DECLARAȚIE // Săptămâna viitoare, la Chişinău vin factori de decizie din Federaţia Rusă, UE şi SUA, pentru a influenţa crearea unei majorităţi între „ACUM” şi PSRM: „Structurile de forță vor ajunge sub influența Rusiei”
3525
Moldova.org
Preşedintele Partidului Unităţii Naţionale, Anatol Şalaru (PUN), susţine că, dacă se va produce o alianţă între Blocul „ACUM” şi PSRM şi structurile de forţă, dar şi alte instituţii de stat vor ajunge sub influenţa Rusiei, atunci formațiunea sa va ieşi în stradă, la proteste.
Politicianul susţine că există un asemenea risc, având în vedere că săptămâna viitoare la Chişinău vin factori de decizie din Federaţia Rusă, UE şi SUA. În opinia lui, aceştia vin tocmai pentru a influenţa crearea unei majorităţi între ACUM şi PSRM, transmite IPN.
Anatol Şalaru consideră că formarea unei coaliţii la Chişinău ar depinde de o eventuală înţelegere între Germania şi Federaţia Rusă care ar pleda pentru o alianţă între Blocul „ACUM” şi PSRM. Potrivit lui, nu în zadar săptămâna viitoare vin la Chişinău vicepremierul rus Dmitri Kozak, comisarul european Johannes Khan şi un oficial american.
„Se vorbeşte despre aceasta şi, dacă se va întâmpla, atunci aceasta înseamnă că Blocul „ACUM” îşi semnează decesul şi va face un act de trădare, fiindcă aceasta înseamnă că PSRM îi va reveni Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, SIS, Ministerul de Interne şi alte domenii pe care le vor controla”, a menţionat Anatol Şalaru la emisiunea „Butonul roşu” de la postul de televiziune Moldova 1.
Politicianul spune că această alianţă va arunca Republica Moldova cu 20 de ani înapoi şi că în acest caz susţinătorii partidului vor ieşi la proteste.
Preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea, consideră că lucrurile pot evolua în orice direcţie pe arena politică de la Chişinău. Perioada aceasta de acalmie vorbeşte despre faptul că se lucrează în culise pentru formarea unei majorităţi parlamentare. „Eu cred că au loc discuţii intense, negocieri, deşi aparent, în spaţiul public, nu se întâmplă nimic”, spune Mihai Godea.
Potrivit lui, discuţiile dintre blocul „ACUM” şi Partidul Socialiştilor au avut drept miză să discrediteze cele două partide care fac parte din bloc şi nu înţelege de ce „ACUM” a mers la acest pas. „Probabil, trebuiau să rămână fideli angajamentului de a nu negocia cu PSRM, dar situaţia postelectorală este diferită de mizele preelectore şi orice actor politic trebuie să joace în funcţie de situaţia reală. Eu nu cred într-o alianţă între socialişti şi ACUM”, consideră politicianul. Mihai Godea spune că până la urma va exista o alianţă de guvernare, dar nu exclude în totalitate alegerile anticipate.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, Victor Juc, consideră că este bine când se face schimb de opinii în afara camerelor de luat vederi. Potrivit lui, probabil în culise au loc acum luări de poziţii dat fiind faptul că există doi factori de influenţă: cel intern şi cel extern. Victor Juc s-a referit la faptul că cetăţenii înţeleg că eventuale alegeri anticipate nu vor schimba foarte mult lucrurile, dar şi la faptul că nu întâmplător săptămâna viitoare la Chişinău vin reprezentanţi străini. „În opinia mea, dacă nu se produce nimic, pe data de 10 iunie preşedintele trebuie să se adreseze Curţii Constituţionale pentru a constata dacă există circumstanţe pentru alegeri anticipate”, spune directorul ICJPS.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
18.09.2026
12:16
18.09.2026
12:14
18.09.2026
12:14
18.09.2026
12:12
18.09.2026
11:38
18.09.2026
11:37
18.09.2026
11:25
18.09.2026
10:56
18.09.2026
10:43
18.09.2026
09:50
18.09.2026
09:23
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”

















