Stiri
O nouă formaţiune politică a fost constituită astăzi la Chişinău – Partidul Forţa Poporului (PFP). Liderul PFP, Nicolae Chirtoacă, fostul Ambasador al R. Moldova în SUA, a declarat după congresul de constituire a partidului cu doctrină social-liberală că formaţiunea va fi capabilă să „răspundă la provocările şi sfidările care au loc astăzi, printre care oligarhizarea R. Moldova”.
Printre persoanele care l-au însoţit pe Chirtoacă în faţa camerelor de luat vederi se numără militarul în rezervă Eduard Roşca, care este şi vicepreşedintele PFP, fostul avocat parlamentar Constantin Lazăr, fostul procuror şi judecător Pavel Midrigan, profesorul universitar Constantin Ciorbă şi Alexandru Slusari.
„PFP va deveni o forţă reală, cu adevărat populară”, care va milita pentru „lichidarea schemelor care încurajează corupţia” şi pentru „reformarea sistemului judecătoresc”, a anunţat Chirtoacă.
Fostul Ambasador a declarat că, în decurs de o lună, partidul va fi înregistrat la Ministerul Justiţiei.
Nicolae Chirtoacă s-a născut pe 22 martie 1953 în oraşul Glodeni. De profesie este arhitect. În perioada anilor 1977 şi 1990 şi-a făcut serviciul în diferite structuri ale forţelor armate ale URSS. În 1990, a fost director general al Departamentului de stat pe probleme militare, devenind mai apoi ministru al Apărării, după ce R. Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991. Între anii 1992 – 1994 a fost consilierul Preşedintelui R. Moldova pe probleme de securitate naţională. Apoi, în 1998-1999 a fost purtător de cuvânt al prim-ministrului Ion Sturza, iar în cel de-al doilea mandat al guvernării comuniste a fost Ambasador al R. Moldova în SUA. În ultimii ani, Chirtoacă activa în sfera neguvernamentală, apărând la posturile de televiziune în calitate de analist politic.
Presa a scris de-a lungul timpului despre faptul că Nicolae Chirtoacă ar fi fost agent KGB. “Nicolae Chirtoacă a fost angajat al GRU (serviciul de informaţii militare al URSS). El a făcut parte din cei 47 de spioni sovietici expulzaţi de la Ambasada URSS din Franţa în 1983. Nicolae Chirtoacă a fost una dintre persoanele cheie care au negociat cu Rusia acordul de încetare a focului pe Nistru în 1992”, scria în 2009 “Jurnal de Chişinău”.
Raisa Lozinschi
Chirtoacă a lansat un nou partid în R. Moldova
Politică
21.04.2013
14:48
2714

Stiri relevante
16.05.2024
15:21
12577
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
11.07.2021
20:57
28238
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
09.06.2021
15:14
27894
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
11.01.2021
09:01
39233
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
17.12.2020
09:43
26905
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
11.11.2020
17:38
7974
DOC // Procuratura Generală și SIS ar putea INVESTIGA cazul privind tirajul de zeci de mii de ziare electorale pentru Igor Dodon
01.07.2020
18:39
8177
Maia Sandu CONDAMNĂ sechestrarea lui Gațcan și vine cu SOLUȚIA pentru a pune punct acestui dezmăț: „Este foarte grav fenomenul de azi – mai întâi îl fac pe Gațcan deputat de Hâncești, apoi îl închid în beciuri”
28.06.2020
19:15
5515
VIDEO, FOTO // „Dodon a trimis un adevărat DESANT de poliție împotriva copiilor la „OrheiLand”, ACUZĂ Partidul „ȘOR”. „Este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în R. Moldova”
03.06.2020
19:24
6717
Aurelia Peru-Balan: „Chicoismul” și lamentările opoziției „de mămăligă”
02.06.2020
15:17
5330
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
Top stiri
13.11.2026
02:26
235
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
226
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
308
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
361
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
430
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
417
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
422
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
433
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
456
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
465
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
576
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
526
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
559
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
509
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
618
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
487
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
514
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
532
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
516
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
635
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
520
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
508
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
660
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
584
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
592
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
488
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri