DELIR! Prezicerile Babei Vanga încep să se ADEVEREASCĂ! / sezonul de iarnă 2015
8140
jurnalul.ro
După calendare am intrat deja în 2015 de câteva zile o ocazie potrivită pentru a promova din nou predicțiile Babei Vanga, celebra clarvăzătoare din Bulgaria, care se duc departe în negura vremurilor, până în anul 5079, când sigur vom avea parte de mult-așteptatul sfârșit al lumii!
După rateul înregistrat în 2014, atunci când, conform Babei Vanga, ar fi trebuit să fim antrenați la nivel planetar în jocul vieții și al morții cu arme nucleare și chimice și când majoritatea locuitorilor Pământului vor fi bolnavi de cancer, în 2015 prezicătoarea și-a tras sufletul, din nefericire pentru cei care au gustul așteptării catastrofelor extrem de dezvoltat.
Rămâne să ne punem speranțele că prezicerile din lista de așteptare a Babei Vanga, celebra futurologă citată de media mai mult decât orice for științific mondial, se vor îndeplini la fel cum s-au îndeplinit și precendentele.
Lista e lungă, dar merită parcursă până la capăt, nu doar până acolo unde vi se sfârșește speranța de viață! Dacă nu știti când veți muri, există desigur pe internet o pagină web care calculează și lucrul ăsta!
■ 2016 - Începe depopularea Europei.
■ 2018 - China devine noua putere mondială.
■ 2023 - Orbita Pământului se schimba ușor.
■ 2025 - Europa este pustiită.
■ 2028 - Se dezvoltă o nouă sursă de energie.
■ 2033 - Gheața de la Poli se topește. Nivelul Oceanului Planetar este în continua creștere.
■ 2043 - Musulmanii cuceresc Europa. Economia mondială este înfloritoare.
■ 2046 - Clonarea este foarte ușor accesibilă.
■ 2076 - Lumea este condusă din nou de comuniști.
■ 2084 - Are loc renașterea naturii.
■ 2088 - O nouă boală lovește Planeta. Oamenii îmbătrânesc în câteva secunde.
■ 2097 - Boala este vindecată.
■ 2100 - Un Soare artificial luminează partea întunecată a planetei.
■ 2111 - Oamenii devin roboți.
■ 2123 - Începe un război între statele mici. Marile puteri nu intervin.
■ 2125 - Ungaria primește semnale din cosmos.
■ 2130 - Se formează primele colonii sub apă.
■ 2164 - Animalele devin pe jumătate oameni.
■ 2167 - Se formează o nouă religie.
■ 2170 - Anul unei mari secete.
■ 2183 - O colonie de pe Marte devine putere nucleară și cere independența față de Pământ.
■ 2187 - Erupția a doi vulcani este întreruptă cu succes.
■ 2195 - Colonia subacvatică, dezvoltată complet, abundența de energie și alimente.
■ 2196 - Finalizarea procesului de amestecare a asiaticilor cu europenii.
■ 2201 - Soarele încetinește emiterea căldurii. Temperaturile scad brusc.
■ 2221 - În căutarea vieții extraterestre, umanitatea intră în contact cu ceva groaznic.
■ 2256 - O navă spațială aduce pe Terra o boală cumplită.
■ 2262 - Planetele își schimbă orbitele. Marte este amenințată de o cometă.
■ 2271 - Constantele fizice sunt modificate. Se schimbă legile fizicii.
■ 2273 - Se naște o nouă rasă umană.
■ 2279 - O gaură neagră va genera energie.
■ 2288 - Se descoperă călătoria prin timp. Se stabilesc noi contacte cu extratereștri.
■ 2291 - Soarele se răcește.
■ 2296 - Erupții puternice pe Soare. Schimbarea forței de gravitație. Încep să cadă stații spațiale vechi și sateliți.
■ 2299 - Franța luptă împotriva Islamului.
■ 2302 - Se descoperă noi legi ale Universului.
■ 2304 - Misterul de pe Lună este descoperit.
■ 2341 - Ceva din spațiu se apropie de Pământ.
■ 2354 - Un accident pe un Soare artificial duce la secetă.
■ 2371 - Anul unei mari foamete.
■ 2378 - Un nou început se dezvoltă rapid.
■ 2480 - Pământul este în întuneric.
■ 3005 - Începe un război pe Marte.
■ 3010 - O cometă lovește Luna.
■ 3797 - Nu mai există viață pe Terra, însa oamenii vor reuși să locuiască în alte sisteme solare.
■ 3803 - O altă planetă este populată, oamenii suferă mutații din cauza climatului.
■ 3805 - Un nou război izbucnește din cauza resurselor limitate. Jumătate dintre oameni pier.
■ 3815 - Războiul se termină.
■ 3854 - Dezvoltarea civilizației se oprește.
■ 3871 - Un nou profet face apel la valorile morale și religioase.
■ 3874 - Profetul primește sprijinul populației pentru a organiza o nouă Biserică.
■ 3878 - Impreună cu Biserica, se încearcă redescoperirea vechilor științe.
■ 4302 - Noile orașe devin tot mai mari. Noua Biserică încurajează dezvoltarea noilor tehnologii.
■ 4302 - Oamenii de știință au descoperit comportamentul tuturor bolilor în organism.
■ 4304 - Se descopera tratamentul universal. Orice boalî poate fi vindecată.
■ 4308 - Din cauza mutațiilor, oamenii au capacitatea să folosească mai mult de 34% din creier. Se pierde complet noțiunea de rău și de ură.
■ 4509 - Cunoașterea lui Dumnezeu. Omul ajunge să poată comunica cu Dumnezeu.
■ 4599 - Viața veșnică devine posibilă.
■ 4674 - Dezvoltarea civilizației atinge apogeul. Numărul persoanelor care trăiesc pe planete diferite ajunge la aproximativ 340 miliarde.
■ 5076 - Se descoperă limitele Universului.
■ 5079 - THE END, fara happy-ending!
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”















