INTERVIU // Anatol Țăranu: „Dacă Andrei Năstase și Maia Sandu vor participa la alegeri, probabilitatea că unul dintre ei va intra în turul doi este MINIMĂ”
11167
arena.md Analistul politic Anatol Țăranu explică, într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL, de ce este importantă consolidarea dreptei antioligarhice în cadrul alegerilor prezidențiale prin desemnarea unui candidat unic. Expertul susține că rezultatele unor sondaje nu pot servi drept premisă principală pentru selectarea acestui candidat, iar situația de moment îl plasează în avantaj pe Andrei Năstase.
Dle Ţăranu, societatea continuă să fie frământată de cea mai mare problemă – jaful secolului din sistemul bancar. Recent, a fost publicată chiar şi o stenogramă a şedinţei de Guvern în acest sens. Credeţi că aceasta ar putea afecta cumva unii candidaţi la şefia statului? Mă refer la Maia Sandu şi Iurie Leancă, care au fost membri de Guvern şi au votat pentru acoperirea găurii lăsate de „jaful secolului” din banii publici, dar şi la Marian Lupu, care a condus şi conduce partidul asupra căruia planează suspiciuni că ar fi ştiut de jaful secolului, iar unii reprezentanţi ai săi chiar au participat la el.
Din câte îmi amintesc eu, stenograma dată publicității se referă la perioada Guvernului Gaburici. Dar această stenogramă este aproape identică cu ce s-a întâmplat în perioada Guvernului Leancă. De aceea, putem considera că publicarea acestei stenograme creează multe dificultăți de imagine pentru candidatul la funcția de președinte Iurie Leancă. Acest document developează că prim-ministrul avea capacitatea de a opri procedura de acordare a garanțiilor de stat către Banca Națională, în acest caz devenea lipsită de sens operațiunea de furt a miliardului.
În ceea ce o privește pe Maia Sandu, situația este alta. Stenograma arată că Maia Sandu a fost singurul ministru care s-a opus, cel puțin la faza discuțiilor, acordării garanției de stat. Maia Sandu a votat până la urmă, dar dezbaterile pe care le-a purtat la acea ședință oferă anumite elemente de salvgardare și îi creează o reputație aparte, în raport cu ceilalți membri ai Guvernului și în raport cu premierul. Aceasta vorbește despre sinceritatea Maiei Sandu, care simțea că ceva nu este curat la mijloc. Sigur, stenograma creează și anumite dificultăți pentru politiciană, care până la urmă a votat.
Marian Lupu, în calitatea sa de lider politic, un proeminent lider al coaliției de guvernare, duce responsabilitate politică pentru jaful secolului. Nu se știe dacă pe viitor nu vor apărea documente care să îi demonstreze vinovăția din punct de vedere penal, dar deocamdată politic el duce responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu a folosit prerogativele pe care le avea la îndemână în calitate de unul dintre liderii coaliției pentru a opri acest jaf. Marian Lupu este economist de profesie și nu putem să îl bănuim că nu înțelegea ce se întâmplă. El avea instrumente pentru a opri jaful, dar nu le-a folosit. A acceptat tacit situația.
Vorbind de şansele candidaţilor, cât de credibile vi se par sondajele care apar în perioada electorală? Trebuie folosite ca puncte de reper pentru a ne face o închipuire despre situaţia reală?
Sondajele sunt o fotografie a unui moment foarte scurt de timp, iar în timpul campaniilor electorale situația se schimbă fulgerător. În această perioadă, în câteva zile sondajele se învechesc. Ele oglindesc situația la un moment dat, dar nicidecum predispozițiile electorale finale. În perioada electorală, rezultatele sondajelor sunt afectate mai grav decât de obicei de dinamica rapidă a schimbărilor. De asemenea, calitatea sondajelor depinde de calificarea oamenilor care le fac, de nivelul profesionalismului echipei, dar și de măsura în care casa de sondaje ține la reputația sa profesională. Sunt sondaje care nu servesc prezentării unui tablou real, dar se transformă în mecanisme de propagandă politică. Din păcate, în R. Moldova se întâmplă deseori că sondajele servesc mai degrabă propagandei.
Totuși, sondajele servesc ca un mecanism care îți permit să te orientezi în această atmosferă foarte încordată a campaniilor electorale, să identifici trendurile.
Cum explicaţi că multă lume declară una în sondaje, dar face cu totul alta în ziua votului? Cât adevăr este în afirmaţia că oamenii nu sunt sinceri în sondaje de frică?
Există și aspectul nesincerității participanților la sondaj, specific societăților care au trecut prin practicile traumatizante ale regimurilor totalitare. Numai că sociologia dispune de mecanisme și tehnici necesare care permit reducerea drastică a acestor devieri, astfel încât această nesinceritate să poată fi încadrată în marja de eroare. Asta doar în cazurile în care vorbim despre sondaje în care cu adevărat sunt respectate regulile jocului.
Igor Dodon este dat de sondaje ca şi favorit la funcţia de preşedinte. Dat fiind faptul că anterior el şi colegii săi l-au votat pe Timofti în funcţia de preşedinte al ţării, pe cât de posibil vi se pare ca el, de exemplu, să-l propună după alegeri pe Plahotniuc la funcţia de premier?
Igor Dodon este un personaj politic vulnerabil din punct de vedere al conjuncturii. Părerea lui se schimbă în funcție de oscilațiile conjuncturii politice. Cazul Timofti este unul edificator. Acum, tactica electorală a lui Dodon implică acuzații foarte dure la adresa lui Plahotniuc și a sistemului oligarhic, dar și atunci când a fost votat președintele Nicolae Timofti el se pronunța împotriva sistemului, dar l-a votat. În aceste condiții, contrar declarațiilor dure pe care le face Igor Dodon, putem admite că el, în anumite condiții, ar putea să accepte candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru, dacă o asemenea propunere va veni, iar el va fi președinte.
Și Maia Sandu este acuzată, în ultima perioadă, pentru compromisul pe care l-a făcut atunci când a votat pentru acordarea garanțiilor de stat celor trei bănci. Ce șanse există că ar putea accepta un nou compromis cu propria conştiinţă în cazul în care ar ajunge președinte?
Eu cred că acum Maia Sandu regretă foarte mult compromisul de atunci. Dar, comportamentul Maiei Sandu în calitate de ministru, lucrurile pe care le-a făcut în domeniul învățământului, comportamentul ei politic vorbesc despre faptul că ea mai puțin poate fi bănuită de oportunism și de faptul că ar putea să renunțe la declarațiile politice actuale și la programul politic. Cu greu îmi imaginez cum domnia sa, în calitate de președinte, l-ar putea accepta pe Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru.
Cine credeţi că ar trebui să fie candidatul unic al dreptei pro-europene la Preşedinţia RM: Maia Sandu sau Andrei Năstase? Care dintre ei ar rezista luptei cu regimul oligarhic?
Situația se schimbă foarte rapid. Încă acum o lună, întrebat despre asta, eu vorbeam despre șansele mai mari ale Maiei Sandu. Acum pot să vă spun că situația s-a schimbat și șansele lui Andrei Năstase mi se par puțin mai mari din perspectiva turului doi. Deocamdată, însă, aceste diferențe nu sunt de natură să determine categoric schimbarea trendului în favoarea unuia sau altuia. Cu siguranță, putem spune altceva. În cazul în care ambii candidați ai frontului antioligarhic vor participa la alegeri, probabilitatea că unul dintre ei va intra în turul doi este minimă. Mai degrabă, în acest caz, în turul doi se vor confrunta, reieșind din situația la zi, Marian Lupu și Igor Dodon.
Pot spune, însă, cu toată tăria că decizia privind cine dintre cei doi candidați ai frontului antioligarhic trebuie să rămână în cursă nu poate fi luată în funcție de rezultatele sondajelor sociologice. Un sondaj nu poate da un rezultat foarte precis în acest sens, iar determinarea unui candidat unic poate avea loc mai puțin în baza analizelor sociologice, ci, în principal, ca urmare a unei înțelegeri politice în interiorul taberei antioligarhice. Iar această înțelegere politică trebuie să fie una de compromis. Ea trebuie să determine foarte precis rolul fiecărui lider politic, inclusiv cu prezența PLDM în viitoarele aranjamente politice, în cazul în care reprezentantul lor va câștiga cursa pentru Președinție.
Dacă vor merge cu un candidat unic, reieșind din situația la zi, putem spune că șansele că el va trece în turul doi sunt mari, cam 60 la 40. Va depinde foarte mult de faptul cât de repede se va decide cine este candidatul unic. Cu cât mai târziu se va face, cu atât șansele vor scădea. Va conta foarte mult ca mobilizarea să se facă și la nivel de resurse politice, organizaționale, financiare, materiale. E nevoie nu pur și simplu să determini un candidat, e nevoie să fie creată o alianță funcțională, care să acționeze la randament maxim în perioada electorală.
Holdingul controlat de Vlad Plahotniuc și-a pus tunurile, în ultima perioadă, în special pe Andrei Năstase. Despre ce vorbeşte acest fapt?
Scopul este de a nu permite să se producă alianța politică în vederea înaintării unui singur candidat. Se bagă zâzanie între candidați pentru a menține situația de răzlețire a lor. Pe de altă parte, se încearcă de pe acum aplicarea unor lovituri grave de imagine celui care ar putea fi candidatul unic. Lovituri se împart și în dreapta, și în stânga, dar cu precădere se bate în Năstase, pentru că el este cel mai dur, cel mai radical în declarațiile sale și el reprezintă, la nivelul propagării programului antioligarhic, forța cea mai sonoră. De aici și aceste lovituri împotriva lui.
Ce ar trebui să aleagă cetăţenii între stabilitatea făgăduită de putere şi debarcarea oligarhilor de la guvernare, promisă de unele forţe de opoziţie?
Pentru alegătorul din R. Moldova nu există această dihotomie. Însă, adevărata alternativă se formulează astfel – sau rămânem în starea de stagnare, sau apare șansa de a ne mișca înainte. Păstrarea sistemului înseamnă stagnare, nicidecum stabilitate, iar victoria unui candidat antioligarhic înseamnă deschiderea culoarului pentru dezvoltare. Asta nu înseamnă că dezvoltarea se va produce automat, dar doar în acest caz apar șanse că se va începe mișcarea înainte.
Care credeţi că va fi rezultatul alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie 2016?
La ora actuală, e foarte greu de spus cine va fi acel om. Cu siguranță, însă, dacă reprezentanții taberei antioligarhice vor merge răzlețiți în campanie, în turul doi vor intra Dodon și Lupu, iar asta înseamnă că tabăra stagnării a obținut victorie, iar R. Moldova va fi lipsită de șansa dezvoltării cel puțin pentru un timp îndelungat.
Vă mulțumim!
357
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
17.05.2026
08:19
1726
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
19:00
1124
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
16.05.2026
10:22
1836
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
15.05.2026
18:52
1281
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:31
1070
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
16:34
1171
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
13:09
1184
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
11:28
1101
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:06
1207
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
3
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
95
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
289
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
266
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
450
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
357
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
417
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
892
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
794
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
630
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
924
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
659
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
737
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1156
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
835
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1725
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1575
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
1131
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
1035
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
1124
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1697
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
1015
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1734
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
991
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
1060
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














