Cod galben de furtuni în București și mai multe regiuni: averse torențiale, vijelii și grindină azi până la ora 21.00
262
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pe parcursul acestei zile în mai multe regiuni ale ţării.
Atenţionarea meteorologică se aplică în numeroase zone din Moldova, Transilvania şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, unde se aşteaptă fenomene meteo specifice instabilităţii atmosferice.
Conform meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în cea mai mare parte a Munteniei şi în zona montană, precum şi în nord-vestul şi sud-vestul Moldovei, dar şi în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torenţiale importante cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală cuprinse între 50 şi 70 km/h.
Pe arii restrânse se va semnala grindină de dimensiuni mici şi, local, medii, cu diametre cuprinse între 1 şi 3 cm. În intervale scurte de timp, de până la trei ore, precum şi prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 20 - 30 l/mp, iar izolat pot depăşi 40 - 50 l/mp.
ANM menţionează că, pe durata intervalului de referinţă, astfel de manifestări de instabilitate atmosferică se vor produce pe arii restrânse şi în restul teritoriului, nu doar în zonele vizate explicit de Codul galben.
Vremea va deveni instabilă în Bucureşti pe parcursul zilei de vineri. După orele amiezii, cerul se va înnora treptat, iar ploile se vor manifesta temporar sub formă de averse, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Până la ora 21:00, în Capitală, regimul termic se va menţine în general instabil, cu valori de temperatură sub mediile normale pentru ultima decadă a lunii iulie. Cerul va avea înnorări, mai ales după-amiaza şi seara, când se vor înregistra perioade cu averse torenţiale, cu cantităţi de 10 - 20 l/mp şi, izolat, posibil peste 25 l/mp, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h.
Temperatura maximă în Bucureşti va fi de 26 - 27 de grade, ceea ce înseamnă valori uşor mai reduse faţă de specificul acestei perioade.
La nivelul Municipiului Bucureşti, vineri, în intervalul orar 12:00 - 21:00, este în vigoare o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, ce vizează averse torenţiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi vijelii.
24.07.2026
13:41
24.07.2026
12:23
24.07.2026
12:19
24.07.2026
11:52
24.07.2026
11:29
24.07.2026
11:22
24.07.2026
10:36
24.07.2026
10:31
24.07.2026
10:16
24.07.2026
09:45
24.07.2026
13:37
24.07.2026
13:35
24.07.2026
13:11
24.07.2026
13:09
24.07.2026
13:08
24.07.2026
12:40
24.07.2026
12:33
24.07.2026
12:23
24.07.2026
12:16
24.07.2026
11:52
24.07.2026
11:29
24.07.2026
10:45
24.07.2026
10:31
24.07.2026
10:29
24.07.2026
10:19
24.07.2026
10:12
24.07.2026
09:11
24.07.2026
09:09
24.07.2026
08:55
24.07.2026
08:53
24.07.2026
08:18
24.07.2026
05:30
24.07.2026
03:46
24.07.2026
03:20
24.07.2026
01:50
24.07.2026
01:11
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















