DESCOPERIREA care schimbă practic ISTORIA. Tot ce ştiam despre apariţia vieţii pe Pământ este FALS
2394
Pământul a fost, în urmă cu trei miliarde de ani, un mediu ostil caracterizat prin schimbări climatice imprevizibile şi printr-o deprivare de oxigen. Autorii unui nou studiu susţin însă că în ciuda acestor condiţii, anumite forme de viaţă au reuşit să prospere în acea perioadă.
Pentru realizarea acestui studiu, publicat în jurnalul de specialitate „Nature”, Roger Buick de la Departamentul pentru pământ şi ştiinţe spaţiale de la Universitatea din Washington, alături de alţi colegi de-ai săi, a analizat unele dintre cele mai vechi şi mai bine conservate roci care au fost colectate din nord-vestul Australiei şi din Africa de Sud.
Cele 52 de roci datează de acum 2,7-3,2 miliarde de ani şi s-au format înainte ca oxigenul să existe în atmosferă. Prin urmare, acestea conţin „indicii chimice” care nu sunt prezente în rocile moderne.
Cercetătorii au descoperit că în acea perioadă existau cantităţi mari de azot, substanţă care ar fi susţinut forme de viaţă de bază precum viruşii, bacteriile sau alte asemenea organisme. Prin urmare, organismele care pot supravieţui cu ajutorul azotului din atmosferă au apărut în această perioadă, mai exact cu un miliard de ani înainte de data la care se credea că au apărut primele forme de viaţă.
„Datele noastre sugerează că perioada minimă de constrângere este de 3,2 miliarde de ani pentru originea fixării biologice a azotului ceea ce sugerează că molibdenul a fost biodisponibil în mijlocul oceanului, în perioada Archaean, cu mult înaintea Marelui Eveniment de Oxidare”, au notat cercetătorii.
Mare Eveniment de Oxidare a avut loc în urmă cu 2,3 miliarde de ani, perioadă despre care se credea anterior că au apărut primele forme de viaţă.
Sursă: Techtimes
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















