Ce se întâmplă la Odesa? Trei EXPLOZII în această lună. Ultima a avut loc astăzi, soldată cu moartea unui om
1497
ria.ru În luna decembrie curent au avut deja loc, la Odesa, Ucraina, trei explozii. Ultima a fost înregistrată astăzi, pe str. Szegedskoia, şi s-a soldat cu moartea unui om şi cu distrugerea mai multor geamuri şi balcoane de la apartamente.
Potrivit şefului Serviciului de presă al miliţiei locale, Vladimir Sablienko, deocamdată nu se cunoaşte identitatea persoanei decedate, dar e vorba de un bărbat cu vârsta aproximativă de 45 de ani.
Sablienko a descris evenimentul pe Facebook: bărbatul respectiv trecea strada având o geantă în mână în care, probabil, se afla explozibilul. În timp ce acesta mergea, a avut loc o explozie necontrolată care l-a aruncat pe bărbat zeci de metri până în mijlocul carosabilului. Alte victime ale exploziei nu au fost înregistrate.
Pe 24 decembrie, tot la Odesa, nişte necunoscuţi au demontat mai multe piese din şinele de pe calea ferată, cu intenţia de a provoca un accident. Acesta a fost evitat în ultimul moment, după ce maşinistul unui tren marfar a remarcat la timp pericolul şi a oprit.
Cu doar o zi înainte, un necunoscut a aruncat în aer o maşină a Consiliului de securitate publică din Odesa.
O altă explozie a avut loc pe 10 decembrie în centrul comercial „Admiralskii”. Nicio persoană nu a avut de suferit, dar autorităţile de la Kiev au calificat-o ca fiind un act terorist. Ţinta a fost o încăpere arendată de o asociaţie obştească ce colecta ajutoare pentru militarii din Donbas.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















