191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
1728
191 de elevi din întreaga țară participă, în perioada 8–10 mai 2026, la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală. Competiția are loc la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, iar festivitatea oficială de deschidere s-a desfășurat la Tekwill, în incinta Universității Tehnice a Moldovei.
În mesajul de inaugurare, Valentina Olaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a accentuat rolul esențial al cunoașterii istorice în contextul global actual, marcat de tensiuni, riscuri și provocări complexe. Ea a evidențiat totodată importanța apartenenței Republicii Moldova la spațiul valoric european, întemeiat pe pace, unitate și democrație.
„Olimpiada Republicană de Istoria românilor și universală nu este doar o probă de evaluare a cunoștințelor, ci un exercițiu de inteligență, de curaj și de înțelegere a locului nostru în cadrul civilizației europene. Istoria îi răsplătește pe cei care o înțeleg, o compară, o interpretează și gândesc critic. Astăzi, această olimpiadă este despre cine știe să privească trecutul cu luciditate pentru a construi un viitor responsabil”, a declarat Valentina Olaru.
La rândul său, Liliana Rotaru, președinta Consiliului Olimpic Republican și conferențiar universitar, a adresat un mesaj de încurajare elevilor. Ea a reiterat faptul că simpla calificare la această etapă națională constituie deja o reușită importantă pentru fiecare participant: „Sunteți învingători pentru că ați ajuns aici, pentru că ați demonstrat nu doar cunoștințe, ci o maturitate intelectuală, o claritate în gândire și un respect față de adevărul istoric. Vă îndemn să intrați în această competiție cu încredere în ceea ce ați învățat și în capacitatea voastră de a face legături între trecut și prezent”.
Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Evenimentul urmărește stimularea interesului pentru cercetarea istorică, dezvoltarea gândirii analitice și consolidarea înțelegerii proceselor care au modelat societatea umană de-a lungul timpului. Competiția este inclusă în lista celor 24 de olimpiade și concursuri republicane care se desfășoară în perioada 13 februarie – 24 mai 2026.
Festivitatea de deschidere a fost realizată cu sprijinul mai multor parteneri, între care Universitatea Tehnică a Moldovei și Tekwill, precum și Orchestra de muzică populară a Școlii de Arte „Valeriu Poleakov”. Atmosfera a fost întregită de Ansamblul de dans modern „Temperamento” al Instituției Publice Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Nicolae Sulac” din Chișinău.
Probele de concurs din cadrul olimpiadei se desfășoară pe parcursul zilei de sâmbătă, 9 mai, iar festivitatea de premiere este programată pentru duminică, 10 mai, la ora 12:00, la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, unde vor fi anunțați și recompensați laureații ediției din acest an.
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane





















