Just LOVERS do! Cel mai aşteptat MOMENT s-a consumat pe treptele bisericii. Al şaselea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii s-a căsătorit în UNIFORMĂ de cavalerie cu actriţa americană Meghan Markle
1806
Prinţul Harry al Marii Britanii şi fosta actriţă americană Meghan Markle s-au căsătorit sâmbătă, la capela Saint George din Windsor, iar ceremonia a fost una impresionantă, tradiţională, presărată cu elemente moderne, care s-a desfăşurat sub privirile lumii întregi, transmite mediafax.ro.
După ce au ieşit din capela unde s-au căsătorit, înainte de a coborî scările, mirii s-au sărutat, fiind ovaţionaţi de câteva sute de persoane adunate chiar în faţa lăcaşului de cult.
Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, deveniţi duce şi ducesă de Sussex, au părăsit capela Saint George din Windsor şi au parcurs în caleaşcă oraşul, pe o distanţă de câţiva kilometri, până la castelul Windsor.
Ceremonia de căsătorie a început în jurul orei 12.00, a durat aproximativ o oră şi a fost oficiată de David Conner, decan de Windsor, şi de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.
Evenimentul, care a respectat tradiţiile monarhiei britanice, a fost presărat şi cu câteva elemente de insolit şi noutate. Un astfel de moment intim a fost cel când, după ce mireasa a ajuns la altar, fiind condusă de socrul său, prinţul Charles, viitorul soţ i-a spus: "Arăţi uimitor". Tatăl miresei a absentat de la eveniment, întrucât se recuperează după o operaţie pe cord.
"Doi oameni s-au îndrăgostit şi cu toţii am apărut aici", a spus episcopul Michael Curry, şeful afro-american al Bisericii episcopale, într-un discurs în care a amintit de regele biblic Solomon, dar şi de Martin Luther King Jr.
Remarcile sale au fost urmate de un cor gospel care a cântat piesa "Stand by Me".
De asemenea, lady Jane Fellowes, sora regretatei mame a prinţului Harry, lady Diana - decedată în 1997 -, a susţinut un mic discurs în memoria acesteia, în timpul ceremoniei de căsătorie.
Harry şi Meghan au rostit jurămintele de căsătorie şi au declarat că se vor iubi, se vor respecta şi se vor proteja unul pe celălalt.
Meghan Markle a ajuns la capela Saint George din Windsor în jurul orei locale 12.00.
Cu aproximativ 25 de minute înainte, mirele, prinţul Harry, a sosit la capelă însoţit de fratele său, prinţul William, care i-a fost cavaler de onoare. Ambii au optat pentru uniforme de gală ale regimentului de cavalerie Blues and Royals din armata britanică.
Apoi au sosit, în ordine, mama miresei, Doria Ragland, tatăl prinţului Harry, prinţul Charles, şi soţia acestuia, Camilla, bunica mirelui, regina Elizabeth a II-a, şi prinţul consort Philip şi ducesa Catherine de Cambridge, alături de doi dintre copiii săi, prinţesa Charlotte şi prinţul George.
Ultima a sosit mireasa, îmbrăcată într-o rochie creată de aclamatul designer britanic Clare Waight Keller, care, anul trecut, a devenit prima femeie director artistic al casei de modă franceze Givenchy.
Rochia era din mătase albă, cu guler bărcuţă, mâneci strâmte, trei sferturi, cu trenă, având pe dedesubt o jupă din organza de mătase.
Markle a dorit ca ţinuta să includă simbolurile celor 53 de state membre Commonwealth, motiv pentru care voalul ei, cu o lungime de cinci metri, realizat din tul de mătase, a fost brodat manual cu flori specifice fiecăruia. În plus, Markle a selectat două flori preferate, una britanică şi una americană.
Voalul era susţinut de o tiară din platină cu diamante care i-a aparţinut reginei Mary şi i-a fost împrumutată miresei de regina Elizabeth. Tiara a fost realizată în 1932, iar broşa centrală datează din 1893.
Mireasa a purtat cercei şi brăţară marca Cartier, iar pantofi sunt marca Givenchy.
Buchetul miresei a conţinut şi câteva flori culese de prinţul Harry din grădina lor privată de la palatul Kensington şi a fost conceput de Philippa Craddock.
Prinţul Harry va purta verighetă, spre deosebire de fratele acestuia, prinţul William, şi bunicul acestuia, prinţul Philip, care au ales să nu poarte.
Inelul miresei este realizat dintr-o bucată de aur oferită de regina Elizabeth, iar cel al mirelui, din platină. Ambele bijuterii au fost realizate de Cleave and Company şi au fost ţinute în timpul ceremoniei de ducele William de Cambridge.
Aproximativ 600 de persoane au fost invitate la ceremonia de căsătorie, printre acestea numărându-se soţii Amal şi George Clooney, Victoria şi David Beckham, vedeta TV Oprah Winfrey, actorul Idris Elba, cântăreţii James Blunt şi Elton John, actorul Tom Hardy, jucătoarea de tenis Serena Williams, realizatorul TV James Corden, dar şi contele Charles Spencer, fratele regretatei mame a prinţului Harry. Printre invitaţi s-au numărat şi două foste iubite ale mirelui, Chelsy Davy şi Cressida Bonas.
Pe drumul spre castel, aproximativ o sută de mii de oameni i-au ovaţionat.
Ceremonia de căsătorie va fi urmată de un banchet oferit de bunica prinţului, regina Elizabeth a II-a, la St George's Hall, de la castelul Windsor.
Ulterior, circa 200 de oaspeţi sunt aşteptaţi la o recepţie privată oferită la Frogmore House de tatăl prinţului Harry, prinţul moştenitor Charles.
Prinţul Harry şi logodnica sa, Meghan Markle, au o relaţie din iulie 2016 şi s-au logodit în noiembrie 2017.
În martie, Meghan Markle a fost botezată în Biserica anglicană, într-o ceremonie secretă, la care au asistat logodnicul ei şi câţiva membri ai familiei acestuia. Convertirea la acest rit era necesară înainte de căsătoria cu prinţul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a. Regina este, printre altele, şi şef al Bisericii anglicane. Markle, care era protestantă, a primit confirmarea imediat după botez.
Totodată, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi-a dat consimţământul formal pentru căsătoria prinţului Harry. "Îmi dau consimţământul pentru (încheierea) unui contract de căsătorie între nepotul meu iubit Harry Charles Albert David de Wales şi Rachel Meghan Markle", a scris regina într-o scrisoare transmisă pe 14 martie Consiliului său privat.
Potrivit legii britanice, persoanele care figurează între primii şase moştenitori în ordinea de succesiune la tron trebuie să obţină consimţământul formal al reginei înainte de căsătorie. În prezent, prinţul Harry este al şaselea în ordinea de succesiune, după tatăl său, prinţul Charles, fratele său, prinţul William, şi copiii pe care acesta îi are cu ducesa Catherine, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis.
Când s-au întâlnit prima dată, Markle era o femeie în vârstă de 34 de ani, divorţată de trei ani, iar Harry, pe atunci în vârstă de 31 de ani, avusese deja mai multe relaţii şi pusese punct de curând carierei sale de zece ani în armată. Harry nu auzise niciodată de Markle şi nu vizionase serialul TV "Costume/ Suits", în care actriţa a jucat din 2011.
Întâlnirea lor a fost aranjată de un prieten comun, pe când fosta actriţă americană era în trecere prin Londra, în iulie 2016. Cei doi au mărturisit mai târziu că ştiau foarte puţine unul despre celălalt. Viteza cu care s-a dezvoltat relaţia dintre ei i-a surprins pe amândoi.
"Faptul că m-am îndrăgostit atât de repede de Meghan a fost atât de incredibil, încât a fost o confirmare că, pentru mine, astrele erau aliniate. Totul era perfect", a spus Harry ulterior.
După mai puţin de doi ani, ei s-au căsătorit la castelul Windsor, pecetluind o relaţie care s-a dezvoltat rapid departe de ochii presei şi care a supravieţuit după ce a devenit publică şi a captat atenţia întregii lumi.
Prinţul a spus că familia regală l-a sprijinit foarte mult în ceea ce priveşte această relaţie, inclusiv bunicii, regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip, tatăl, prinţul Charles, şi fratele, prinţul William, şi soţia acestuia, Kate.
Atunci când relaţia lor a fost făcută publică, în noiembrie 2016, Harry a transmis un comunicat redactat în termeni foarte duri la adresa presei care a scris despre faptul că iubita sa este metisă.
La momentul respectiv, un purtător de cuvânt al lui Harry, Jason Knauf, a spus că Markle a fost subiectul unui "val de abuzuri şi hărţuiri". "Prinţul Harry este îngrijorat pentru securitatea domnişoarei Markle şi foarte dezamăgit că nu a putut să o protejeze", a mai spus atunci Knauf.
În noiembrie 2017, într-o seară petrecută la locuinţa lor de pe domeniul Kensington, pe când preparau o cină cu pui prăjit, Harry a cerut-o în căsătorie pe Markle.
Inelul de logodnă a fost creat de Harry, folosind diamante care i-au aparţinut mamei sale, prinţesa Diana de Wales.
Markle a spus "da" înainte ca Harry să încheie propunerea.
Şi-au anunţat logodna, iar Markle a fost rapid integrată în familia regală, participând la diverse evenimente oficiale.
09.05.2026
16:52
282
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
318
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
355
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
607
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
370
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
456
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
446
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
488
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
654
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
648
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
09.05.2026
16:52
273
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
314
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
352
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
601
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
366
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
453
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
439
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
486
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
652
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
646
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
614
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
731
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
673
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
700
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
687
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
574
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
735
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
773
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
644
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
654
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
607
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
706
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
700
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
682
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
706
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














