CRIMĂ îngrozitoare la Leova: Un bărbat și-a omorât soția, apoi și-a pus capăt zilelor în fața copilului de 5 ani
2866
Un bărbat din satul Covurlui din raionul Leova şi-a omorât soţia, apoi a incendiat-o, după care s-a sinucis. Scena groaznică s-ar fi petrecut astă-noapte, sub privirile fiului lor de doar cinci ani.
Potrivit Poliţiei, cei doi s-ar fi certat, iar la un moment dat, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a luat un cuţit de bucătărie şi şi-a înjunghiat, în regiunea gâtului, soţia, cu zece ani mai tânără, transmite canal2.md.
Apoi, el a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Ulterior, individul s-a sinucis cu acelaşi cuţit.
Cei doi aveau trei băieţi, cu vârsta cuprinsă între cinci şi 18 ani. Dintre aceştia, doar mezinul era acasă şi a fost martorul tragediei. Speriat, copilul ar fi mers să doarmă la vecini, însă nu le-a povestit nimic despre cele întâmplate.
Cel care şi-a găsit părinţii morţi a fost fiul mijlociu, care revenise acasă spre dimineaţă. El a sunat pentru ajutor la primarul din sat, care a şi anunţat poliţia. Veniţi la faţa locului, oamenii legii au găsit ambele cadavre parţial carbonizate. Cutia de chibrite era în mâna bărbatului, iar cuţitul aruncat la podea.
Poliţia a iniţiat o achetă pentru a stabili toate circumstanţele acestui caz.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















