Ce DEZAMĂGIRI se află în spatele unei relaţii de durată
1721
sursa: google.ro Există o serie de emoţii conjugale neplăcute care pot părea deprimante, dar pe care fiecare cuplu le experimentează la un moment dat. Intensitatea pasiunii şi emoţiile puternice se modifică, la fel ca şi obiceiurile celor doi, potrivit sheknows.com.
„Recomand pacienţilor mei tot timpul să nu mai vadă doar «versiunea Facebook» a cuplurilor. Le explic faptul că cei care pozează în «cuplul perfect» devin în unele momente supăraţi, iritaţi, ţipă, cred că se urăsc şi spun lucruri de care nu sunt mândri“, explică Nikki Martinez, psiholog de cuplu.
Iată câteva emoţii negative pe care le experimentează partenerii de cuplu implicaţi în relaţii de lungă durată sau mariaje:
Furie. Cei care au fost căsătoriţi mai mult de o zi ştiu că va apărea sentimentul de furie. Psihologul Nikki Martinez spune că mânia este una dintre cele mai comune emoţii pe care cuplurile căsătorite le experimentează.
„La baza furiei partenerilor pot sta mai multe motive. Vom vedea acest lucru cel mai adesea ca o reacţie la o emoţie ascunsă, pe care încearcă să o acopere. O altă emoţie foarte comună este iritaţia în momentul în care dragostea nu mai are aceeaşi intensitate.
O altă emoţie pe care adesea o simt partenerii căsătoriţi este dezgustul şi ura. Le apare în minte întrebarea dacă au ajuns cu adevărat să urască persoana de alături cu care visau să-şi petreacă tot restul vieţii. Sigur că nu este aşa, iar reducerea stresului şi anxietăţii îi va ajuta să-şi dea seama de acest lucru“, spune specialistul.
Dezamăgire. Una din cele mai mari realizări pe care le veţi avea în timpul căsătoriei este dezamăgirea. Să ai un singur partener pentru o perioadă lungă de timp este un lucru minunat, dar care aduce frustrare şi panică, mai ales când realizezi că este imposibil ca o singură persoană să poată răspunde la toate nevoile tale. Numai când vei accepta acest lucru vei putea avea o relaţie sănătoasă.
Frica. „Indiferent de cât de mult se iubesc partenerii, este imposibil ca măcar o dată să nu apară teama că poate au greşit atunci când au ales cu cine să-şi împartă viaţa“, spune Chris Armstrong, terapeut de cuplu.
„Cel mai frecvent, această emoţie apare la cuplurile tinere, care, înainte de a se căsători, au avut o viaţă foarte flexibilă, s-au distrat şi au trăit fără griji. Pentru ei poate fi destul de greu să se obişnuiască cu viaţa de familie, fără a trage concluzii false cu privire la lucruri precum modul de petrecere a timpului liber sau activităţile care pot aduce bucurie ambilor parteneri“, a adăugat specialistul.
Frustrare. Frustrarea este o emoţie nouă într-o relaţie pe termen lung, mai ales dacă partenerii au mai locuit împreună. Dar, conform spuselor lui Armstrong, comunicarea este factorul cheie într-o astfel de situaţie, o importanţă deosebită având-o şi inteligenţa emoţională, încrederea în sine şi puterea de auto-gestionare.
Încercaţi să nu intraţi în competiţie cu partenerul de viaţă, să vă susţineţi şi să vă oferiţi încredere, pentru a putea să evoluaţi împreună.
Supărare. Iată o emoţie pe care ai putea jura că nu o vei experimenta niciodată alături de partenerul/partenera ta. Este exact opusul sentimentului de fericire maximă din ziua nunţii, însă este o parte complet normală şi sănătoasă a creşterii personale într-o relaţie.
„Multe din cuplurile de tineri căsătoriţi experimentează o mare dezamăgire după nuntă“, a spus psihologul Julie Bindeman. Pentru mulţi dintre partenerii căsătoriţi de o lungă perioadă de timp supărarea este asociată cu pierderea modelului de familie pe care şi l-ar fi dorit. Mai ales după ce apar copiii, iar partenerii nu se mai pot bucura de libertatea de care au beneficiat până în acel moment.
Nelinişte. Pentru noile generaţii, neliniştea şi nerăbdarea într-o căsătorie au devenit lucruri normale. Şi odată ce se căsătoresc, spune Armstrong, cei mai mulţi renunţă la căsnicie, primul lor gând fiind: „Pentru asta m-am căsătorit eu?“.
La fel ca multe alte etape din mariaj, neliniştea este o reacţie des întâlnită într-un angajament pe termen lung, care va continua să existe, oscilând în diferitele etape ale unei relaţii.
Sursa: one.ro
31.01.2019
19:02
4177
Mare atenție! Limbajul corpului trădează infidelitatea
31.01.2019
18:02
2262
Secretul unei relații de lungă durată. Un singur detaliu poate face diferența
30.01.2019
20:24
3599
Cum să-l faci să se reîndrăgostească de tine
30.01.2019
18:04
2899
Independența NU este incompatibilă cu sprijinul
28.01.2019
20:02
3133
Căsnicia mea nu merge, cum s-o repar?
22.01.2019
18:30
3090
Gest SURPRINZĂTOR al unui cuplu din Irlanda de Nord după ce a aflat că este câştigătorul marelui premiu al Loteriei Naţionale
19.01.2019
17:04
4543
Semnele care pot prezice divorțul. Sunt dovedite științific
15.01.2019
19:04
2728
Conflict în cuplu. Cum iți exprimi gândurile și emoțiile
11.01.2019
18:02
2493
Cum a reuşit un cuplu să transforme prima întâlnire într-un BUSINESS de 11 milioane de euro
28.12.2018
19:30
3616
De ce NU ar trebui să îți mai cauți sufletul pereche
25.12.2018
19:04
2508
Cariera DĂUNEAZĂ vieții sentimentale?
25.12.2018
18:03
2905
PSIHOTERAPEUT // Câteva lucruri de evitat în relația de cuplu
23.11.2025
08:13
249
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
415
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
644
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
616
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
694
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
630
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
698
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
711
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
897
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
727
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
1025
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
22.11.2025
07:39
767
O fetiță de 7 ani din Polonia, printre victimele unui atac rusesc la Ternopil: bilanțul tragediei ajunge la 31 de morți
22.11.2025
07:26
993
DOCUMENT INTEGRAL // Cele 28 de puncte ale planului de pace în Ucraina trasat de Statele Unite în colaborare cu Rusia. Trump a dat un ultimatum ucrainenilor
22.11.2025
07:05
738
Anunțul controversat al Rusiei: Declară că a preluat controlul unor sate din estul Ucrainei, dar Kievul dezminte
21.11.2025
22:06
950
Putin amenință cu noi cuceriri în Ucraina dacă planul american nu este acceptat: "Rusia este pregătită de negocieri"
21.11.2025
20:45
957
Schimbări meteo semnificative pentru 22 noiembrie 2025
21.11.2025
20:43
971
Zelenski respinge ferm planul american perceput ca favorabil Kremlinului, susținând demnitatea și suveranitatea Ucrainei
21.11.2025
20:07
791
Fost eurodeputat britanic, condamnat la închisoare pentru corupție prorusă în Parlamentul European
21.11.2025
18:13
721
Vladimir Bolea subliniază progresele Moldovei în calea aderării la UE la conferința din București
21.11.2025
17:32
930
SUA oferă Ucrainei un nou set de garanții de securitate inspirate din principiile NATO, valabile timp de zece ani
21.11.2025
17:23
1160
O nouă LOVITURĂ pentru gruparea Șor: postul GRT din Găgăuzia, devenit un instrument în mâinile condamnatului Ilan Șor, ar putea fi ÎNCHIS
21.11.2025
17:03
853
Mesaj de ULTIMĂ ORĂ transmis de Nicușor Dan de la București: „Extinderea Uniunii Europene către R. Moldova nu este un act de caritate, ci o investiție în securitate”
21.11.2025
16:19
874
„Nu este exclus să fie o tentativă de DESTABILIZARE”. Spicherul Igor Grosu cere să se facă lumină în cazul tentativei de trafic cu ARMAMENT
21.11.2025
16:18
741
Chișinău găzduiește experți internaționali la conferința „O singură sănătate” pentru securizarea globală a sănătății
21.11.2025
15:46
954
ANALIZĂ // Traficul cu ARMAMENT la frontiera moldo-română, o OPERAȚIUNE sub steag fals. Incidentul a fost alimentat de unii politicieni de la Chișinău, iar apoi exploatat de propaganda rusă
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














