Declarație SURPRINZĂTOARE: „În culise, negocierile s-au încheiat, dar au rămas niște detalii mici legate de anumite FUNCȚII, care n-au relevanță pentru formarea coaliției”
2928
Expertul în drept, Alexandru Cuznețov, consideră că scenariul alegerilor anticipate este puțin probabil, deoarece partidele parlamentare vor ajunge în cele din urmă la un consens privind formarea unei coaliții de guvernare.
„Suntem în fața unui fapt împlinit. În culise negocierile s-au încheiat, dar au rămas niște detalii mici legate de anumite funcții, care n-au relevanță pentru formarea coaliției. Astăzi nicio formațiune care a acces în Parlament nu este gata de alegeri anticipate, iar în condițiile când aceste alegeri s-ar suprapune peste cele locale, riscurile ar fi și mai mari”, a spus expertul pentru un post de radio.
Cuznețov crede că, cel mai probabil, va fi formată o coaliție între PD și PSRM, unde socialiștii vor avea o reprezentare minoră în garnitura de guvernare, pentru că această formulă îi avantajează la capitolul asumarea de responsabilități în fața propriului electorat.
„Democrații sunt gata să le ofere socialiștilor funcția de președinte al Parlamentului și cele două portofolii la Externe și Apărare. Cât privește o eventuală preluare a SIS de către socialiști, cred că nu va fi posibil, deoarece este un buton prea important pentru a fi partajat”, a adăugat Cuznețov.
Partidele politice care au acces în Parlament nu pot ajunge la o înțelegere în ceea ce privește formarea unei coaliții majoritare. Anterior, liderii Blocului „ACUM” au spus că nu poate fi vorba de o coaliție cu PD, dar nici cu PSRM. PSRM a invitat astăzi Blocul „ACUM” la discuții, însă acestea s-au soldat cu eșec.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















