Companiile din Cluj, interesate să INVESTEASCĂ în R. Moldova. Reprezentanții acestora au fost aduși la Chișinău de Principele Radu
1332
Alteța Sa Regală Principele Radu, care s-a aflat într-o vizită de trei zile în R. Moldova, a adus la Chișinău mai mulți reprezentanți ai celor mai importante companii din Cluj, România.
În cadrul unei întâlniri pe care au avut-o cu vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmâc, oamenii de afaceri din România și-au arătat interesul de a iniția proiecte investiționale în domeniul agrar, industrial, al tehnologiilor informaționale, turism, sectorul hotelier și de construcții din R. Moldova.
Principele Radu a subliniat că a venit la Chișinău cu o proeminentă componentă a companiilor din județul Cluj care au reușit să atragă foarte multe proiecte investiționale din UE și au contribuit la dezvoltarea economică a regiunii.
„Deoarece la Chișinău este nevoie de un dialog direct cu UE, consider că experiența oamenilor de afaceri din Cluj în relațiile cu partenerii europeni, intențiile lor de a veni cu proiecte investiționale în Republica Moldova, poate servi drept o punte pentru realizarea obiectivelor strategice ale Executivului de la Chișinău”, a spus reprezentantului Casei Regale a României.
Alteța Sa Regală a mai menționat că, în urma discuțiilor purtate de membrii delegației pe parcursul aflării sale în Republica Moldova, deja au fost identificate câteva domenii, în special din sectorul agrar, în care vor fi implementate unele proiecte comune.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















