Stiri

Cum e viaţa la 85 de ani? Costumul prin care poţi testa asta

Știri 10.04.2016 18:01 Vizualizări1460
Cum e viaţa la 85 de ani? Costumul prin care poţi testa asta

De multe ori, tinerii spun că de-abia aşteaptă să iasă la pensie. Ar avea mai mult timp liber să se plimbe sau să citească şi ar scăpa de stresul de la serviciu.

Ceea ce scapă din vedere e însă partea fizică, mai exact îmbătrânirea corpului, care face ca unele mişcări care în tinereţe par fireşti să devină chinuite, dacă nu chiar imposibile, scrie RFI citat de descopera.ro.

Cei care vor să vadă cum e să ai 85 de ani pot îmbrăca un costum robotizat, conceput de o firmă din Statele Unite. Numai ca să intre în acest costum ultra-tehnologizat un om are nevoie de vreo zece minute şi de ajutorul a cel puţin două persoane. Nu de alta, dar cântăreşte aproape 20 de kilograme.

Costumul simulează îmbătrânirea corpului uman: cel care-l poartă poate afla cum vede un bătrân cu cataractă, cum se mişcă cineva care are o proteză de şold sau cum e afectat auzul unei persoane, pe măsură ce înaintează în vârstă.

În timp ce persoana care „probează" costumul se mişcă greoi pe o bandă de alergare, în faţa unui ecran unde este simulată plimbarea pe o plajă, echipa tehnică apasă pe butoane, făcând echipamentul din ce în ce mai dificil de purtat.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri