Ce s-a întâmplat mai exact la 1 decembrie 1918? Mărturia poetului Lucian Blaga

Descopera

Cunoscutul poet a fost prezent la festivitatăţile organizate cu prilejul zilei de 1 decembrie 1918 şi a relatat cele întâmplate.

Documentele şi imaginile din acea perioadă descriu cât se poate de clar acest eveniment. Dezideratul unirii avea o istorie îndelungată, românii putând profita, în acel moment, de contextul politic internaţional, care favoriza concretizarea năzuinţelor lor.

Pentru început, a fost aleasă locaţia, oraşul Alba Iulia, fostă reşedinţă a principilor Transilvaniei şi reşedinţă a conducătorului unirii de la 1599, Mihai Viteazu. Stabilirea capitalei cunoscutului domnitor în acest loc, dar şi evenimentul care a marcat apogeul Răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan, în 1784, i-a determinat pe organizatorii evenimentului de la 1 decembrie 1918 să aleagă Alba Iulia ca locaţie pentru desfăşurarea Adunării.

Atmosfera acelei zile a fost una de sărbătoare. Au fost prezenţi 1228 de delegaţi oficiali, din toate cele 27 de comitate româneşti, precum şi alte personalităţi ale mediului politic, cultural şi religios românesc şi nu numai. Majoritatea celor care asistau la înfăptuirea actului istoric era constituită, însă, din oameni simpli, aproximativ 100.000 la număr.

Relatările participanţilor atestă prezenţa grupurilor imense de oameni care se îndreptau în acele zile spre Alba Iulia. Sute de steaguri tricolore puteau fi văzute în acele zile. Cu toţii se îndreptau spre Câmpul lui Horea. Aici, oamenii politici Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu vorbeau despre necesitatea unirii provinciilor româneşti şi posibilitatea ca aceasta să fie transpusă în realitate, prin votul cetăţenilor. Punctul culminant al evenimentului de la 1 decembrie 1918 l-a constituit momentul în care episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit Rezoluţia Unirii, actul care, practic, consfinţea realizarea vechiului deziderat al poporului român, scrie descoperă.ro.

Printre participanţii la Adunare s-a numărat şi poetul Lucian Blaga, ale cărui mărturii au supravieţuit timpului. Iată ce ne povesteşe acesta:

„Era o dimineaţă rece, de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună”.