Chirtoacă oferă DETALII despre negocierile pentru crearea coaliției de guvernare
2961
Funcția de prim-ministru în viitorul Guvern ar putea reveni Partidului Liberal Democrat, a lăsat să se înțeleagă prim-vicepreședintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă.
Potrivit lui, în mod normal, partidul care ia cele mai multe voturi preia conducerea Guvernului.
„Evident, PL participă la guvernare prin agenții, ministere”, a declarat Chirtoacă în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4 TV, precizând că liberalii nu au dreptul să pretindă la funcția de prim-ministru până când aceasta nu va fi refuzată de liberal-democrați și de democrați.
Făcând trimitere la experiența de creare a coalițiilor din unele state cu democrație avansată, Chirtoacă a precizat că, spre exemplu în Germania, dacă un partid înaintează candidatul la funcția de prim-ministru, funcția de ministru de Externe îi revine automat unui alt partid.
„Nu spun să copiem unu la unu acest exemplu, dar există niște reguli care te ajută să construiești corect din temelie o coaliție”, insistă Chirtoacă.
Prim-vicepreședintele liberalilor mai propune ca desemnarea responsabilităților ministeriale să se facă ținându-se cont de prioritățile fiecăruia dintre partide și de oamenii pe care îi are.
Referindu-se la procesul de negocieri pentru formarea noii coaliții de guvernare, Chirtoacă și-a exprimat dorința ca acestea să fie mediate de niște experți europeni.
„Eu nu zic să mergem în biroul lui Moser sau Tapiola, dar în unele chestiuni în care nu va exista consens, să avem și opinia unor experți europeni”, a explicat el, sugerând că nu ar fi rău dacă pe toată perioada guvernării de coaliție ar exista și un mediator european care să ajute partidele atunci când relațiile s-ar putea tensiona.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață


















