Discursul Ambasadorului Daniel Ioniță, la recepția oferită de Ziua Națională a României, la Chișinău: „O piedică în calea uitării”
2497
Discursul integral al Ambasadorului Daniel Ioniță, ținut la recepția de Ziua Națională a României, organizată în seara zilei de 29 noiembrie curent, la Chișinău:
Stimate domnule Președinte al Republicii Moldova,
Stimate domnule Prim-ministru,
Doamnelor și domnilor Miniștri și Deputați,
Excelențele Voastre, doamnelor și domnilor Ambasadori,
Onorate autorități locale,
Distinse fețe bisericești,
Dragi oaspeți, într-un cuvânt,
Dragi Prieteni,
Vă mulțumesc mult pentru că ați răspuns invitației noastre de a sărbători împreună și a cinsti 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Această Zi specială reflectă împlinirea dezideratului de libertate, unitate și demnitate naţională al mai multor generaţii.
Anul acesta celebrăm 101 ani de la Marea Unire, moment aniversat de românii din întreaga lume, ca simbol al actului de voinţă al poporului român. Unificarea tuturor teritoriilor româneşti înăuntrul acelorași graniţe a fost și este un moment de referință în istoria noastră modernă. Reprezintă, totodată, o dovadă vie și incontestabilă a ataşamentului românilor faţă de valorile libertății, echității sociale, respectului reciproc şi toleranţei - valori pe care țara noastră le promovează şi astăzi constant și consecvent atât în politica externă, cât și pe plan intern.
Viitorul se construiește pe umerii trecutului şi pe asumarea trecutului, iar istoria diplomației române reprezintă însăși istoria făuririi națiunii moderne. Expoziția Diplomația Română și Marea Unire – pe care ați avut, sper, șansa să o admirați la intrare - prezintă documente din Arhivele Diplomatice ce ilustrează contribuția diplomaților noștri la realizarea și recunoașterea internațională a actelor istorice de la 1918. În această expoziție sunt evocate cele mai importante momente din istoria diplomației române în timpul Primului Război Mondial și al Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920.
România modernă s-a întemeiat pe clarviziunea şi curajul de a lua decizii majore la nivel politic și diplomatic, în momente cheie ale existenţei statului naţional român. Diplomaţii români au avut demnitatea de a apăra interesul naţional, chiar cu preţul vieţii, şi determinarea de a lupta pentru ca naţiunea română să-şi salveze fiinţa atunci când realităţile istorice ne-au fost potrivnice.
Tot anul acesta am comemorat 80 de ani de la odiosul Pact Ribbentrop-Molotov, ale cărui consecințe se mai văd încă. Salutăm decizia Departamentului de documentare istorică al MAE rus de a publica acest document care contribuie la stabilirea adevărului istoric. Românii s-au împăcat cu istoria, însă asta NU înseamnă că românii și-au uitat istoria. Sper ca aceste afirmații să fie egal-valabile și aici în Republica Moldova.
În această iarnă sărbătorim și 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, care a reprezentat un alt moment de referință în devenirea noastră ca stat profund democratic, independent și suveran.
Pentru o nouă generație de români, pentru cei născuți după căderea dictaturii comuniste, sau pentru cei care erau pur și simplu prea tineri să-și amintească anii totalitarismului și dictaturii ceaușiste, totul a început destul de natural. Ca participant direct la acele evenimente, vă pot spune că primul cuvânt rostit de români pe străzile Timișoarei și Bucureștiului a fost LIBERTATE. Într-adevăr, aceasta este o valoare supremă primordială în care o națiune trebuie să creadă. Fără libertate nu există democrație, stat de drept și nici RESPONSABILITATE. „Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”, cum bine spunea Abraham Lincoln.
Dragi Oaspeți,
Fără devotamentul, curajul, viziunea înaintașilor noștri, polticieni, diplomați și militari care și-au jertfit viața pe câmpul de luptă, România nu ar fi fost ceea ce este astăzi, un stat membru al UE și al NATO, profund conectat la realitățile secolului XXI. România alături de prietenii și partenerii săi joacă un rol din ce în ce mai activ, ca parte a familiei europene şi euro-atlantice, într-un context internațional complex, confruntat cu provocări și oportunități majore.
Foarte puțini dintre manifestanții care au luptat și au murit pe străzile Bucureștiului în urmă cu trei decenii pentru a răsturna dictatura comunistă ar fi îndrăznit să prezică o astfel de evoluție pentru România.
Spre exemplu, în prima jumătate a anului acesta România a exercitat pentru 6 luni Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, derulată sub motto-ul: Coeziunea o valoare comună europeană. A fost un mandat de succes, în care România a dovedit că este puternic ataşată valorilor europene şi a acţionat pentru consolidarea proiectului european, pentru o uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a eforturilor şi capacităţilor noastre conjugate. În cele şase luni de mandat am dovedit eficienţă, promptitudine şi profesionalism, având în vedere că preşedinţia României la Consiliul UE s-a derulat într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene, dar şi de evoluţiile legate de Brexit, de un mediu internaţional în permanentă schimbare.
Totodată, anul acesta o româncă, Laura Codruța Kovesi a fost aleasă în funcția de Procuror European – o instituție nou creată la nivelul UE și un român, Mircea Geoană, în funcția de Secretar general adjunct al NATO.
Nu este nevoie să mai precizez că toate acestea sunt doar etape ale unui proces în continuă desfășurare și că avem multe altele de făcut pentru a avea o Românie sigură, stabilă și prosperă, care să iradieze bune practici în vecinătate și să-și consolideze prestigiul în lume.
Dragi Prieteni,
În astfel de momente festive se cuvine să ne referim succint și la stadiul și perspectivele contactelor noastre bilaterale.
Relațiile dintre România și Republica Moldova sunt speciale, de Parteneriat Strategic privilegiat pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova și se bazează pe comunitatea de limbă, istorie și tradiții. Sunt marcate de un dinamism aparte și practic nu există nici măcar un singur domeniu, fie el politic, economic, cultural sau social, în care să nu avem exemple de reușite și de bune practici comune.
Anul acesta a fost unul al schimbărilor de Guverne pe ambele maluri ale Prutului. În perioada premergătoare moțiunii de cenzură de la Chișinău, România a adresat direct, pe multiple canale, un apel ferm forțelor politice de la Chișinău pentru responsabilitate și depășirea impasului politic, încurajând identificarea unei soluții care să asigure stabilitatea, să continue reforma Justiției și să permită Guvernului să mențină parcursul european.
În contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetățenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice și va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european.
În final mulțumiri sponsorilor noștri fără de care nu ar fi fost posibilă organizarea acestui eveniment, precum și partenerilor media. Numele lor le vedeți pe ecran.
La mulți ani Dumneavoastră, La mulți ani români oriunde v-ați afla, La mulți ani România!
Vă mulțumesc pentru atenție!
25.04.2026
13:36
268
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
203
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
331
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
340
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
434
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
565
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
601
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
644
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
614
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
682
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
25.04.2026
13:36
236
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
179
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
300
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
304
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
421
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
558
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
591
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
634
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
603
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
675
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
806
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
717
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
625
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
629
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
704
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
838
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
647
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
615
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
803
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
666
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
654
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
619
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
739
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
952
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
750
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














