Decizie URIAŞĂ a Statelor Unite. Anunţul făcut de Barack Obama
2048
Barack Obama a anunţat vineri limitarea programului de supraveghere ce constă în colectarea de metadate telefonice şi electronice, aşa cum se desfăşoară el în prezent.
În alocuţiunea sa, care a început în jur de ora 18.00, Obama a spus că „dă ordinul unei tranziţii care să pună capăt programului de colectare a metadatelor telefonice aşa cum există el în forma actuală” şi va conduce la un sistem în care statul nu va mai deţine aceste enorme cantităţi de informaţii.
Preşedintele Obama a făcut un scurt istoric romanţat al spionajului SUA, amintind că NSA a fost creată în timpul Războiului Rece, de preşedintele Truman, pentru a spiona spaţiul sovietic. El a făcut apologia comunităţii de informaţii de-a lungul istoriei SUA, amintind însă că au avut loc şi abuzuri şi că cetăţenii nu se pot baza că autorităţile pur şi simplu respectă legea. De asemenea, înspecial după atacurile de pe 11 septembrie 2001, nevoile comunităţii de informaţii s-au schimbat dramatic, în sensul prevenirii atacurile teroriste.
Barack Obama a anunţat că ordonă începutul procesului de tranziţie în urma căruia procesul de colectare a metadatelor telefonice se va schimba, în sensul că baza de date care se afla până acum la dispoziţia NSA să fie deţinută de o altă entitate, independentă.
Două modificări ale programului NSA intră în vigoare imediat: vor fi urmărite doar apelurile telefonice care pot fi legate în doi paşi de un număr de telefon al unei organizaţii teroriste, în loc de trei paşi ca acum, iar Procurorul General trebuie să colaboreze cu FISACourt (instanţa secretă, nepublică, care autorizează interceptările făcute de NSA), pentru ca în această perioadă de tranziţie, baza de date să poată fi accesată doar după o descoperire judiciară dintr-o anchetă sau în caz de adevărată urgenţă, informează Gândul.
De asemenea, până pe 28 martie, când programul NSA trebuie reautorizat, Procurorul General şi Congresul trebuie să găsească soluţii pentru relocarea bazei de date la care NSA are acum acces.
11.06.2020
12:34
5412
DOC // Vlad Plahotniuc a ATACAT în judecată decizia lui Mike Pompeo de a-l declara INDEZIRABIL pe teritoriul SUA. O instanță din New York va examina vineri recursul său. ARGUMENTELE invocate de Plahotniuc
28.03.2020
22:41
3788
SUA se implică în lupta împotriva noului CORONAVIRUS în R. Moldova. Americanii vor acorda asistență medicală în valoare de 1,2 MILIOANE de dolari
15.06.2019
09:35
3572
Departamentul de Stat SALUTĂ transferul pașnic al puterii către Guvernul Sandu, însă solicită „REȚINERE” în această perioadă de tranziție
31.01.2019
18:30
2812
POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
30.01.2019
08:30
3358
Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
26.01.2019
10:01
4743
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
23.01.2019
17:40
4062
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
21.01.2019
11:42
4444
Foreign Policy // Arme RUSEȘTI, mai teribile decât bomba nucleară!
17.01.2019
20:00
2413
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
11.01.2019
17:40
3552
O fată de 13 ani dispărută din octombrie a fost găsită vie!
24.12.2018
17:30
2592
Compania care merge ÎMPOTRIVA CURENTULUI. În timp ce multe companii importante se pregătesc să concedieze angajaţi aceasta oferă bonusuri de zeci de mii de dolari
20.12.2018
12:04
2042
Armată SPAȚIALĂ. China îl atenționează pe Donald Trump
10.02.2026
22:14
456
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1290
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
552
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
517
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
471
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
526
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
550
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
515
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
560
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
566
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
527
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
522
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
536
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
791
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
626
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
786
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
692
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
1059
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
590
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
683
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
587
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
619
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
622
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
755
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
572
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














