Destinul ultimului rege al României: „Îmi amintesc o cină cu Hitler, era în 1941, la Berlin”

Cotidianul spaniol El Pais l-a vizitat, la sfârşitul anului 2011, în Elveţia, pe regele Mihai al României, care le-a povestit jurnaliştilor madrileni cum şi-i aminteşte pe Hitler şi pe Mussolini.

„Miguel I, ultimul rege al României, este unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din al Doilea Război Mondial. Popularitatea sa actuală a dat din nou strălucire monarhiei la Bucureşti, unde s-a răspândit zvonul că ar putea fi restaurată, deşi în persoana prinţului Charles al Angliei. Ne primeşte în casa sa din Geneva, unde îşi aminteşte, la 90 de ani, scurta sa domnie şi lungul său exil”, scrie El Pais în debutul reportajului realizat acasă la Regele Mihai, în Elveţia.

„Nu există steag, nici stemă naţională, care să distingă această discretă vilă de celelalte case care o înconjoară. Dar între pereţii săi albi trăieşte o relicvă a trecutului, ultimul rege al României. Singurul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni activi în al Doilea Război Mondial. Unicul caz de monarh asociat cu puterile Axei, mai întâi, şi cu Aliaţii, mai apoi, care mai trăieşte pentru a putea s-o povestească. Martor puţin cunoscut, dar excepţional, al uneia din perioadele cele mai tragice ale istoriei recente europene”, continuă articolul din cotidianul spaniol.

Regele care a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial

„Fostul rege trăieşte în Aubonne, un sătuc de lângă lacul Leman, la jumătate de oră de Geneva. Dar abia trecuţi pragul casei sale, se simte aroma de România care se desprinde din prăjiturile pregătite de bucătăreasa majestăţii sale. Miguel Hohenzollern-Sigmaringen, regele Mihai I al românilor, se prezintă în holul casei, înalt şi fragil, îmbrăcat cu pantaloni închişi la culoare şi o jachetă în carouri, asortată cu cravata. Privirea-i albastră, încă alertă, în ciuda faptului că a împlinit 90 de ani pe 25 octombrie.

Regele Mihai I a abdicat pe 30 decembrie 1947. România s-a transformat în aceeaşi noapte într-o republică socialistă, guvernată de un partid comunist aflat la ordinele Moscovei. După doar câteva zile, tânărul monarh abandona ţara, însoţit de mama sa, regina Elena, un pumn de servitori, patru vagoane regale şi foarte puţin în plus.

Scurta sa domnie (la cinci ani, ca regent, între 1927 şi 1930, iar apoi la 18 ani, între 1940 şi 1947) este un caz singular în istorie. A fost regele-marionetă a dictatorului Ion Antonescu, asociat al Germaniei naziste şi, ca atare, al lui Hitler şi Mussolini. Dar a dat o lovitură de stat în august 1944 şi s-a situat de partea Aliaţilor, ceea ce i-a adus decoraţii şi elogii necontenite, dar nu a putut evita drama ca România să rămână sub sfera de influenţă a lui Stalin.

A luat masa cu Hitler şi Mussolini. „Fuhrerul era rece şi arogant”

În faţa indiferenţei aliate, regele care l-a abandonat pe Hitler pentru a se situa „de partea democraţiei şi a libertăţii” s-a trezit în ianuarie 1948 în exil. Pe tărâmul nimănui, abandonat, la mila intemperiilor istoriei. Fostul monarh a uitat multe lucruri, dar altele îi sunt gravate cu sânge şi foc în memoria-i. Nu îşi aminteşte multe detalii de la prima sa întâlnire cu Hitler, din 1938, când era încă principe moştenitor, nici întâlnire din 1940, când era proaspăt încoronat, de la care există mărturii grafice.

„Îmi amintesc o cină cu Hitler, dar era în 1941, la Berlin. Eu nu vorbeam germana, dar mama mea da, aşa că ea era cea care ducea greul conversaţiei”, povesteşte Mihai de România într-o engleză perfectă, dar practic abia şoptită. Mama sa, prinţesa Elena a Greciei, mătuşa reginei Sofia a Spaniei, era un personaj impresionant. Tatăl său, Carol II, un Hohenzollern, a fost un exemplu puţin edificator de rege corupt. Mihai de România a renunţat deja la numele de familie german, românizând dinastia.

Deşi avea abia 20 de ani când a luat masa cu Hitler, fostul rege îşi reaminteşte esenţialul. Spune că Fuhrerul nu i-a făcut cine ştie ce impresie. „Dacă impresiona prin ceva, era în rău”, spune el. „Nici nu mi s-a părut că are cine ştie ce talent de orator. Era dificil de abordat pentru că obişnuia să privească persoanele fix în ochi. Deja, la acel moment, faima naziştilor lăsa mult de dorit, iar lucrurile aveau să se înrăutăţească. Nu îmi amintesc ce am mâncat. Dar Hitler nu purta uniformă. Avea pantalonii săi obişnuiţi, negri, şi o jachetă kaki. Erau patru persoane cu el. Era rece şi arogant. Ţipa încontinuu şi era dificil să porţi o conversaţie în germană cu el, pentru că Fuhrerul monopoliza discuţia”.

În acea vizită, regele şi mama sa erau însoţiţi de un aghiotant, numit Jacques Vergotti, care a lăsat posterităţii nişte memorii mecanografiate, culese de Ivor Porter, biograful regelui, ale unor detalii interesante. Vergotti îşi amintea că a văzut-o pe mama monarhului, regina Elena, purtând o orhidee, obsesia lui Hitler, care i-a dăruit şi o sticluţă de Pervitin, nişte pastile antidepresive, fără de care nu putea trăi.

Întrebat de jurnaliştii spanioli despre motivul acelei vizite, Mihai de România susţine că „întâlnirea s-a produs într-un mod ciudat. Mama mea trebuia să meargă la Florenţa, pentru a rezolva nişte chestiuni personale. Dar Antonescu i-a spus că, dacă tot merge în Italia, ar putea să meargă să-i vadă şi pe Hitler şi Mussolini. Adevărul este că nu înţeleg nici azi sensul acelei vizite. Ştiu doar că am ajuns la Berlin”.

De acolo, au plecat în Italia. Amintirile despre Mussolini sunt ceva mai bune. „Diferenţele între el şi Hitler erau enorme. Evident, în primul rând eu vorbeam italiana, iar asta mereu te apropie. Mussolini era mai deschis, o persoană mai caldă, cum sunt italienii. Îmi amintesc că mama l-a întrebat cum reuşesc să trăiască italienii când ţara era supusă tuturor acelor restricţii. Răspunsul său a fost: Păi, strângând puţin cureaua!”.

„Nu pot să-l iert vreodată pe Churchill, care ne-a aruncat în mâinile ruşilor”

Nici Hitler, nici Mussolini nu şi-au imaginat niciodată că acel tânăr şi neexperimentat monarh va fi capabil să schimbe cursul celui De-al Doilea Război Mondial cu o lovitură de Stat. Sau cel puţin să scurteze cu şase luni acel carnagiu.

„Oficial, ceea ce am făcut a fost să scot România din război, cu speranţa de a evita o vărsare de sânge. Deşi ştiam că nemţii nu vor accepta niciodată asta. De altfel, nici nu au făcut-o, în aceeaşi zi ne-au bombardat”, îşi reaminteşte fostul rege.

Dar în lungii ani de exil, pe Mihai l-a apăsat mereu ceea ce în fond consideră o trădare a Occidentului şi, în special, a liderului britanic Winston Churchill. „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate, la Yalta”, spune el, reamintindu-şi de conferinţa din februarie 1945, la care Stalin, Roosevelt şi Churchill au stabilit reîmpărţirea Europei.

„Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici să i-o accept”.

Regele nu uită că oamenii de rând au fost cei care au plătit consecinţele. „Aceleaşi popoare pentru care au intrat Aliaţii în război”, adaugă el. „Şi deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”.

„Mihai de România întrerupe povestea pentru a-l mângâia pe Bianco, unul din câinii săi, care s-a strecurat în salon. Constanţa Iorga, secretara generală a Casei Majestăţii Sale, prezentă la interviu, îl alungă cu delicateţe. Iorga îl tratează cu devotament de fiică pe «Majestatea Sa». «Este în continuare regele nostru. Dacă a abdicat, a abdicat pentru că l-au forţat», subliniază ea”.

Acuzat de comunişti că a fugit cu averi uriaşe din România. „Am luat cu noi doar bunurile personale”

Încăperea principală a casei, cu tavan de lemn vopsit în alb, este decorată cu portrete ale strămoşilor, unele semnate de pictorul maghiar Philip de Laszlo, precum cel care îl reprezintă pe principele Mihai în 1936, un frumos adolescent, care sprijină o puşcă în mâna dreaptă. „Şi eu de fapt sunt stângaci. Erau nevoiţi să-mi facă puşti speciale. Dar în tablou este corectat acest detaliu”, povesteşte fostul rege. Să fii stângaci era un lucru prost văzut. Pe peretele opus, o fereastră amplă dă spre o terasă înspre grădină. Un bărbat cu vestă reflectorizantă munceşte la straturile de flori. „Acolo este Mont Blanc, dar cu ceaţa asta nu se vede”, spune Mihai, arătând spre un punct undeva în dreapta.

Exilul, faptul că a fost nevoit să devină un cetăţean oarecare, după ce a trăit în palate, înconjurat de atenţie şi onoruri, trebuie să fi fost o experienţă dificilă. „Am plecat doar cu bunurile noastre personale”, precizează fostul rege, acuzat ulterior de Guvernul comunist că a plecat din ţară încărcat cu aur şi bijuterii. Potrivit biografiei autorizate scrise de Ivor Porter, regina Elena a scos din ţară, iniţial, două tablouri trimise într-un seif din Zurich. Iar un aghiotant al monarhului a scos 300.000 de franci elveţieni şi francezi şi 50 de lire înaintea unei călătorii la Londra, în noiembrie 1947, pentru a asista la nunta prinţesei Elisabeta a Angliei cu Phillip de Edinbourgh, ambii veri primari ai lui Mihai. Această rudenie şi pasiunea moştenitorului britanic, Charles de Wales, pentru România au dat apă la moară unor zvonuri incredibile despre o posibilă încoronare a lui Charles ca rege, Carol al III-lea, al românilor.

Dar în noiembrie 1947, panorama era alta. Toată Europa de Est se afla sub sfera de influenţă a lui Stalin, iar Mihai I de România avea zilele numărate. O lună după nunta din Anglia, unde a cunoscut-o pe Ana de Bourbon Parma, cu care s-a căsătorit în anul următor, regele român era un exilat, obligat să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii.

Şi-a câştigat existenţa ca pilot, fermier sau broker

Mihai învăţase să piloteze avioane, iar această experienţă i-a folosit pentru a supravieţui în civilie. Mai întâi a petrecut un timp în Anglia, decis, împreună cu soţia sa, să trăiască dintr-o fermă avicolă. Ulterior, graţie unei oferte din partea companiei aeriene Lear, s-a stabilit definitiv în Elveţia. Între timp, au sosit pe lume, una după alta, cele cinci fiice ale cuplului. Când Lear şi-a închis birourile, fostul rege a acceptat pentru o vreme un job de broker pentru o firmă americană. „Dar nu mi-a plăcut. Urăsc să stau îngropat în hârţoage”, spune el.

„Majestatea sa are un har special, o abilitate deosebită cu tehnologia şi mecanica”, intervine secretara sa devotată. Fostul rege şi-a dedicat parte din timpul liber recondiţionării unui Jeep vechi, pe care armata americană l-a trimis în Rusia şi care a ajuns în mâinile sale într-un mod rocambolesc. Se spune că i-a aparţinut însuşi generalului Patton. Fostul monarh l-a recondiţionat şi îl păstrează în garaj.

Viaţa sa de om obişnuit a fost una modestă, din perspectiva unei alteţe regale. Deşi nu mai avea posibilităţile financiare de odinioară, fostul rege le-a asigurat fetelor o educaţie aleasă, în care nu au dus lipsă de nimic, nici de o nanny, nici de internat. Cu toate acestea, Majestatea Sa, regina, mergea adesea să le ia de la şcoală.

Vila din Elveţia a primit-o „împrumut”. Nu specifică, însă, de la cine

Casa de pe malul lacului Leman, unde are loc interviul, nu-i aparţine nici ea. „Este un împrumut”, spune Mihai, fără să spună mai multe. Fostul rege nu şi-a recuperat decât în 1997 naţionalitatea pe care i-au confiscat-o comuniştii. Dar în 2000, o lege care acordă un nou statut foştilor şefi de stat i-a permis să-şi recupereze tot patrimoniul din România şi să dispună de palatul Elisabeta. Chiar şi aşa, continuă să trăiască în Elveţia, „pentru a evita problemele”, spune Iorga, deşi o parte din an şi-o petrece în ţara sa. Din România sosesc delegaţii şi emisari încontinuu. Patriarhul român în persoană i-a ţinut slujba de Crăciun, înainte ca Mihai de România să se întoarcă, de Sărbători, în patria natală.

La apusul vieţii, Majestatea Sa, Regele Mihai al României pare să se bucure de o nouă notorietate. Pe 25 octombrie, la aniversarea a 90 de ani de viaţă, a fost sărbătorit cu onoruri în ţara sa. Cu vocea sa abia perceptibilă, a ţinut primul său discurs în Parlament, după 64 de ani de exil. A fost prezentă şi regina Sofia a Spaniei, verişoară primară a lui Mihai. „Relaţiile cu familia regală spaniolă sunt foarte bune. Deşi ne vedem rar”, spune fostul rege. „Ne apropie nu doar relaţiile de rudenie, ci şi destinul istoric. Şi Regina Sofia ştie ce este exilul. Ea şi Regele Juan Carlos şi-au dedicat vieţile sprijinirii instituţiilor democratice din ţara lor, la fel cum am făcut noi în a noastră”.

„Monarhia ar putea să nu mai revină niciodată în România. Nu întotdeauna istoria se repetă”

Mihai a fost prezent şi la nunta principelui Felipe cu Letizia Ortiz, în aprilie 2004. Ce părere are despre aceste nunţi regale cu femei din clasa medie? „Adevărul este că sunt fete foarte bine educate, cu studii, dar nu toate sunt pregătire pentru misiunea ce le aşteaptă. Unele reuşesc să se adapteze, ulterior. Altele, nu”, răspunde Mihai.

„Mihai I este conştient că monarhia ar putea foarte bine să nu mai revină vreodată în România. În ciuda ajutorului indirect al preşedintelui român, Traian Băsescu, care a contribuit la creşterea popularităţii fostului rege, atunci când l-a acuzat că a trădat ţara, oferind-o comuniştilor.

„Acuzaţia nu are niciun fundament”, explică istoricul Horia Barna. „Regele a fost obligat să abdice. Nu avea altă soluţie decât să plece”. Cu toate acestea, posibilităţile ca vechiul regim să revină sunt foarte mici. Nu întotdeauna istoria se repetă”, se încheie reportajul din El Pais.

Sursa: historia.ro