Ce să pui cu tine la SERVICIU ca să mănânci sănătos? IDEI de prânz la birou
4832
sursa: eva.ro Cu puţină pregătire în avans poţi să-ţi construieşti cinci caserole cu mâncare pentru serviciu, astfel încât să nu mai ai scuze pentru că mănânci nesănătos la birou.
Dacă gândeşti simplu ca să faci combinaţii alimentare sănătoase vei avea mereu pregătite în frigider câteva caserole cu mâncare pentru birou. Nu necesită mult timp să faci aceste pregătiri din timp şi nici nu trebuie să faci oale întregi cu mâncare. Astfel, dacă în timpul săptămânii eşti foarte aglomerată, vei şti că ai mâncarea pentru birou pregătită şi că doar trebuie să o iei cu tine.
Acelaşi lucru poţi să-l faci şi cu micul dejun! Gândeşte-te la 3-4 ingrediente pe care preferi să le mănânci dimineaţa şi apoi doar trebuie să îţi uşurezi munca şi să le ai la îndemână fără să-ţi consume mult timp la prima oră. Acest mic truc care implică puţină organizare te poate scuti să dai banii pe salate fără gust cu dressinguri hipercalorice, dar şi să te asiguri că ai un prânz echilibrat, sănătos şi săţios.
Atunci când combini corect alimentele şi îi furnizezi corpului proteine, carbohidraţi complecşi, grăsimi sănătoase şi fibre vei constata că nici poftele culinare nu îşi fac simţită prezenţa atât de des şi că poţi rezista mai uşor tentaţiei de a consuma alimente dezechilibrate din punct de vedere nutriţional.
Ca să te ajutăm să îţi faci un prânz sănătos pentru birou îţi recomandăm cinci variante pentru toate gusturile, dar pe care bineînţeles că le poţi schimba după bunul tău plac:
1. Orez/quinoa/mei cu carne şi legume
Dacă prepari în weekend mai mult orez/quinoa/mei, pui la abur sau la cuptor un amestec de legume şi pe gril câteva bucăţi de piept de pui/curcan vei putea să le împarţi în caserole, astfel încât să ai gata prânzul pentru mai multe zile. Astfel furnizezi corpului carbohidraţi complecşi din cereale, proteine din carnea de pui, fibre şi vitamine din legume, iar dacă adaugi 1-2 linguri cu ulei de măsline extravirgin vei avea şi grăsimi sănătoase. Un prânz complet, simplu şi care este sănătos.
2. Salată de crudităţi şi mai multe gustări sănătoase
Dacă preferi un prânz vegan poţi să faci o salată din multe legume, verdeţuri şi tăiţei din orez/fasole/hrişcă pe care să le stropeşti cu ulei de măsline extravirgin şi să adaugi seminţe crude de floarea-soarelui.
Ca gustări poţi să optezi pentru o prăjitură vegană fără zahăr sau biluţe din nuci şi curmale, câteva nuci crude, beţişoare de morcov, crackerşi sau un fruct. Şi pe acestea le poţi organiza din timp în caserole şi să schimbi fructul, verdeţurile, nucile, astfel încât să mănânci cât mai diversificat în fiecare zi.
3. Orez integral cu peşte şi spanac crud
Aşază în caserole orez integral, un pumn de frunze de spanac, câteva bucăţi de peşte şi alte legume preferate pe care să le stropeşti apoi cu ulei de măsline extravirgin şi zeamă de lămâie.
4. Chifteluţe de năut cu broccoli
Poţi să faci în avans chifteluţe din năut pe care să le prăjeşti sau să le coci la cuptor. Ele sunt o sursă bună de proteine pe care le poţi combina cu broccoli făcut la abur şi alte legume/verdeţuri crude. În plus, dacă preferi poţi să adaugi şi două linguri de orez integral/quinoa sau mei.
5. O varietate de legume la cuptor şi ardei umplut cu quinoa
Quinoa este o sursă excelentă de proteine, prin urmare o poţi folosi în foarte multe preparate dacă nu mănânci carne. Se combină foarte bine cu legumele la cuptor, poţi să o amesteci cu ciuperci, ceapă şi verdeaţă pentru a obţine o umplutură pentru ardei sau să o foloseşti pentru micul dejun alături de lapte vegetal şi fructe.
Sursa: eva.ro
01.02.2019
18:30
3558
REȚETĂ // Cel mai rapid aperitiv – chiftele de cartofi cu brânză
28.01.2019
14:19
4274
REȚETĂ// Quiche cu piept de pui și broccoli
25.01.2019
17:19
3487
REȚETĂ // Budincă de cafea
22.01.2019
15:19
3437
REȚETĂ // Desert rapid și gustos - Omletă cu mere
19.01.2019
15:04
3082
REȚETĂ // Orez cu pui
17.01.2019
18:30
3515
REȚETĂ // Friptură delicioasă cu ciuperci
15.01.2019
17:21
5281
REȚETĂ împărătească // Pui Marengo
14.01.2019
17:40
3696
REȚETĂ // Sănătos și gustos. Supă crema de dovleac cu parmezan
28.12.2018
13:19
2315
REȚETE // Cocktailuri DELICIOASE pe care le poți prepara de Revelion. Îți vei surprinde invitații!
26.12.2018
16:30
2480
REȚETĂ // Tort Dracula
24.12.2018
08:04
3795
REȚETĂ // Friptură de porc la tavă cu portocale si rozmarin
19.12.2018
08:30
48652
REȚETĂ // Prăjitura care a înnebunit planeta
22.11.2025
20:45
360
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
410
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
479
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
450
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
508
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
547
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
739
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
582
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
854
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
22.11.2025
07:39
614
O fetiță de 7 ani din Polonia, printre victimele unui atac rusesc la Ternopil: bilanțul tragediei ajunge la 31 de morți
22.11.2025
07:26
855
DOCUMENT INTEGRAL // Cele 28 de puncte ale planului de pace în Ucraina trasat de Statele Unite în colaborare cu Rusia. Trump a dat un ultimatum ucrainenilor
22.11.2025
07:05
622
Anunțul controversat al Rusiei: Declară că a preluat controlul unor sate din estul Ucrainei, dar Kievul dezminte
21.11.2025
22:06
839
Putin amenință cu noi cuceriri în Ucraina dacă planul american nu este acceptat: "Rusia este pregătită de negocieri"
21.11.2025
20:45
853
Schimbări meteo semnificative pentru 22 noiembrie 2025
21.11.2025
20:43
836
Zelenski respinge ferm planul american perceput ca favorabil Kremlinului, susținând demnitatea și suveranitatea Ucrainei
21.11.2025
20:07
701
Fost eurodeputat britanic, condamnat la închisoare pentru corupție prorusă în Parlamentul European
21.11.2025
18:13
635
Vladimir Bolea subliniază progresele Moldovei în calea aderării la UE la conferința din București
21.11.2025
17:32
823
SUA oferă Ucrainei un nou set de garanții de securitate inspirate din principiile NATO, valabile timp de zece ani
21.11.2025
17:23
1055
O nouă LOVITURĂ pentru gruparea Șor: postul GRT din Găgăuzia, devenit un instrument în mâinile condamnatului Ilan Șor, ar putea fi ÎNCHIS
21.11.2025
17:03
765
Mesaj de ULTIMĂ ORĂ transmis de Nicușor Dan de la București: „Extinderea Uniunii Europene către R. Moldova nu este un act de caritate, ci o investiție în securitate”
21.11.2025
16:19
792
„Nu este exclus să fie o tentativă de DESTABILIZARE”. Spicherul Igor Grosu cere să se facă lumină în cazul tentativei de trafic cu ARMAMENT
21.11.2025
16:18
665
Chișinău găzduiește experți internaționali la conferința „O singură sănătate” pentru securizarea globală a sănătății
21.11.2025
15:46
860
ANALIZĂ // Traficul cu ARMAMENT la frontiera moldo-română, o OPERAȚIUNE sub steag fals. Incidentul a fost alimentat de unii politicieni de la Chișinău, iar apoi exploatat de propaganda rusă
21.11.2025
15:39
1031
Refuz ferm al Ucrainei și europenilor față de concesiile din planul SUA-Rusia pentru pace
21.11.2025
15:31
914
Noi REȚINERI în cazul traficului de ARME, muniții și dispozitive militare la hotarul R. Moldova cu România
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














