Stiri

Cele mai importante mistere din 2013, rămase fără explicaţii

Știri 29.12.2013 10:58 Vizualizări966
Cele mai importante mistere din 2013, rămase fără explicaţii

Anul 2013 a fost un an plin de descoperiri, dar care nu au făcut decât să adâncească cercetătorii într-un mister şi mai adânc. Dintre acestea, Discovery News a făcut o listă cu cele mai mari astfel de mistere rămase nerezolvate, printre care şi Planeta Kepler 78b, informează Gândul.

Potrivit specialiştilor, aceasta are aproximativ aceleaşi dimensiuni ca Terra, cu o suprafaţă stâncoasă şi cu un nucleu de fier, dar care este o curiozitate pentru lumea ştiinţifică.

Deşi mulţi cred că îşi cunosc strămoşii, cercetătorii contrazic această idee. Potrivit sursei citate, strămoşii oamenilor, acei Homo sapiens, s-au împerecheat cu alte două specii: cei din Neanderthal şi un alt neam neidentificat încă.

Nici teoria potrivit căreia Cristofor Columb a fost primul european în Lumea Nouă nu mai stă în picioare. În 2013, oamenii de ştiinţă au aflat că un alt grup necunoscut de europeni au fost primii care au călcat în Lumea Nouă, cu aproximativ 300-500 de ani înainte vikingilor.

O altă descoperire care i-a pus în dificultate pe cercetători a fost şi un tezaur găsit într-o groapă de gunoi din vechiul oraş Apollonia-Arsuf din Israel. Peste 400 de moenede bizantine, 200 de lămpi samaritene intacte şi mai multe bijuterii de aur, toate datând din secolele V-VII, au rămas neidentificate în 2013.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 14.11.2026 14.11.2026 11:52 568 Horoscopul zilei 14.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 14.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri