Chiril Gaburici: „Vrem să creăm cele mai bune condiții pentru mediul de afaceri, cât mai puține acte, impozite mai mici și scutiri fiscale pentru facilitarea activității agenților economici”
1157
„Mediul de afaceri din R. Moldova contribuie direct la dezvoltarea și modernizarea economiei țării. În acest sens, vrem să creăm cele mai bune condiții pentru mediul de afaceri, cât mai puține acte, impozite mai mici și scutiri fiscale pentru facilitarea activității agenților economici. Aici mă refer la unele reforme realizate în domeniul economic, și anume, au fost eliminate peste 60% din actele permisive, numărul lor a scăzut de la 416 la 151, a fost redus numărul instituțiilor cu funcții de control de la aproape 70 la 13”.
Afirmația a fost făcută de candidatul la alegerile parlamentare în circumscripția 31 (Chișinău), Chiril Gaburici, aflat în vizită la Fabrica de confecții „Ionel”.
În cadrul discuțiilor, conducerea și angajați întreprinderii au apreciat reformele realizate în domeniul economic și inițiativele lansate pentru a simplifica și eficientiza activitatea agenților economici.
Întreprinderea a fost fondată în anul 1945, în prezent își menține poziția de top pe piața internă și cea externă. Iar, 80% din producție este exportată peste hotarele țării. Pe piața internă fabrica de confecții a atins un loc de frunte în domeniul modei autohtone.
Fabrica de confecții „Ionel” este una dintre cele mai vechi întreprinderi industriale din Republica Moldova, care produce și vinde haine de stil clasic sub trei brand-uri proprii: „Giovanni Primo” „Bella Prima” și „Ionel”. De asemenea, întreprinderea produce haine pentru brand-uri de succes, cum ar fi Gerry Weber, Villa Vasari Gold, Luisa Spagnioli, Ugo`s collection, Tommy Hilfiger, Hackett London, Sand Pink, David Scott, J.W. Sax, Pizza Roma, Patrizia Pepe, Hildebrand, J.W. Tabacchi, El Corte Engles, Oviesse, UPIM, Conbipel, Trussardi, E. Klein, Bickemberg.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















