Chișinăul este pregătit și de cel mai SUMBRU scenariu, care ar putea duce la CREȘTEREA numărului de REFUGIAȚI: „Sperăm că nu va avea loc, dar trebuie să fim pregătiți”. Ce spune Maia Sandu despre un posibil ATAC din partea Transnistriei
4390
Autoritățile de la Chișinău sunt conștiente că un posibil atac rusesc asupra orașului Odesa ar putea provoca un val și mai mare de refugiați ucraineni la frontiera noastră, fiind pregătite să facă față unui asemenea scenariu.
„Evident că sperăm că un asemenea scenariu nu va avea loc (Odesa să fie atacată de forțele armate ale Rusiei n.r.). Împreună cu comunitatea internațională, cu organizațiile ONU specializate în domeniul administrării crizei refugiaților, ne pregătim pentru asemenea scenarii. Aici sunt două lucruri pe care trebuie să le facem. În primul rând, trebuie să asigurăm un coridor cât mai scurt pentru acești oameni, ca ei să reușească să intre pe teritoriul republicii noastre în siguranță și să le asigurăm asistența necesară la hotar. De asemenea, trebuie să avem soluții în cazul în care doresc să plece mai departe. Coridoarele verzi spre România trebuie să funcționeze la o capacitate mai mare decât până acum. În același timp, trebuie să le oferim condiții elementare celor care vor să rămână în R. Moldova. E o sarcină comună a Guvernului nostru, dar și a organizațiilor ONU, care au primit resurse din partea mai multor guverne ca să ne ajute într-o situație de acest fel”, a declarat astăzi Maia Sandu, în cadrul unui briefing comun cu președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis.
Șefa statului nu a exclus că ar putea avea loc anumite provocări în Transnistria, unde sunt dislocate trupe și armament rusesc, dar spune că deocamdată nu se atestă mișcări de forțe în regiune.
„Evident că există riscuri și noi vorbim despre ele deschis. În același timp, așa cum am spus de la începutul războiului, nu există nicio premisă și nicio informație care ar confirma că există riscul unui atac militar împotriva R. Moldova. Cetățenii noștri trebuie să cunoască faptul că facem tot ce depinde de noi ca să menținem pacea în R. Moldova. Toate acțiunile noastre au la bază un obiectiv de bază – să menținem pacea în R. Moldova”, a conchis Maia Sandu.
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















