Ce CONSECINȚE va avea alegerea lui Igor Dodon şi ce trebuie să facă România
1679
epochtimes.ro
„Dodon va fi un preşedinte al stagnării, care va continua retorica geopolitică est-vest, dar care nu va implementa nimic în mod real”, susţine Ileana Racheru, specialistă în spaţiul post-sovietic. Experta în politici energetice Otilia Nuţu explică la rândul ei ce ce poate face România pentru a ajuta R. Moldova să-şi reducă dependenţa de Rusia.
Cercetătoarea la Institutul Diplomatic Român, Ileana Racheru, a afirmat că „denunţarea acordului de asociere (AA) este foarte greu de făcut, aproape imposibil pentru că R.Moldova este aproape în faliment şi are nevoie de banii europeni, iar Igor Dodon nu are are atribuţiile constituţionale în acest sens şi nici nu le poate spune cetăţenilor că vor fi reintroduse vizele pentru călătoriile în vest”, într-un interviu special cu publicaţia Epoch Times.
La rândul ei, Otilia Nuţu de la Expert Forum avertizează că R.Moldova are o datorie de 90% din PIB către Gazprom, şi există „un mare risc ca această companie, care controlează acum 50% din acţiunile reţelei de gaze, să ceară în contul datoriei şi restul reţelei de gaze, reţeaua de energie electrică sau alte active la fel de importante”.
Vă invităm să citiţi cele mai importante declaraţii făcute de cele două experte în cadrul emisiunii speciale realizate de Epoch Times cu ocazia alegerilor din R.Moldova.
***
Despre victoria lui Dodon, candidatul Sistemului
Ileana Racheru: Igor Dodon este candidatul sistemului, pe de-o parte prin relaţiile pe care le are cu Vlad Plahotniuc, oligarhul care controlează aproape totul în Republica Moldova, şi pe de altă parte, pentru că în slujba lui au fost puse toate resursele administrative la nivel local şi central. În acelaşi timp, Dodon a beneficiat şi de susţinerea a 90% din mass/media din R.Moldova, pe când Maia Sandu este candidatul anti-sistem şi singura care a venit cu o platformă anti-corupţie care putea fi credibilă pentru cetăţeni. Ea şi-a făcut campanie electorală cu resurse financiare foarte puţine mai mult pe reţelele de socializare, cu un partid înfiinţat cu mai puţin de un an în urmă, şi a reuşit să obţină 47% din voturi.
Ce fel de preşedinte va fi Dodon
Ileana Racheru: Igor Dodon va tinde să fie mai degrabă un preşedinte al stagnării, care va continua retorica geopolitică est-vest, dar care nu va implementa nimic în mod real. Denunţarea acordului de asociere (AA) este foarte greu de făcut, aproape imposibil pentru că R.Moldova este aproape în faliment şi are nevoie de banii europeni, iar Igor Dodon nu are atribuţiile constituţionale în acest sens şi nici nu le poate spune cetăţenilor că vor fi reintroduse vizele pentru călătoriile în vest.
Pe de altă parte, Dodon este un preşedinte cu atribuţii limitate pentru că este controlat şi nu are independenţă privind decizia. Dacă ne uităm ce se întâmplă cu Parlamentul R.Moldova, vedem parlamentari care au trecut foarte uşor de la un partid la altul, în tabăra lui Plahotniuc, cu o singură excepţie - parlamentarii PSRM. Nu cred că aceştia nu puteau fi cumpăraţi, ci că nu s-a încercat asta. În plus, Dodon a avut afaceri cu Plahotniuc în trecut.
Liderul PSRM va fi continuatorul actualului staus quo. Nu se pune problema aderării R.Moldova la UE. Nici UE nu este interesată şi nu se pune problema unei foi de parcurs, în afară de Acordul de Asociere.
Atribuţiile constituţionale nu-i permit preşedintelui să ducă ţara în Uniunea Eurasiatică. Pentru a iniţia negocieri în vederea semnării unui tratat de aderare la aceasta, Dodon are nevoie ca acele negocieri să fie iniţiate mai întâi la nivelul Ministerului de Externe. De asemenea, acesta trebuie ratificat de Parlament.
Fraudele de la alegeri
Otilia Nuţu: Vedem şi în Moldova acelaşi tip de influenţare a alegătorilor ca şi în România - tactica puiul şi făina, campanii murdare, sprijinul unei părţi din Biserică pentru unii candidaţi, acuzaţiile misogine. A fost o campanie urâtă, şi cred că scorul bun al Maiei Sandu se datorează într-o oarecare măsură şi acelei simpatii pe care o simt oamenii pentru candidatul defavorizat. Este totuşi fantastic pentru un om care are atât de puţine resurse, din nimic, să obţină jumătate din voturi, mai ales fără expunerea mediatică pe care a avut-o Dodon.
La alegerile din primul tur n-am sesizat fraude. Alegerile din R.M. sunt observate mult mai bine decât cele din România, pentru că de când am intrat în UE, toate procesele legate de corectitudinea votului sunt considerate rezolvate. Se consideră că ţara s-a maturizat suficient pentru a se descurca singură, în timp ce în Moldova există mult mai mulţi observatori internaţionali străini, finanţări pentru asta.
Faţă de România, în R.Moldova se poate vota oriunde se strâng oamenii, spre exemplu în magazine, în baruri.
Ca observatori la primul tur, am fost într-una din localităţile unde votau cetăţenii din Transnistria, iar atunci prezenţa nu a fost atât de mare ca în turul 2, nu au fost aduşi oameni cu autobuzele, pe baza listelor din fabrici. Au apărut informaţii pe reţelele de socializare că votanţii trebuie să-şi fotografieze buletinele de vot şi că primesc 300 de lei pentru asta sau că pentru buletine cu vot pentru Dodon s-au primit 5 litri de benzină.
Interesant este că Transnistria face parte din R.Moldova doar când convine. Pe de o parte se spune că nu există niciun control asupra a ce se întâmplă în zonă, dar pe de altă parte s-au emis mai multe buletine de vot de către autorităţile moldoveneşti şi a existat o grijă mare pentru ca aceşti votanţi să fie aduşi la urne. În diaspora nu s-a manifestat aceeaşi grijă, deşi era clar că vor vota mai mulţi decât la primul tur. E clar că s-a încercat ceva, s-au forţat nişte reguli şi a fost o continuare a tipului de campanie pe care l-am văzut.
Ce poate face România pentru R.Moldova?
Otilia Nuţu: În partea de energie, unde România chiar ar avea posibilitatea să ajute, lucrurile merg destul de greu. Politicienii din Moldova depind, ca bani, de Vest şi au o datorie uriaşă, în bani, faţă de est. R.Moldova datorează către Gazprom 90% din PIB, iar această datorie creşte în continuare. O parte din gazul din Transnistria este consumat pentru producţia de energie electrică, care se vinde apoi cetăţenilor de pe malul drept. Moldovenii plătesc mai mult decât plătesc românii pentru energie electrică. Banii sunt colectaţi de o firmă offshore care ia banii, dar nu plăteşte gazul. Astfel datoria creşte în continuare, şi pe fondul deteriorării cursului de schimb. Ca urmare, indiferent cine ajunge la putere va trebui să realizeze un echilibru fin între a spune ce vrea să audă Vestul pentru a primi bani cash pentru plata pensiilor şi salariilor, şi ce vrea să audă estul, pentru ca acesta să nu închidă robinetul sau să execute o parte din datoria istorică.
Un alt mare risc este ca Gazprom, care controlează acum 50% din acţiunile reţelei de gaze, să ceară în contul datoriei şi restul reţelei de gaze, reţeaua de energie electrică sau alte active la fel de importante. Ce se poate face este terminarea acestor contracte şi scheme prin care banii moldovenilor sunt sifonaţi prin această firmă, iar datoria creşte. Această firmă offshore are licenţă de la autorităţile din R.Moldova, de la ANRE. A fost o licitaţie scandaloasă în care a fost eliminat concurentul din Ucraina pentru a continua deal-ul în această schemă. Guvernul pro-occidental, format peste noapte şi care calma toate spiritele în Europa că Moldova păstrează direcţia pro-occidentală, iată că măreşte datoria faţă de Rusia.
România ar putea să accelereze partea noastră de infrastructură care ar putea să interconecteze piaţa românească cu cea moldovenească, astfel încât, dacă ruşii închid robinetul să aibă o alternativă de curent şi gaz. Există o parte din finanţare, există interes din partea companiilor Transelectrica şi Transgaz să intre pe piaţă. Singura problemă este că nu poţi intra pe piaţă atâta vreme cât n-ai siguranţa că instituţiile din RM vor respecta regulile pieţei.
Vedem ANRE-ul moldovenesc care a licenţiat compania offshore, Ministerul Economiei care a tolerat sau organizat acea licitaţie cu cântec.Tot sprijinul României pentru Chişinău trebuie să vină la pachet cu nişte condiţionalităţi puternice. Vedem că ceilalţi parteneri externi – UE şi FMI – sunt tot mai interesaţi de condiţionalităţi structurale. Ar trebui să ne aliniem şi noi mai bine la asta. Noi avem şansa să reducem dependenţa R.Moldova de Rusia. Mă refer aici la gazoductul Iaşi-Ungheni şi interconectarea pe energie electrică prin sud.
Despre „Mâna Moscovei”
Ileana Racheru: Pentru publicul din România este important să înţeleagă că nu contează foarte mult ce face Rusia în Moldova acum, aşa zisa mână a Rusiei, pentru că nu tot ce se întâmplă acolo are ca factor determinant influenţa acesteia. Important este actualul regim care este corupt şi fals pro-european. Filoruşii şi rusofonii nu sunt anti-europeni doar pentru că au o pasiune de a trăi în corupţie şi sărăcie alături de Igor Dodon, ci s-au săturat şi ei de promisiunile falşilor pro-europeni de la Chişinău. Cea mai mare problemă este lipsa reformelor şi controlul aproape total asupra instituţiilor statului.
Igor Dodon preşedinte înseamnă o stagnare şi o continuare a ce a fost în ultimii 25 de ani - instituţii de faţadă care servesc unor interese criminale, aşa cum au arătat spălările de bani ruseşti sau furtul miliardului. (...)
Matei Dobrovie, Epoch Times
25.04.2026
20:53
252
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
200
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
278
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
315
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
410
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
481
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
420
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
562
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
652
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
546
Horoscopul zilei 25.04.2026
25.04.2026
20:23
81
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
239
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
286
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
389
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
462
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
407
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
548
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
632
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
535
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
639
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
675
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
700
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
701
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
756
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
901
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
805
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
701
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
707
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
787
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
911
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
740
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
683
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
885
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
749
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














