, doar că aceste neînțelegeri nu sunt făcute publice. Cu toate acestea, neînțelegerile dintre ei sunt evidente. Pe de o parte, iese Ion Chicu de la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale și spune oamenilor să nu iasă din case, iar pe de altă parte Dodon afirmă că se poate de plimbat prin parc, de făcut sport, dar să nu fie grupuri mai mari de trei persoane. Dodon se gândește doar la PR și la ce de-al doilea mandat. Ne aducem aminte că au fost cazuri când oamenii din parc au fost amendați”, a declarat Candu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Fostul spicher crede că Dodon îi sfidează autoritatea lui Chicu, dar ultimul nu ar avea de ales: „Ion Chicu este o persoană responsabilă, un om de stat, care nu poate să plece în plină criză pandemică. Ce, să iasă și să spună că a obosit, că are probleme cu președintele și pleacă? Într-o perioadă de criză nu poți face asta”.
Sursa citată mai spune că funcția de premier l-a schimbat mult pe Ion Chicu, exact cum s-a întâmplat și în cazul lui Vlad Filat sau Pavel Filip.
„Chicu înțelege că pentru Dodon al doilea mandat este primordial, dar în același timp dânsul este un profesionist. Eu l-am votat în calitate de premier. Totuși, a fi profesionist într-un domeniu nu înseamnă că poți fi un premier bun. Un premier trebuie să aibă viziune, ceea ce-i lipsește lui Ion Chicu. Dar puterea îl schimbă pe om. De obicei, cei care devin premieri în R. Moldova se schimbă mult. Să luăm exemplul lui Vlad Filat, fostului meu coleg Pavel Filip, iar acum Ion Chicu. Eu nu știu ce se întâmplă cu acel birou, cu acel fotoliu de premier... dar în trei-patru luni schimbă omul. Acești oameni devin aroganți. Cred că el va fi premier până la prezidențiale”, a conchis Candu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
05.07.2026
15:13
05.07.2026
13:28
05.07.2026
13:26
05.07.2026
10:24
05.07.2026
09:07
05.07.2026
02:26
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi


















