De ce s-ar fi SINUCIS românca ce s-a aruncat de pe catedrală, la Londra. Mărturia fratelui geamăn
2770
sursa: google.ro Lidia Drăgescu, românca de 23 de ani care s-a sinucis aruncându-se de la galeria catedralei St. Paul din Londra locuia în Anglia împreună cu familia.
A fost o studentă eminentă, a făcut patinaj de performanță și avea numeroase proiecte, însă era o fire retrasă și nefericită, după cum a declarat Vlad, fratele geamân, pentru presa britanică.
„În ultima vreme era foarte stresată, preocupată să-și înceapă cariera ca doctor. După un an la Universitatea din East London urma să se mute la King’s College, spunând că trebuie să facă cel puțin un an de biologie și chimie. A învățat mulți ani, voia cu disperare să fie chirurg, să opereze pe creier, era fascinată de creier (…) Nu era fericită în lumea asta. Aș da orice să pot să o aduc înapoi”, a declarat Vlad.
Lidia a lăsat două bilete de adio. Unul din ele i-a fost adresat mamei față de care își cere iertare pentru ce avea să facă. Despre un motiv palpabil, Lidia nu a amintit nimic, spunând doar că vrea să scape:
„Mamă, îmi pare tare rău că te-am supărat în felul acesta. Este normal să fii supărată, dar nu fi tristă pentru mine, pentru că eu acum sunt bine, sunt într-un loc mai bun.
Am făcut asta pentru mine, să scap. De tot trecutul şi de tot prezentul care îmi încarcă mintea. Va fi greu fără mine o perioadă, dar, după ce va trece, vei fi ok. Gândeşte-te la mine că sunt bine acum. Ţi-am spus cât de mult te iubesc.
Îmi pare rău, dar trebuia să scap de asta şi nu puteam să aştept să văd ce este de partea cealaltă. Vă iubesc pe toţi, rămâneţi cu bine şi ne revedem după ce îmbătrâniţi. Aveţi grijă de voi. Vă mulţumesc pentru tot“.
Sursa: stirileprotv.ro
31.01.2019
18:30
11.01.2019
19:30
07.12.2018
18:05
06.12.2018
18:02
14.11.2018
08:00
02.11.2018
17:02
15.10.2018
15:01
13.09.2018
08:30
08.08.2018
09:02
31.07.2018
18:00
14.07.2018
15:30
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia

















