Cum răspunde un candidat la funcția de guvernator al BNM la întrebarea dacă îl cunoaște pe Plahotniuc?
2175
Valeriu Chițan, singurul candidat la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei care a participat pe viu la examenul organizat de comisia de concurs, a fost luat la întrebări de presă.
Chițan a calificat situația economică și financiară din republică drept una deosebit de precară, declarând că anul 2015 este un an pierdut pentru economia moldovenească, iar 2016 nu poate fi desenat în roz, pentru că va fi „cu sânge și sudoare”.
Deși a criticat în termeni duri situația în care s-a ajuns, membrul Curții de Conturi a evitat să vorbească despre cei care se fac vinovați de situația în care s-a ajuns.
„Echipa de la Banca Națională a făcut mult ca lucrurile să nu degradeze și mai tare”, a luat candidatul apărarea foștilor conducători ai instituției în care vrea să ajungă.
Chițan este sceptic în privința posibilităților de a recupera miliardul furat din sistemul bancar, recunoscând că sistemul bugetar va restitui o parte din această datorie, iar Banca Națională trebuie să depună eforturi pentru a recupera măcar activele băncilor lichidate.
Întrebat de jurnaliști dacă îl cunoaște pe Vlad Plahotniuc, în contextul în care jurnaliștii au scris anterior că Valeriu Chițan a candidat anterior pe listele Partidului Democrat la penultimele alegerile parlamentare, candidatul a răspuns că „s-a intersectat” doar o dată cu vicepreședintele Partidului Democrat, atunci când, în 2011, a fost ales membru al Curții de Conturi, iar Plahotniuc era pe atunci prim-vicepreședinte al Parlamentului.
„A fost o intersectare de lucru, în plenul Parlamentului”, a ținut să precizeze Chițan.
Astăzi are loc a doua rundă de audiere a candidaților la funcția de guvernator al BNM.
Primii patru aspiranți la fotoliul de guvernator al Băncii Naționale au fost audiați aseară de comisia de concurs. Pentru că sunt plecați peste hotare, aceștia au răspuns prin Skype la întrebările membrilor comisiei speciale, iar ședința a avut loc cu ușile închise.
În total, în concurs s-au înscris nouă candidați, majoritatea dintre care activează peste hotarele republicii.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















