DECRETUL lui Putin pentru TĂTARII din Crimeea
1767
lenta.ru
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că a semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimea în calitate de popor reprimat în timpul lui Stalin, un gest în favoarea acestei minorităţi musulmane care s-a arătat ostilă alipirii la Rusia.
"Ţin să vă informez că am semnat un decret privind reabilitarea tătarilor din Crimeea, a armenilor, germanilor, grecilor, tuturor celor care au suferit în timpul represiunii stailiniste", a anunţat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti şi Mediafax.
Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţia peninsulei, au boicotat în mare parte referendumul din 16 martie, care a condus la alipirea Crimeii la Rusia.
Toată populaţia de tătari din Crimeea a fost deportată în Asia Centrală la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial de către Stalin, care o acuza de colaborare cu germanii.
Tătarilor nu li s-a permis să se întoarcă în Crimeea decât după perestroika, la sfârşitul epocii sovietice. Ucraina nu a adoptat niciodată legea privind reabilitarea lor, iar tătarii se confruntă în continuare cu probleme privind proprietatea asupra terenurilor, în special.
Formată în prezent din aproximativ 300 000 de persoane, această comunitate cere să beneficieze de o lege rusă din 1991 privind "Reabilitarea popoarelor reprimate", care oferă dreptul la unele compensaţii.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















