Citiți și vă cutremurați! // Tată, tu m-ai ucis!
2137
Sursa: stiriziare.net Conducând pe un mare bulevard, înaintea ochilor unei doamne a avut loc un accident, în care a fost rănit grav un tânăr. Cu ajutorul unor oameni l-a pus pe tânăr, care avea în jur de 20 de ani, în mașina ei, ca să-l ducă la spitalul de urgență. Tânărul avea hemoragie, iar doamna a ajuns la spital cât de repede a putut. A fost luat de personalul de serviciu al spitalului și dus înăuntru.
Împreună cu ei a intrat și doamna ca să afle cine este, iar apoi să înștiințeze rudele lui. Medicii de serviciu au constatat că tânărul trebuia să intre urgent în operație. L-au înștiințat pe medicul chirurg, care, pentru a-l opera, a cerut 1.000 de dolari. Medicii au înștiințat-o pe doamnă, iar ea le-a spus cum s-a întâmplat accidentul și că nu-l cunoaște pe tânăr. Au comunicat din nou cu chirurgul, însă acela a rămas neînduplecat. Voia bani.
Doamna văzând pe tânăr cum se stinge, a spus:
– Începeți și salvați-l pe tânăr, căci eu merg să aduc banii.
Și într-adevăr, doamna a adus banii și numai după aceea a venit medicul chirurg.
Însă, ironia sorții! Ce i-a rezervat în această noapte iubirea sa de bani?! De îndată ce l-a văzut pe tânăr, a rămas ca trăsnit; s-a făcut alb ca un mort. A căzut peste el urlând de durere. Atunci tânărul i-a spus ultimele cuvinte:
– Tată, tu m-ai ucis!
Și zicând acestea, și-a dat duhul.
Doamna, cutremurată de cele întâmplate, a luat banii și i-a aruncat în fața medicului, spunându-i:
– Ia-i și înmormântează-ţi fiul!
Pe lângă toate acestea era și singurul lui copil.
Sursa: stiriziare.net
27.03.2024
15:12
1968
ANCHETĂ // Doi polițiști ai IP Nisporeni au fost DEMIȘI, iar alții trei - sancționați, pentru că au încercat să MUȘAMALIZEZE accidentul provocat de primarul de Boldurești, soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani
10.08.2020
12:31
3323
Agricultorii din centrul și sud-estul R. Moldova ies MÂINE la PROTESTE. Aceștia sunt NEMULȚUMIȚI de soluțiile propuse de Guvernul Chicu și cer instituirea stării de urgență în agricultură. Revendicările agricultorilor
19.05.2020
09:50
5538
VIDEO // Noi IMAGINI cu PUNGA în care ar fi BANI pentru Dodon. „Despre Dodon, Plahotniuc și alte vietăți politice de la noi. Mi-am asumat o misiune complicată de a prezenta o secvență video cu trei mari corupți și penali”
18.05.2020
20:34
4792
N. Negru, despre DEZVĂLUIRILE lui Reniță, ieșirea lui Stoianoglo și șubrezirea majorității PSRM - PD: „Se dă o LUPTĂ decisivă pentru R. Moldova, luptă în care sunt implicate și forțe externe... Nu știm, deocamdată, cine e de partea lui Plahotniuc”
03.10.2019
08:59
5030
VIDEO // Imaginile care clarifică cine se face VINOVAT de accidentul rutier de la Buiucani. Consecințele puteau fi DRAMATICE. Troleibuzul a împiedicat producerea unui adevărat CARNAGIU
01.02.2019
07:30
3093
Și-a ucis familia după ce a furat economiile părinților și le-a trimis unei prostituate
31.01.2019
19:30
2466
FOTO // O tânără i-a cerut fostului iubit 100 de lire sterline dacă vrea ca ea să-i vorbească din nou
22.01.2019
20:01
3411
Gest nesăbuit al reginei, la numai o zi după accidentul provocat de soțul ei
17.01.2019
17:40
4382
FOTO // Un tânăr de 19 ani a renunțat la iubita lui de 77 de ani pentru a se căsători cu o femeie în vârstă de 72 ani
17.01.2019
07:30
3198
Cum să îți menții creierul tânăr
13.12.2018
18:05
2647
Celebră actriță: „Atâta vreme cât aveți o locuință și suficienți bani pentru hrană… ar trebui să fiți fericiți!”
06.12.2018
18:02
4028
S-a sinucis în ziua în care a divorțat
11.03.2026
12:42
80
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
238
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
255
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
207
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
314
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
264
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
286
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
435
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
298
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
367
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
425
Horoscopul zilei 11.03.2026
357
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
940
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
551
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
814
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
582
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
518
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
564
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
533
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
673
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
686
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1414
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
675
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
629
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
609
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














