Corturile protestatarilor din PMAN, DEMONTATE în această noapte. GRABA judecătorilor
3232
Corturile protestatarilor Platformei „Demnitate și Adevăr” din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) au fost demontate în această noapte de către polițiști și angajați ai Primăriei Chișinău în baza unei decizii de ieri a Curții Supreme de Justiție la un recurs despus acum două zile.
„Un recurs nu ajunge niciodată dintr-o instituție în alta în două zile, dar aici a ajuns și a fost și examinat. Acest titlu executoriu a fost ticluit în afara instanței judecătorești. Executarea trebuia să înceapă la 8 dimineața, dar la 8.00 căsuțele erau deja demontate. Juecătorii i-au dat Primăriei Chișinău (cea care a solicitat în instanță demontarea corturilor protestatarilor - n.r.) mai mult decât a cerut. Totul se face pentru parada din 27 august. Guvernarea crede că tot ce le-a mai rămas cetățenilor R. Moldova e să vină să danseze o horă a sărăciei și umilinței”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă organizată de membrii Platformei chiar în PMAN, Ana Ursachi.
Avocata a anunțat că Platforma DA se va adresa la CEDO cu privire la acest caz și a anunțat că demontarea similară a corturilor din fața casei lui Vladimir Plahotniuc este deja examinată de Înalta Curte.
Liderul Platformei, Andrei Năstase, a declarat că acțiunile de astă-noapte demonstrează că „actuala guvernare este în agonie, acționând pe la spate, noaptea, mișelește” și a anunțat că „noi nu capitulăm”. Acesta a îndemnat „opoziția antioligarhică” și populația R. Moldova să participe la un protest de amploare pe care îl precunozează în această toamnă.
„Este un atac la Constituție, la drepturi. Nu vom ceda și vom continua să luptăm cu autoritățile acestui stat captiv, cu mai multă ardoare”, au anunțat reprzentanții Platformei DA.
Menționăm că, ieri, un grup al veteranilor războiului de pe Nistru au desfășurat un flashmob în Piața Marii Adunări Naționale, lângă corturile Platformei DA.
Unul dintre ei, Ion Sălcuțanu, a scris ulterior pe Facebook că: „Ne-am adresat celor cu viză în piață, cu rugămintea să oficiem cu demnitate, cu onoare, Ziua Independenței. O zi importantă a poporului, pe un loc sacru, toți împreună. Ar fi urât ca în această zi PMAN să arate ca o harbuzărie”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















