DECIZIE la CCA: Dodon își mai adaugă un post de televiziune în trust
5356
Trustul media controlat de apropiați ai președintelui Igor Dodon se mărește.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) i-a acordat astăzi licență unui nou post de televiziune cu numele „Accent TV”, care va păstra grila de emisie a fostului canal cu același nume.
Decizia de astăzi vine după ce, recent, CCA a acceptat ca „Accent TV” să fie redenumit în „Primul în Moldova”, post care retransmite canalul principal de televiziune de la Moscova, preluat de la „Prime”-ul lui Vlad Plahotniuc.
Astfel, „Primul în Moldova” va avea acoperire națională, fiind difuzat prin intermediul unei rețele de stat, iar „Accent TV” va fi difuzat prin intermediul distribuitorilor de servicii specializate.
Singurul membru al CCA care a votat împotrivă a fost Olga Guțuțui. „Asistăm la concentrarea media sub influența unor factori politici”, și-a argumentat Guțuțui decizia.
Colegul ei, Corneliu Mihalache, a invocat „legătura de suflet” pe care o are cu angajații acestui post de televiziune, aceștia fiind foști anajați ai „NIT”-ului, și a votat pentru.
„Acest post tv merită să-și continue activitatea”, a adăugat șeful CCA, Dragoș Vicol.
Amintim că „Ziarul de Gardă” a scris anterior că postul „Accent TV”, deţinut de „Telesistem TV” SRL, este administrat de Stanislav Vâjga, care a activat anterior la postul „NIT”. Beneficiarul televiziunii, conform actelor depuse la CCA, era Vadim Ciubară, un cetăţean moldovean stabilit la Moscova şi prezentat de mai multe site-uri drept consilier al lui Igor Dodon.
Și postul „NTV Moldova” al „Exclusiv Media” SRL este proprietatea prietenului și consăteanului lui Dodon, Corneliu Furculiţă, fiind administrată de socialistul Petru Burduja. La sfârşitul anului 2015, „Exclusiv Media” a obţinut licenţa de emisie pentru postul de televiziune „NTV Moldova”, care foloseşte aceeaşi marcă comercială cu postul rusesc „NTV”, unde asociat majoritar este grupul „Gazprom”.
„Exclusiv Media” SRL este şi proprietară a televiziunii on-line de limbă rusă TNS, dar şi a ziarului de limbă rusă „Аргументы и факты” (Argumente şi Fapte – n.r).
Recent, presa a scris că tot Igor Dodon s-ar afla în spatele achiziției ziarului „Komsomolskaia Pravda” și a portalului „Unimedia”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria

















