De ce ni se ÎNROŞESC ochii în luna mai
2608
sursa: ziarulring.ro Primăvara este anotimpul cu cel mai mare risc de alergii oculare. Într-un studiu publicat de Asociaţia de Astm şi Alergii, 67% din oameni s-au plâns că primăvara este cea mai problematică perioadă din an când vine vorba de protecţia ochilor. În opinia specialiştilor, este cea mai critică lună pentru alergiile oculare.
Sezonul alergiilor începe mai repede decât ne imaginăm. Potrivit ziarulring.ro, polenul se ridică în aer încă de la mijlocul lunii februarie, iar de la mijlocul lunii aprilie, toţi copacii încep agresiv polenizarea. Din această cauză, sfârşitul lunii aprilie este o perioadă critică pentru alergiile oculare, care continuă şi în luna mai, perioadă în care polenul ierbii, iritant pentru ochi, se împrăştie în aer într-o cantitate foarte mare.
Polenul, principalul vinovat
„Alergenii externi, cum ar fi polenul de la iarbă, flori sau copaci, determină mastocitele, celule prezente în număr mare la nivelul ochilor, să elibereze histamină, substanţa cu rol imunitar care dilată vasele de sânge din ochi şi cauzează inflamaţia. Principalele manifestări ale alergiilor sunt mâncărimea locală, senzaţia de arsură şi corp străin în ochi, înroşirea ochilor, lăcrimarea abundentă şi edem al pleoapelor”, spune dr. Beatrice Voiculescu, oftalmolog la Centrul de Optică Videt.
„În conjunctivita alergică uşoară se recomandă antihistaminice şi lacrimi artificiale, iar în cazurile severe se utilizează corticosteroizi topici în cure scurte”, Dr. Beatrice Voiculescu
12 măsuri antialergie
1.Nu aerisiţi camera dimineaţa, între orele 5.00 şi 10.00, deoarece cantitatea de polen din aer este ridicată.
2.Evitaţi plimbările în aer liber când este vânt sau imediat după o ploaie.
3.Purtaţi ochelari de vedere sau de soare când iesiţi în aer liber.
4.Conduceţi cu geamurile închise şi folosiţi filtru de polen la instalaţia de aerisire.
5.Folosiţi aerul condiţionat cât mai mult, însă asiguraţi-vă că unităţile sunt curate.
6.Folosiţi materiale antialergice pentru învelirea pernelor şi spălaţi frecvent lenjeria de pat la o temperatură de minimum 55°C.
7.Curăţaţi podeaua cu un mop umed.
8.Hainele purtate nu trebuie ţinute în dormitor.
9.Nu uscaţi rufele în exterior.
10.Încercaţi o dietă bogată în Omega 3 (cu somon, sardine şi nuci) care reduce inflamaţia provocată de alergeni.
11.Evitaţi joggingul sau sportul în aer liber.
12.Purtătorii de lentile de contact trebuie să treacă temporar la clasicii ochelari de vedere care reduc intensitatea simptomelor.
75 la sută din simptomele unei alergii de primăvară afectează ochii.
21.09.2018
07:30
21.04.2018
13:00
10.04.2018
08:30
12.07.2016
20:01
26.03.2016
18:33
13.03.2015
13:40
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
27.07.2026
20:28
27.07.2026
20:21
27.07.2026
19:52
27.07.2026
19:49
27.07.2026
19:44
27.07.2026
19:28
27.07.2026
19:26
27.07.2026
19:08
27.07.2026
19:04
27.07.2026
19:01
27.07.2026
18:58
27.07.2026
18:57
27.07.2026
18:55
27.07.2026
18:55
27.07.2026
18:37
27.07.2026
18:07
27.07.2026
17:54
27.07.2026
17:38
27.07.2026
17:34
27.07.2026
17:25
27.07.2026
17:18
27.07.2026
17:17
27.07.2026
16:58
27.07.2026
16:58
27.07.2026
16:51
SNSPA celebrează 70 de ani de la aderarea României la UNESCO și își reafirmă rolul de partener academic al diplomației românești pe scena internațională
Primăria Sectorului 4 își mută ghișeele online: cum își pot rezolva locuitorii cererile de acasă, în câteva minute
Ministerul Sănătății vrea să angajeze peste 7.800 de oameni în spitale și ambulanțe pentru a acoperi criza de personal
Răzvan Dumitrescu, sfat pentru concedii în siguranță: urmăriți destinațiile de vacanță ale politicienilor
















