COLESTEROLUL – cea mai mare înșelăciune a secolului?
25598
sursa: google.ro Colesterolul, o problemă? Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol. Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet și cer, cu o voce tremurândă programare pentru „colesterol”. Buletinul de analize le adâncește angoasa, aducându-i pe marginea disperării. „Am două sute. E grav, dom’ doctor?
„Răspundem: nu, nu este grav.”
Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge.
Dacă este așa, cum s-a ajuns totuși că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari?
Ei bine, aici este o altă poveste. Una discret rușinoasă pentru tagma noastră medicală, dar care totuși trebuie spusă. Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă și cu puțin ulterioară descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul.
Astfel, în anii ’80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic.
Acesta era foarte ieftin și, de altfel, avea reacții adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente.
De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, așa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenție și regim, dar nu tratament medicamentos.
Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe și aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm.
Cum numărul pacienților cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiștii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieșit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 și medicilor li s-ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câștigat.
Cum, cel puțin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni „vârfurile cercetării medicale”, mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitale europene, mai nou în congrese anuale prin locații mult mai exotice.
La astfel de „întruniri științifice mondiale”, de regulă însoțite de un bogat program cultural-artistic (de la degustări de licori la safari) există deja obiceiul ca medicii participanți să prezinte lucrări „științifice”, în care se pretinde, folosindu-se cu multă măiestrie posibilitățile largi ale statisticii, că valorile normale sunt mai mici decât se credea, că există riscuri serioase pentru sănătate la valori care ar fi fost O.K. înainte de congres, că aceste date noi ridică serioase probleme de sănătate publică etc.
Să mai observăm că ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil și pentru valoarea normală a tensiunii arteriale și (în măsură ceva mai mică) pentru glicemie.
Extrapolând, putem prevedea încă de pe acum că, dacă mâine va apărea un medicament care să modifice grupa sangvină, poimâine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor află că suferă de o grupa sangvină de-a dreptul toxică.
Tratamentul hipercolesterolemiei
Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, așa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie în această situație.
Dacă valoarea colesterolului este între 260 și 279 mg %, este recomandabilă ținerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului și a fracțiilor sale (raportul HDL versus LDL, dacă nu a fost făcut)
Dacă valoarea colesterolului este între 280 și 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânii, untului, laptelui gras, cărnii grase și cu limitarea numărului de gălbenușuri la patru pe săptămână (albușurile nu conțin colesterol).
Se recomandă un regim bogat în pește (minimum 2 kg pe săptămâna) și folosirea cu generozitate a cimbrului și usturoiului. Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în această privință.
Din șase în șase luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozându-se atât colesterolul total, cât și fracțiile lui.
Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos.
De regulă cu Vasilip o tabletă de 10 mg pe zi imediat înainte de masa principală sau o altă schemă în funcție de datele culese la consultul medical. Reevaluare după trei luni, pentru a vedea dacă dozele sunt eficiente.
Tipuri de întrebări frecvente:
– Am colesterolul 245, buletinul de analiză îmi da această valoare în chenar negru și în dreptul ei scrie: „above normal range”.
Șefa laboratorului, când mi-a înmânat buletinul de analiză, m-a rugat să stau jos.
Vecinii și cei din familie sunt îngroziți de cât de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris să iau șase tablete de Sortis pe zi, spunându-mi că în caz contrar am să fac infarct.
Ce este de făcut?
Răspuns: dacă încă nu ați citit articolul acesta, citiți-l.
Laboratorul dă valorile normale în funcție de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu în funcție de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95% dintr-un eșantion considerat sănătos, așa cum ar trebui, potrivit unei definiții științifice a „normalului”.
Vecinii și cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea să primească invitație și sponsorizare și la congresul de anul viitor de la Ouagadougou. Dacă nu credeți toate acestea, intrați în primul anticariat și uitați-va în orice carte de medicină anterioară anului 1980 și vedeți cât este colesterolul normal.
– Am auzit că uleiul de porumb nu conține colesterol, e adevărat ?
Răspuns: Nici un ulei nu conține colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile să sintetizeze colesterol ca atare.
Deci, orice fruct sau legumă sau cereală este la fel de bună din punctul de vedere al regimului în cazul unei hipercolesterolemii, iar un număr mic de plante sunt în mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul.
Este esențial să nu mâncați deloc: carne grasă și smântână și să mâncați cât mai puține gălbenușuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotrivă, peștele este foarte indicat. Orice fel de peste și cu precădere, în mod paradoxal, peștele gras.
Deși laptele și multe brânzeturi conțin colesterol, ele nu cresc în mod semnificativ colesterolul dacă sunt folosite în cantități prudente.
– Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacții adverse?
Răspuns: Orice medicament, începând cu banala aspirină, are reacții adverse. Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile și anii, are posibile riscuri. Aceasta nu înseamnă să nu luăm medicamente de loc, ci să o facem atunci când, în urma unui raționament medical, medicul nostru consideră că beneficiul scontat este mai mare decât riscul potențial.
– Urmez un regim strict vegetarian, și totuși colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %. De unde atâta colesterol, dacă eu în ultimele săptămâni am mâncat numai urzici și mere ?
Răspuns: Această situație (relativ rară) în care va aflați se explică printr-o tulburare reală de metabolism. Așa cum spuneam, celulele animale sintetizează colesterol, iar cele umane nu fac excepție. Uneori această sinteză este în exces.
Va trebui să urmați un tratament medicamentos, în principiu toată viață, tratament în lipsa căruia există un mare risc să suferiți de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral etc.
– Am colesterolul mărit, dar nu suport să mănânc peste, iar usturoiul îmi face rău. Ce este de făcut?
Răspuns: În loc de pește, puteți folosi numeroasele suplimente alimentare care conțin acizi omega-nesaturați, iar în loc de usturoi, încercați tablete de usturoi de la farmacie. De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteți găsi combinații din plante pentru ceaiuri hipolipemiante.
– Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie să fac ?
Răspuns: afectarea raportului dintre „colesterolul bun”, adică HDL și „colesterolul rău”, adică LDL are importanță mai ales în cazurile în care colesterolul normal este crescut sau are valori la limită. Deci, în cazul dvs. nu se poate vorbi de hipercolesterolemie. O importanță mai mare acordată peștelui în alimentație ar fi indicată, totuși.
– Mereu aud despre marea problemă a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol scăzut, sub limita normală. E vreo problemă?
Răspuns: nu, deoarece nu există boli care să fie declanșate de prea puțin colesterol, așa cum există în cazul invers. Totuși, unele studii sugerează o legătură între colesterolul scăzut (sau la limita inferioară) și depresie, fără a se putea preciza dacă e vorba de o legătură de tip cauza-efect sau de o corelare de altă natură.
Dr. Mihnea DRAGOMIR
Completare – toți bolnavii care au murit de inimă în ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevăr dovedit statistic. Colesterolul mărit nu produce moartea.
Sursa: desprerelatii.net
30.10.2018
17:40
31285
Combinaţia puternică care DEBLOCHEAZĂ venele inimii, curăță vasele sangvine şi infecțiile
22.07.2018
12:03
4978
Rădăcina care reduce glicemia, PROTEJEAZĂ ficatul de toxine și REDUCE colesterolul
07.05.2018
08:03
17068
Iată semințele care DESFUNDĂ vasele de sânge, curăță colonul și hrănesc creierul
07.04.2018
09:01
4180
Semne SILENŢIOASE care îţi spun că ai arterele înfundate şi că rişti afecţiuni grave
17.10.2017
17:30
3111
Cele mai eficiente alimente pentru scăderea colesterolului
28.09.2017
07:01
3391
Condimentul pe care îl poți pune în cafea AJUTĂ la scăderea colesterolului, diabetului și nu numai
16.09.2017
16:30
5462
Băutură cu ţelină şi lămâie: scapă de GRĂSIMEA din organism!
24.04.2017
14:01
2900
Cel mai eficient REMEDIU natural pentru COLESTEROL și HIPERTENSIUNE
26.03.2017
17:31
2431
De ce nu trebuie să ne mai facem GRIJI pentru colesterolul din mâncare
13.01.2017
07:31
4568
Vrei să elimini PARAZIȚII din intestine? Prepară așa ghimbirul!
26.12.2016
15:30
2233
COLESTEROLUL crește cu 15% din cauza exceselor de SĂRBĂTORI, ceea ce mărește riscul de ATAC CEREBRAL. Cum îl țineți în limite normale
01.12.2016
07:32
5199
Suplimente care scad COLESTEROLUL: care dintre ele funcționează cu ADEVĂRAT?
17.06.2026
20:40
315
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
362
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
348
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
432
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
480
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
431
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
488
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
552
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
501
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
397
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
510
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
456
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
617
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
520
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
544
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
497
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
687
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
644
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
812
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
883
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
965
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
951
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
876
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1283
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1235
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














