CONCLUZIILE experților FMI după finalizarea consultărilor cu autoritățile R. Moldova: Sunt ÎNTÂRZIERI
2985
Echipa Fondului Monetar Internațional (FMI), care s-a aflat într-o vizită la Chișinău în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie curent, a ajuns la un acord la nivel de experți cu autoritățile R. Moldova asupra politicilor necesare pentru a finaliza evaluarea a doua a Programului.
Potrivit unui comunicat de presă al FMI, discuțiile cu autoritățile de la Chișinău au fost „constructive” pe marginea consultărilor pentru anul 2017, prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI.
„Programul se realizează, în linii mari, în parametrii conveniţi; toate criteriile de performanță stabilite pentru finele lunii iunie 2017 au fost respectate cu o marjă semnificativă; multe criterii de performanță structurală au fost îndeplinite, deși unele din ele cu întârzieri. Acest acord se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi. Ședința Consiliului de Directori Executivi este programată pentru sfârșitul lunii decembrie. În urma finalizării evaluării Programului, R. Moldova va avea acces la 15,7 milioane DST (drepturi speciale de tragere) (circa 22 milioane dolari SUA)”, se arată în comunicatul oficial.
Sursa citată subliniază că R. Moldova a beneficiat de o perioadă de stabilitate economică și financiară relativă de la ultima rundă de consultări.
Creșterea economică s-a restabilit în urma crizei și, conform prognozei, se va tempera în 2017 până la circa 3,5 la sută. Inflația, care a atins un nivel maxim de peste 13% în 2015, a înregistrat o descreștere rapidă, însă a depășit nivelul țintă pentru septembrie 2017, atingând 7,6 la sută, în mare măsură din cauza șocurilor ce țin de ofertă.
„Executarea bugetului a fost bună în 2017, pe fundalul performanței robuste la venituri. Deși s-au înregistrat întârzieri la capitolul investițiilor capitale, cheltuielile sociale prioritare au fost realizate în volumul scontat. Deficitul contului curent a crescut până la nivelul de circa 6 la sută din PIB în prima jumătate a anului 2017, dar în condițiile unor intrări semnificative de valută, leul moldovenesc s-a apreciat cu 10,9 la sută (comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent) în raport cu dolarul S.U.A., în timp ce rezervele brute s-au majorat până la 2 629 de milioane de dolari SUA la finele lunii septembrie.
Perspectivele pentru R. Moldova sunt favorabile. Pe termen mediu, prognozăm o creștere economică de circa 4 la sută, fiind afectată negativ de factori demografici. În anii următori, intermedierea financiară eficientă - facilitată de eforturile decisive de curățare a sectorului financiar - va constitui un factor cheie al creșterii economice pe intern, în timp ce redresarea durabilă a cererii externe din contul principalilor parteneri comerciali va veni în susținerea creșterii exporturilor. În contextul politicilor bugetare curente, riscul ca Moldova să se confrunte cu probleme în deservirea datoriei rămâne scăzut, iar dinamica generală a datoriei publice are un caracter sustenabil.
Totuși, se atestă în continuare riscuri semnificative. Printre acestea se numără: incertitudinea pe plan politic, în contextul viitoarelor alegeri parlamentare, riscurile macrofinanciare legate de tergiversarea eforturilor decisive de curățare a sectorului financiar și riscurile legate de menținerea ritmului intens de implementare a reformelor pe parcursul unei perioade îndelungate, cu scopul impulsionării ritmului creșterii economice sustenabile”, se mai arată în comunicatul FMI.
Promovarea în continuare a politicilor macroeconomice și financiare prudente joacă un rol cheie în asigurarea creșterii economice durabile:
· Politica bugetar-fiscală se implementează în concordanță cu angajamentele asumate în cadrul Programului. Bugetul rectificat pentru anul 2017 și bugetul pentru anul 2018 prevăd, într-o manieră oportună, un nivel mai înalt al investițiilor publice și cheltuielilor sociale. Totuși, pe termen mediu, eforturile în domeniul politicii bugetar-fiscale se vor concentra asupra sporirii veniturilor, eficientizării cheltuielilor, în special în ceea ce ține de investiții, și consolidării cadrului bugetar.
· Politica monetară. Prognozăm o reducere rapidă a ritmului de creștere a inflației pe parcursul anului 2018. După ciclul de relaxare a politicii monetare pe parcursul unei perioade îndelungate, factorii de decizie trebuie să fie pregătiți să revizuiască măsurile de politică monetară în funcție de trendurile inflației prognozate. Sunt binevenite toate eforturile de consolidare în continuare a cadrului de politică monetară prin perfecționarea proceselor pe intern, îmbunătățirea coordonării cu alte instituții și aprofundarea comunicării.
· A fost menținută stabilitatea financiară. Eforturile ample de curățare a sectorului avansează, deși cu întârziere, inclusiv în ceea ce privește ameliorarea transparenței acționariatului și diagnosticarea băncilor. Acum, este important de accelerat eforturile în acest sens. Printre priorități se numără: transferul drepturilor de proprietate și a controlului asupra băncilor către acționarii care întrunesc condițiile de onorabilitate și profesionalism, finalizarea diagnosticării sistemului bancar și asigurarea integrității datelor din registrele ținute de Depozitarul central unic al valorilor mobiliare, înființat recent, precum și și consolidarea în continuare a cadrului de reglementare și celui de supraveghere.
Cei de la FMI mai spun că dinamica reformelor trebuie susținută, pentru a accelera ritmul creșterii economice și a reduce sărăcia. Deși economia R. Moldova a înregistrat o creștere moderată pe parcursul ultimelor două decenii, venitul pe cap de locuitor este sub nivelul înregistrat în statele europene învecinate. Este necesară o abordare complexă pentru a impulsiona creșterea economică, inclusiv prin reformarea sectorului public, consolidarea statului bazat pe drept, îmbunătăţirea investiţiilor în infrastructura publică și capitalul uman, precum și prin reforme de reglementare și instituționale. Trebuie să fie păstrate transparența, responsabilitatea și recuperarea costurilor în sectorul energetic.
„În afară de aceasta, salutăm eforturile de contracarare a economiei tenebre, fapt ce ar stimula nu doar veniturile la buget, dar și oferta forței de muncă. În acest sens, reforma educaţiei este esenţială pentru dezvoltarea capitalului uman necesar pentru a sprijini creşterea economică în viitor. Este vitală promovarea cu insistență a acestei agende, precum și implementarea ei”, se mai arată în comunicatul FMI.
14.03.2023
13:32
1672
FMI va acorda încă 94 de MILIOANE de dolari R. Moldova. Instituția financiară prognozează o redresare „MODESTĂ” a economiei în 2023 și solicită consolidarea cadrului legal ANTICORUPȚIE
20.02.2023
19:18
2830
Bucureștiul și Chișinăul au decis să implementeze mult mai RAPID Acordul privind „oprirea UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița
09.02.2023
12:58
5165
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
21.10.2021
14:29
2256
R. Moldova va avea o CREȘTERE economică de 7,5 la sută în 2021. Când va ajunge la Chișinău prima TRANȘĂ din suportul de 564 de milioane de dolari acordat de FMI
21.12.2020
19:08
2356
Banca Mondială se declară „PROFUND ÎNGRIJORATĂ” de legile aprobate de majoritatea PSRM – Platforma „Pentru Moldova”
18.12.2020
17:30
2759
Declarația FMI vizavi de legile aprobate de PSRM și Platforma „Pentru Moldova”: „Implementarea acestor inițiative AMENINȚĂ serios stabilitatea macroeconomică și financiară a R. Moldova, care este deja afectată sever de pandemia COVID-19”
14.12.2020
10:29
3738
Guvernarea lui Dodon ar ASCUNDE situația reală privind încasările la buget: „Există un RISC serios că salariile și pensiile pentru lunile decembrie-ianuarie vor fi achitate cu rețineri”
10.06.2020
15:02
3438
DOC // Premierul Chicu o comite din nou: Oficialul riscă să strice relațiile R. Moldova și cu FMI, care ne-a acordat recent 235 de milioane de dolari
28.04.2020
09:37
4452
DOC // Maia Sandu a depus un DENUNȚ la Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție împotriva celor care au NEGOCIAT și organizat semnarea Acordului de împrumut cu Rusia. Cine sunt cei vizați
23.04.2020
09:10
4315
DOC // Maia Sandu l-a invitat pe Pavel Filip la o discuție, pentru a opri RATIFICAREA Acordului de împrumut din Rusia. Cum a RĂSPUNS liderul PD
17.03.2026
17:16
2
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
73
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
121
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
354
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
269
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
461
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
366
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
313
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
378
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
426
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
329
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
366
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
482
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
417
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
11:31
430
Cei mai buni elevi chimiști din țară, premiați la Olimpiada Republicană la Chimie 2026
17.03.2026
10:18
467
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
17.03.2026
09:59
423
Angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă la examenele auto de la Bălți
17.03.2026
09:45
608
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
08:00
581
Horoscopul zilei 17.03.2026
17.03.2026
07:12
805
De ce Putin doar privește când Iranul, partener strategic al Rusiei, arde? Calculele duble ale Rusiei și lovitura primită de Kremlin
620
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
673
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
676
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
672
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
524
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














