Decizia care ZDRUNCINĂ ISTORIA. Germania a luat ACEASTĂ DECIZIE cu privire la HITLER. Un popor întreg, în stare de ŞOC
1490
Decizia Germaniei de a publica în ianuarie, pentru prima dată după moartea lui Adolf Hitler, volumul „Mein Kampf”, manifestul fostului lider nazist, a generat în această ţară un scandal uriaş, întrucât textul este considerat fie o diatribă rasistă incendiară, fie un instrument educaţional folositor, gandul.info.
După 70 de ani, drepturile de autor asupra textului, scris de Hitler în perioada 1924-1926 şi interzis de Aliaţi la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, expiră la sfârşitul acestui an, deschizând calea spre publicarea unei noi ediţii a cărţii, care va include secţiuni explicative şi peste 3 500 de adnotări, informează Reuters.
În ianuarie, această carte de 2 000 de pagini, publicată în două volume, va fi pusă în vânzare, după trei ani de muncă intensă depusă de specialiştii de la Institutul de Istorie Contemporană din Munchen.
Adolf Hitler a scris cea mai mare parte din primul volum al cărţii „Mein Kampf", o lucrare profund autobiografică, în timp ce se afla în închisoarea Landsberg, după eşecul „Puciului de la berărie", o tentativă eşuată de lovitură de stat organizată de Partidul Nazist în 1923. După ce a fost eliberat din închisoare, Hitler a scris şi cel de-al doilea volum al cărţii, în timp ce se afla în cabana sa din regiunea montană Berchtesgaden.
În această carte, un amestec de experienţe personale şi de ideologie politică, fostul lider nazist şi-a prezentat strategia. Devenit bestseller după ce Hitler a fost numit în funcţia de cancelar al Germaniei în 1933, volumul „Mein Kampf" s-a vândut, până în 1945, în peste 12 milioane de copii şi a fost tradus în 18 limbi.
Republicarea cărţii reprezintă o decizie majoră pentru Germania, care este încă profund marcată de greaua moştenire lăsată de era nazistă şi de Holocaust.
Sondajele de opinie au evidenţiat o divizare extrem de profundă a societăţii germane în această privinţă. Un sondaj realizat de YouGov, luna trecută, a arătat că 51% dintre germani se opun menţinerii interdicţiei de publicare a cărţii „Mein Kampf". La rândul său, landul Bavaria s-a prelevat în repetate rânduri până acum de invocarea drepturilor de autor, care i-au fost transferate de Aliaţi, pentru a se opune republicării.
Peter Longerich, biograf al lui Hitler, consideră că germanii au ajuns într-un punct în care tabuurile sunt sfărâmate.
„Am intrat probabil într-o etapă în care poţi să faci mult mai multe lucruri cu Hitler şi textele sale decât puteai să faci în urmă cu 10-20 de ani. În era mass-media, tabuurile sunt în mod constant sfărâmate, iar textele nu mai pot fi ţinute sub lacăt", a declarat istoricul german.
Printre celelalte momente hotărâtoare care au marcat în ultimii ani opinia publică din Germania s-au aflat filmul din 2004 „Ultimele zile ale lui Hitler/ Der Untergang", o explorare fictivă a ultimelor zile din viaţa dictatorului nazist, dar şi fenomenalul succes comercial pe care l-a avut filmul din acest an „Er ist wieder da", o adaptare cinematografică a unui roman de satiră, care îşi imaginează reînvierea lui Hitler în zilele moderne din secolul al XXI-lea şi transformarea lui într-o vedetă a spectacolelor de stand-up comedy.
Demolarea minciunilor naziste
Deşi sunt perfect conştienţi de controversele care înconjoară „Mein Kampf", experţii de la Institutul de Istorie Contemporană din Munchen afirmă că obiectivul acestui proiect editorial este acela de a demola propaganda nazistă şi de a submina orice putere simbolică pe care această carte încă o mai deţine.
„Scopul nostru este de a prezenta Mein Kampf" ca pe o sursă frapantă de documentaţie pentru istoria contemporană, pentru a descrie contextul în care s-a produs geneza părerilor lui Hitler", a precizat instituţia germană citată.
Pentru a preveni orice exploatare comercială a acestui volum controversat, Institutul de Istorie Contemporană a luat decizia de a-l publica el însuşi. Prima ediţie va avea un tiraj de aproximativ 4 000 de copii.
Consiliul Central al Evreilor din Germania are rezerve mari faţă de acest proiect, considerând că volumul în cauză, considerat de unii dintre liderii comunităţii evreieşti ca o "diatribă antisemită", ar trebui să rămână interzis.
„După expirarea drepturilor de autor, există un risc foarte mare ca această palidă tentativă de carte să devină disponibilă unui public mult mai larg", a precizat Josef Schuster, preşedintele consiliului citat.
Cu toate acestea, Josef Schuster recunoaşte că înţelegerea contextului istoric reprezintă un element important în ceea ce priveşte explicarea nazismului şi a Holocaustului: "Aşadar, nu avem nimic de obiectat, dacă o ediţie academică va fi publicată însoţită de comentarii şi va fi disponibilă pentru cercetări ştiinţifice şi în scopuri educative".
Autorităţile germane au anunţat însă, foarte clar, că orice retipărire a unei versiuni needitate a cărţii va fi supusă consecinţelor generate de legile în vigoare.
Însă Asociaţia profesorilor din Germania doreşte ca noul volum să fie utilizat în şcoli.
„O folosire profesionistă a unor pasaje din carte, în timpul orelor de curs, poate să contribuie la imunizarea împotriva extremismului politic", a declarat Josef Kraus, preşedintele acestei asociaţii, pentru publicaţia Handelsblatt.
13.05.2026
19:03
23
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
227
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
226
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
197
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
244
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
226
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
255
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
647
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:30
419
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
357
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
18:17
41
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
53
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
36
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
105
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
63
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
123
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
500
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
465
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
387
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
332
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
409
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
355
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
353
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
396
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
403
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
13.05.2026
09:25
470
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
13.05.2026
07:57
532
Horoscopul zilei 13.05.2026
587
Contract semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, investiție de 700 de milioane de euro: Rafila spune că sănătatea nu are culoare politică
12.05.2026
21:33
665
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
557
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
646
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
641
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
617
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
653
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
623
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.17
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














