Alergiile de primăvară. Care sunt cele mai frecvente simptome şi cum le tratezi
2544
Statisticile arată că 20% din populaţie este afectată de rinită alergică, 6% are cel puţin o alergie alimentară, iar aproape 20% au dermatite atopice la un moment dat. Alergiile reprezintă reacţii ale sistemului imunitar al organismului la substanţe inofensive în mod normal, precum alimente, polenuri sau acarienii din praf. În timp ce pentru majoritatea oamenilor acestea nu reprezintă nicio problemă, sistemul imunitar al persoanelor alergice le identifică drept o ameninţare, scrie gândul.info.
Simptomele de alergie
Simptomele variază în complexitate, severitate şi manifestare. La alergiile atopice, efectul expunerii la un alergen poate fi imediat, iar simptomele uşoare sau severe, variind de la prurit ocular, eczeme, rinită, conjunctivită, bronhoconstricţie, vărsături şi diaree, iar în cazuri rare, anafilaxie. Manifestările bolii atopice variază considerabil în funcţie de alergenul implicat, precum şi de vârsta persoanei alergice. În timpul copilăriei, alergiile alimentare (în special la ouă şi lapte) sunt cele mai comune. După vârsta de 3 ani, majoritatea copiilor alergici tolerează aceste alimente, în timp ce alergia la inhalanţi devine predominantă.
Simptomele alergice specifice sunt: eczema, rinita alergică, inflamaţia oculară sau conjunctivita, simptomele gastro-intestinale, urticaria, sindrom de alergie orală, astmul şi, în cel mai grav caz, reacţia anafilactică.
Cum le depistezi
Testele alergologice au ca scop depistarea alergenului implicat în declanşarea unei reacţii alergice şi sunt de trei feluri: cutanate, serologice şi hematologice, fiecare cu anumite avantaje şi dezavantaje, iar medicul alergolog vă poate recomanda cea mai potrivită metodă.
Cum eviţi manifestările neplăcute ale alergiilor
Pacienţii cu astm sau rinită alergică declanşate de acarieni, mucegaiuri sau alţi alergeni de interior trebuie să controleze calitatea climatului din casă: temperatură scăzută, umiditate scăzută (între 40 şi 50 %) şi o bună ventilaţie.
Persoanele cu alergii la acarienii din praful de casă şi mucegaiuri trebuie să îmbrace complet salteaua de dormit, pernele, plapuma, cuverturile şi păturile în huse impermeabile la alergene. În plus, trebuie să aveţi în vedere spălarea săptamânală a întregii lenjerii de pat cu apă la temperatura de 55-60 grade, reducerea umidităţii relative (sub 50 %) şi aerisirea zilnică a camerei, în funcţie de climat.
Nu uitaţi de ventilarea optimă a bucătăriilor, băilor pentru eliminarea aburilor, utilizarea instalaţiei de aer condiţionat, dezumificatoarelor, înlăturarea excesului de apă de pe obiecte sanitare din bucătărie, soluţionarea scurgerilor, stagnărilor de apă. Nu în ultimul rând, evitaţi dormitul în camere neamenajate - casă de ţară, condiţii hoteliere improprii, evitarea locuirii în subsoluri, încăperi umede etc.
21.09.2018
07:30
10.04.2018
08:30
12.07.2016
20:01
12.01.2016
14:49
28.04.2015
12:53
13.03.2015
13:40
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
27.07.2026
20:21
27.07.2026
19:52
27.07.2026
19:49
27.07.2026
19:44
27.07.2026
19:28
27.07.2026
19:26
27.07.2026
19:08
27.07.2026
19:04
27.07.2026
19:01
27.07.2026
18:58
27.07.2026
18:57
27.07.2026
18:55
27.07.2026
18:55
27.07.2026
18:37
27.07.2026
18:07
27.07.2026
17:54
27.07.2026
17:38
27.07.2026
17:34
27.07.2026
17:25
27.07.2026
17:18
27.07.2026
17:17
27.07.2026
16:58
27.07.2026
16:58
27.07.2026
16:51
27.07.2026
16:26
Ministerul Sănătății vrea să angajeze peste 7.800 de oameni în spitale și ambulanțe pentru a acoperi criza de personal
Răzvan Dumitrescu, sfat pentru concedii în siguranță: urmăriți destinațiile de vacanță ale politicienilor
Locuitorii Sectorului 4 își pot crea de acasă cont pe platforma primăriei pentru acces rapid la servicii online
Ambasadorul Rusiei la București acuză „înscenare propagandistică” după protestul MAE privind dronele și avertizează România asupra escaladării confruntării cu Federația Rusă

















