Ce TIPURI de oameni îţi DISTRUG relaţia
2107
Sursa: sanatatesistaredebine.ro Ori de câte ori avem nevoie de un sfat avizat încercăm să găsim răspunsurile la un specialist în domeniu.
Spre exemplu, în momentul în care avem nevoie de consiliere sau orientare în afaceri vom cere sfatul acelui prieten care are succes acum şi toată viaţa a făcut alegeri bune în carieră. În schimb, îl vom evita pe cel care nu şi-a găsit încă drumul în viaţă, îşi schimbă jobul anual şi se reorientează permanent către noi domenii.
În cazul în care ai nevoie de sfaturi culinare sau doar vrei să afli cum să găteşti o cină gustoasă, nu îţi vei suna acea prietenă care nici măcar nu ştie că are bucătărie în casă. Şi cu toate că suntem atât de obişnuiţi şi doritori să primim sfaturi avizate, atunci când vine vorba de relaţia în care suntem implicaţi ascultăm orice şi pe oricine.
Există momente în care suntem atât de supăraţi încât avem tendinţa de a suna toate persoanele cunoscute sau chiar de a ne deschide sufletul în faţa primului străin cu care intrăm în vorbă. În acest mod, căutăm sfaturi înţelepte şi alinare în cele mai ciudate locuri. În aceste momente toată lumea are o părere, în special prietenii noştri. În mod ciudat, ei ştiu exact cum ar reacţiona dacă ar fi în locul nostru şi ce ar face ei mai bine, iar mulţi chiar vor avea argumente puternice ce ne vor face să implementăm sugestiile primite. Însă orice relaţie are perioade bune şi perioade mai puţin bune, iar noi ar trebui să primim sfaturi din partea acelor persoane capabile să înţeleagă asta.
Astfel, dacă scopul tău este de a-ţi construi o relaţie fericită şi sănătoasă, va trebui să înveţi întâi că în jurul tău se află câteva tipuri de oameni al căror sfat nu trebuie să îl iei în considerare.
Prietenii singuri
Acei prieteni neimplicaţi într-o relaţie sunt experţi în a fi singuri, însă ei au o mulţime de păreri şi opinii cu privire la ceea ce ar face, ceea ce nu ar face, ceea ce ar spune şi ce aşteptări ar avea de la partener. Problema este că ei nu au fost în relaţii, iar opinia lor este raportată doar la propria imagine şi fel de a gândi. Şi serios acum, de ce ai cere sfatul tocmai acelei persoane care a făcut mereu alegeri proaste în viaţă?
Prietenii divorţaţi
Fiind tocmai ieşiţi dintr-o relaţie, opiniile lor vor fi influenţate de experienţele trăite, de dezamăgirile de care au avut parte. Mulţi dintre ei au cele mai bune intenţii în a te sfătui şi chiar au idei grozave despre cum ar trebui să reacţionezi în diferite situaţii, despre ceea ce ar trebui să accepţi sau nu şi câte compromisuri poţi face. Prietenii divorţaţi vor încerca să îţi fie de ajutor şi să te îndrume, dar există posibilitatea ca acela să nu fie drumul pe care tu ai nevoie să îl parcurgi.
Părinţii
Doar pentru că îţi iubeşti partenerul şi partenerul tău te iubeşte, nu înseamnă că te poţi complace în confortul unei relaţii fericite şi totul va fi bine, constant va trebui să depui efort. În cazul în care partenerul decide să te ducă acasă la părinţii lui, iar tu vei fi nepoliticos sau constant cu privirea în telefon ai putea regreta mai târziu. În cazul în care pentru partenerul tău contează mult părerea părinţilor, ar fi bine să încerci să ai o relaţie amiabilă cu ei chiar de la început. În acest mod, poţi fi sigură că vei avea părinţii lui de partea ta şi pe viitor. Însă în cazul în care îi vei jigni în mod accidental, nimeni nu îţi poate promite că aceştia nu te vor vorbi de rău.
Prietenii care cred că partenerul tău nu este suficient de bun pentru tine
Cu siguranţă ţi s-a întâmplat să întâlneşti o persoană care îţi place, dar prietenii tăi să creadă că aceasta este urâtă sau respingătoare. Acesta este momentul în care vei începe să te întrebi dacă nu ai făcut alegerea greşită. Odată pusă pe gânduri, ai putea să transformi mental partenerul perfect într-o persoană urâtă.
Prietenii care doresc în mod constant atenţia ta
Dacă prietenii tăi se plâng şi îţi reproşează adesea că petreci prea mult timp cu noul tău partener, înseamnă că ei sunt doar plictisiţi şi supăraţi pentru că tu ai putea avea ceva mai bun de făcut. Prietenii adevăraţi nu te vor face să te simţi prost pentru că eşti fericită, ci se vor bucura pentru tine.
Prietenele care flirtează cu iubitul tău
Prietenele care flirtează cu noua ta cucerire, îţi sună iubitul şi întreţin conversaţia ore întregi când tu nu eşti prin preajmă, cel mai probabil caută modalităţi de a vă face să va îndepărtaţi, ceea ce, inevitabil, duce la despărţire.
Persoanele ce nu îţi respectă partenerul
Dacă prietenii tăi îţi ignoră partenerul sau îl tratează cu lipsă de respect ori de câte ori petreceţi timp împreună, este foarte posibil că atitudinea lor să aibă influenţe negative asupra iubitului tău.
Persoanele care te vorbesc de rău
Dacă prietenii tăi povestesc cele mai penibile experienţe prin care ai trecut şi îţi scot în evidenţă defectele în faţa noului tău partene, cel mai probabil sunt geloşi. Un prieten adevărat te va lăuda şi îţi va face iubitul mândru că te are alături.
Prietenii care flirtează cu tine
Noul tău partener se va simţi incomod şi nesigur dacă unul din prietenii tăi de sex opus flirtează cu tine. Indiferent de faptul că insistenţele şi glumele au loc pe Facebook, pe stradă sau într-un bar, acestea îl vor face pe iubitul tău să îşi piardă încrederea în tine.
Prietenii care ştiu prea multe
De cele mai multe ori, iubitul tău nu îşi va dori ca tu să discuţi toate detaliile intime ale relaţiei cu prietenii tăi. Pentru a te asigura că prietenii nu îţi vor afecta relaţia, păstrează anumite lucruri pentru tine, în special atunci când vine vorba de ipostazele jenante în care ţi-ai surprins iubitul.
Sursa: sanatatesistaredebine.ro
31.01.2019
18:02
2413
Secretul unei relații de lungă durată. Un singur detaliu poate face diferența
24.12.2018
20:04
2277
Pași pe care să-i urmezi în perioada sărbătorilor dacă îți pui RELAȚIA la îndoială
06.12.2018
12:39
5949
Prietenii își iau ADIO de la Michael Schumacher
20.11.2018
20:03
2352
Stima ta de sine are de suferit dacă alegi bărbați care trebuie reparați
20.11.2018
19:03
2704
Momentele care pot întări SAU distruge o relație
23.10.2018
20:05
2604
UCIGAȘUL tăcut al familiei și al căsătoriei, care este cu adevărat mai rău decât oricare altul!
17.10.2018
20:02
3510
RELAȚII // Hai să rămânem prieteni! Sau… nu?
04.10.2018
19:30
2235
De cât timp au nevoie partenerii pentru a se simți confortabil în relația de cuplu? Diferențele între bărbați și femei sunt majore!
27.09.2018
20:02
3480
Lucruri pe care le fac femeile care NU se lasă păcălite de bărbaţi
21.09.2018
20:02
11233
Sunt terapeut și iată ce am aflat după ce am avut o AVENTURĂ cu un bărbat însurat
03.09.2018
20:01
3877
Tot ce ar trebui să știi despre ABUZUL emoțional
21.08.2018
19:01
3300
De ce a părăsit-o William pe Kate, acum 10 ani: „Relaţia nu mai avea...”
14.05.2026
11:03
63
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
229
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
458
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
403
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
632
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1163
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1200
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
716
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
600
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
563
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
626
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
767
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
742
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
527
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
622
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
560
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
583
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1428
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
947
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
702
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
585
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
639
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
574
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
525
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
601
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














