Cum ne-ar putea AJUTA tehnologia să trăim (aproape) veșnic
3174
Sursa: playtech.ro Tehnologiile noi deschid o portiță către viața veșnică, dar odată cu asta vin nenumărate probleme etice și filosofice la care poate nu suntem încă pregătiți să răspundem.
Antreprenorii din Silicon Valley și nu numai caută metode de a amâna cât mai mult inevitabilul: moartea. Ei caută să dezvolte programe care să le permită oamenilor să evite – la nivel teoretic – moartea. Spre exemplu, startup-ul Nectome caută să digitalizeze conștiința unui om, à la „Black Mirror”.
Fondatorii Nectome sunt absolvenții Massachusetts Institute of Technology Robert McIntyre și Michael McCanna.
McIntyre și McCanna spun că au reușit să conserve rețeaua de neuroni din creierul unor animale (acea rețea se ocupă de stocarea amintirilor) și speră să facă același lucru și oamenilor. Concomitent, ei caută să dezvolte tehnologii de scanare a creierului pentru a digitaliza mintea umană.
Planul final este să îi ajute pe oameni să continue să trăiască în formă virtuală, atunci când corpul lor cedează în fața vârstei, bolilor sau accidentelor.
Filosoful și bio-eticianul John Harris se întreabă dacă vreun om ar putea cu adevărat să continue să existe într-o formă imaterială. „Suntem atât de mult creaturi din carne și oase, încât e dificil să ne imaginăm că am continua să existăm într-o formă fără corp”, a zis el. Chiar și așa, perechea de cercetători absolvenți M.I.T. cred în continuare, alături de alți oameni de știință, că cel puțin părți din creierul uman pot fi uploadate în computere.
Creierul tău ar putea să fie uploadat în cloud
Ray Kurzweil, directorul de inginerie de la Google, crede că până în 2030, ne vom putea conecta creierul la cloud. Ideea aceasta este susținută și de investitorul Sam Altman, care a anunțat recent că își dorește să își uploadeze creierul pe cloud, dacă acest lucru va fi posibil.
Problema cu Nectome este că, pentru a păstra creierul „proaspăt” înainte de a fi conservat, clientul trebuie să fie de acord să fie eutanasiat, iar asta sună precum un scenariu atârnă de un fir deasupra prăpastiei de lucruri care sunt considerate greșite și lipsite de etică.
Există însă antreprenori care vor să găsească metode mai puțin invazive de a atinge nemurirea. În acest sens, specialiștii în inteligență artificială dezvoltă avatare virtuale care să poată imita personalitatea oamenilor, astfel încât, după moartea lor, ele să poată comunica cu cei dragi ai răposatului.
Profesorul temporar de la Media Lab MIT, Hossein Rahnama, a creat un software, Augmented Eternity, care creează modele virtuale ale minții oamenilor. În funcție de informațiile oferite programului, acesta va putea să evoce amintirile tale și să răspundă la întrebări pe anumite teme, precum politica și religia. Rahnama s-a gândit deja să introducă aceste date în chatbots, pentru ca oamenii pe care îi reprezintă, deși morți în realitate, să rămână la curent cu evenimentele curente și să își formeze opinii cu privire la ele.
Harris crede că o asemenea invenție nu are sens. „Poți extrapola din opiniile mele generale ce aș spune cu privire la o serie de probleme, dar sub nicio formă nu aș fi eu cel care vorbește”, a zis filosoful.
În social media, nu mori niciodată
Omul de știință specializat în robotică, Hiroshi Ishiguro, este de părere că sunt două tipuri de nemurire – cea a conștiinței personale și cea din social media. Ishiguro spune că social media poate să asigure oricui nemurirea și să permită oamenilor decedați să contribuie, într-o măsură mai mică sau mai mare, la societate. Savantul nu crede însă că replicarea conștiinței personale dincolo de mormânt este imposibilă. Cel puțin în prezent.
Ishiguro a realizat roboți pentru unii din cei mai populari scriitori japonezi, care să poată recita din opera lor elevilor din toată țara. Mai mult, el a creat o versiune android a lui însuși, care să predea cursuri de robotică la Osaka University și după ce acesta va muri. „Dacă avem un android, putem trăi veșnic în societate”, a zis Ishiguro. „Dar nemurirea personală este imposibilă, pentru că conștiința nu este ceva continuu”.
Consilierul pentru oamenii care jelesc Lysa Toye, de la Dr. Jay Children’s Grief Centre din Toronto, nu este convinsă că nemurirea virtuală este o idee atât de bună. Deși ea îi încurajează pe oamenii care suferă în urma pierderii unei persoane dragi să aibă conversații cu acea persoană în mintea lor, ea se teme de ce ar putea aduce externalizarea acestor conversații în tehnologie.
Sursa: playtech.ro
23.01.2019
19:30
2700
ESTIMARE // Peste 250 000 de oameni ar putea muri, în fiecare an, din cauza schimbărilor climatice
15.01.2019
14:19
2853
A murit încercând să salveze o fetiță de șase ani
21.12.2018
17:03
3916
CELEBRITĂȚI care au sfârșit în MIZERIE - care au fost ultimele lor cuvinte
29.11.2018
17:40
2916
Declarații EMOȚIONANTE // Care sunt ultimele dorințe ale lui Alain Delon înainte de a muri?
26.11.2018
17:03
2838
Femeia care aproape a murit din cauza unei DESPĂRȚIRI, după ce a suferit de „sindromul inimii frânte”
13.11.2018
08:02
4635
O campioană a murit după ce a fost bătută cu bestialitate de față cu copilul ei în vârstă de cinci ani
31.10.2018
07:30
3516
A murit din cauza unei diete?
03.10.2018
15:19
3166
A murit de cancer la 46 de ani și a lăsat un bilet emoționant pentru soțul ei și cei doi copii ai lor. Mesajul ei s-a viralizat imediat
25.08.2018
14:05
3123
Ce a declarat în față instanței românul care și-a ucis iubita însărcinată! „Vreau să fiu...”
23.08.2018
13:20
2615
Profesor renumit: „Stresul, ura și invidia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii…”
05.08.2018
19:30
3664
Cel mai MIZERABIL job din lume duce zeci de oameni la moarte în fiecare an. Imagini ireale
29.07.2018
12:04
3859
Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină: MOARTEA începe în colon
35
Cursa globală pentru eticheta „fără AI”: cine certifică produsele cu adevărat create de oameni?
529
Șeful FCC din SUA amenință televiziunile critice față de Trump cu retragerea licențelor pentru modul în care relatează războiul cu Iranul
15.03.2026
18:21
557
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
666
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
656
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
705
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
700
Horoscopul zilei 15.03.2026
820
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1193
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
867
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1114
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
928
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1098
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
1004
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2160
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
886
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
921
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1319
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1155
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1264
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1039
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1123
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
989
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
966
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
947
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














