Stiri

Decizia privind deschiderea a 150 de secții de votare peste hotare nu e bătută în cuie. Un deputat a sesizat de URGENȚĂ Procuratura Generală și SIS

Actualitate 24.06.2021 08:30 Vizualizări2215
Decizia privind deschiderea a 150 de secții de votare peste hotare nu e bătută în cuie. Un deputat a sesizat de URGENȚĂ Procuratura Generală și SIS

Deputatul Platformei „DA”, Dinu Plîngău, a anunțat că a sesizat Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Procuratura Anticorupţie şi Serviciul de Informații de Securitate, după ce membrii Comisiei Electorale Centrale au ignorat hotărârile Curții de Apel Chișinău și Curții Supreme de Justiție privind deschiderea a cel puțin 191 de secții de votare peste hotare.

Citește și: CEC a IGNORAT hotărârea CSJ și a decis să deschidă 150 de secții de votare peste hotare pentru 1 000 000 de moldoveni din DIASPORĂ

„Am sesizat Procuratura Generală, CNA, PA și SIS în legătură cu acțiunile și inacțiunile unor membri ai Comisiei Electorale Centrale ce vizează procesul electoral. Nu cedăm”, a precizat acesta.

Citește și: DOC // Lista FINALĂ a secțiilor de votare deschise peste hotarele R. Moldova. Moldovenii din DIASPORĂ sunt așteptați pe 11 iulie curent la 150 de de secții electorale

Veronica Mihailov, care a apărat în instanță cauza majorării numărului de secții de votare de peste hotare din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, consideră că CEC a ignorat interesul cetățenilor din disaporă.

„Consider că aceasta nu e o executare efectivă a hotărârilor judecătorești pronunțate recent (care în premieră au oferit constatări importante ce țin de procesul de consultare și implicare a autorităților cu bună credință și despre necesitatea respectării criteriilor prevăzute de lege la constituirea SV în străinătate). De fapt, e o ignorare a interesului public și al alegătorilor din străinătate, care au depus maximă diligență prin participarea record la alegerile anterioare, precum și la procesul de înregistrare prealabilă pentru a se putea organiza cât mai efectiv procesul de vot la alegerile din 11.07.2021”, a scris Mihailov pe Facebook.

Menționăm că moldovenii din diasporă sunt așteptați pe 11 iulie curent la 150 de secții de votare, care urmează să fie deschise peste hotarele R. Moldova. Membrii CEC, întruniți în ieri seara pentru 5 minute într-o ședință extraordinară, au luat act de hotarârile Curții de Apel Chișinău și Curții Supreme de Justiție, însă nu s-au conformat acestora - să fie deschise cel puțin 191 de secții de votare, așa cum a recomandat anterior Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 907 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri