Stiri

Demisie în Letonia după furtul miliardelor din băncile R. Moldova

Știri 02.02.2016 16:30 Vizualizări3475
Demisie în Letonia după furtul miliardelor din băncile R. Moldova kasjauns.lv

Preşedintele Comisiei pentru piaţa financiară şi de capital din Letonia, Kristaps Zakulis, și-a dat demisia, după ce s-a adeverit că trei instituții bancare letone au fost implicate în jaful de miliarde din Republica Moldova. Pentru demisia oficialului au votat 69 de deputați.

Anterior, Comisia pentru piaţa financiară şi de capital a aplicat o amendă de două milioane de euro instituției „Privatbank”, pentru încălcarea Legii cu privire la prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului și Legii cu privire la instituţiile de credit.

În cel mult patru luni, vor fi anunțate și rezultatele investigațiilor inițiate la alte două bănci letone: „ABLV Bank” și „Latvijas Pasta banka”.

„În dosarul privind jaful din Republica Moldova au fost implicate trei bănci. Comisia face verificări pe etape, ţinând cont că aceste tranzacţii sunt mari şi pornesc încă din 2012. Sancţiunile vor fi aplicate pentru fiecare caz în parte”, a precizat preşedintele demisionar al Comisiei pentru piaţa financiară şi de capital din Letonia, Kristaps Zakulis.

Kristaps Zakulis a devenit președinte al Comisiei pentru piaţa financiară şi de capital în 2012, iar mandatul său avea să expire abia în 2018.

Precizăm că raportul „Kroll” a scos la iveală faptul că
peste 13,5 miliarde de lei, sustrase în baza unor credite neperformante acordate de „Banca de Economii”, „Unibank” și „Banca Socială” au ajuns în instituții bancare din Riga, Letonia.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.24 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri