Cazimir Țino // Republica Moldova – Inevitabilul geopolitic

Sine ira et studio

Ne apropiem cu pași repezi de momentul 24 februarie, când se va fi împlinit un an de la debutul fazei acute a agresiunii rusești asupra Ucrainei (faza inițială debutând încă din 2014). Știm deja că lumea nu va mai fi la fel. Că Ucraina va ieși victorioasă. Că o rearanjare a lumii este pe cât de necesară, pe atât de inevitabilă. Unde se plasează Republica Moldova pe harta geopolitică a lumii? Cum va face față – dacă va face! – acestor schimbări majore? Care mai sunt opțiunile reale ale acestui stat? Să le luăm pe rând.

În primul rând, în ultimii circa 15 ani o adevărată avalanșă de crize au zguduit planeta, ceea ce a lăsat tuturor urme – mai adânci sau mai ușoare. Criza financiară globală (2007 – 2014), criza de securitate din estul Europei (începută de Rusia în 2008 prin invadarea Georgiei, continuată până în prezent de către Moscova în Ucraina, Georgia, Republica Moldova, Armenia, dar și în Siria și Africa), criza de sănătate cauzată de pandemia de Covid-19 (din noiembrie 2019 până în prezent), plus o sumedenie de tot felul de crize regionale, naționale, locale. Și peste toate acestea, insinuându-se, aproape pe nesimțite, singularitatea tehnologică. Omenește, psihologic este de înțeles că din ce în ce mai multor oameni le vine din ce în ce mai greu să facă față unor provocări din ce în ce mai mari, care vin într-un ritm amețitor. Tocmai de aceea, calmul, rațiunea și empatia ar trebui să fie noile cuvinte de ordine ale zilei. Dar nu sunt.

Epoca de relativă stabilitate, prosperitate și libertate începută în 1989/1990 pare a fi ajuns la zenit. Ea se poate reinventa sau poate colapsa. Adevărata falie culturală și civilizațională nu este între Est(ul Europei) și Vest(ul Europei), nici între Nord(ul dezvoltat) și Sud(ul sărac). În acești zori încă încețoșați ai postmodernismului lupta se dă, maniheic, între Libertate și Opresiune. Și cum statele – fie și cele mai puternice – sunt din ce în ce mai mici, pe de o parte, și mai interdependente, pe de alta, rezultă că ne îndreptăm cu pași repezi spre o arhitectură de dezvoltare și securitate regională. Aceasta depășește naționalul, dar nu ajunge (încă) la o dezvoltare cu adevărat globală. Este prematur și exagerat să vorbim despre guverne mondiale, oculte, care ne conduc din umbră, conspirații și uneltiri ale unei minorități – neapărat malefice! Dar, în același timp, este depășită relaționarea de tip parohial, circumscrisă doar local, regional sau național. A trecut demult vremea societăților autarhice. Așadar, ceea ce avem azi – că ne place sau nu, că înțelegem sau nu – este o perioadă a grupărilor (și regrupărilor) regionale, care cuprind grupuri de actori statali. Sintetizând și simplificând, putem identifica blocuri (politice, economice, militare) ale unei lumi libere și, în oglindă, a unei alte lumi, opresiv-dictatoriale.

În spațiul care ne interesează, Republica Moldova a fost, până în 2014 - 2022, pe o falie artificială în care se întâlneau Lumea Liberă cu, să-i spunem, Lumea Autarhică.

Lumea Liberă s-a extins începând cu 1989. În detrimentul (slavă Domnului!) Lumii Autarhice. Ceea ce acesteia din urmă, evident, nu i-a convenit. Ceea ce numim azi, generic, „Occident”, corespunde grosso modo unor organizații formale, generic vorbind. Este vorba despre NATO, UE, OECD. Și micro-organizațiilor lor conexe. Aici intră, în general, America de Nord, Europa de Vest și Centrală, țări din Asia de Est și din Oceania (de ex. Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Filipine, Australia, Noua Zeelandă). Plus câteva state din America de Sud, începând de la Columbia.

Lumea Autarhică este alcătuită din perdanții Războiului Rece și din dictatorii zilei de azi. State eșuate, subdezvoltate, care nu se simt comod cu reguli internaționale clare, încep să se aglutineze într-un front comun. Pericolul zilei (de azi și de mâine) este reprezentat de o veritabilă Axă a Răului (succesoarea legitimă a Imperiului Răului), Axa Moscova – Beijing – Teheran. Secondate de locotenenții lor: Coreea de Nord, Siria, Eritreea, Venezuela, Cuba și alte câteva țări exotice lipsite de relevanță.

Revenind la R. Moldova, zone de interes rămân Ucraina și estul Europei. În acest context, Chișinăul nu doar că trebuie să aleagă, ci și să se poziționeze public și hotărât, așa cum n-a făcut-o în ultimii 30 de ani. Ucraina nu va pierde actualul război cu molohul rus. Cel puțin din următoarele motive:

1.Determinarea ucrainenilor este extraordinar de puternică. Putin a reușit performanța de a obține exact inversul a ceea ce a sperat. Ceea ce spune mult despre inteligența și viziunea sa politică.

2.Absolut tot dreptul internațional, cu ale cărui reguli Rusia a fost, formal, de acord, este împotriva agresiunii armate rusești în Ucraina. Moscova va răspunde penal. E doar o chestiune de timp.

3.Capitalul întotdeauna învinge. Iar marele capital, convine sau nu, este la Washington, nu la Moscova. Occidentul a băgat în 2022 în Ucraina peste 100 de miliarde de dolari. Numai în 2022! Banii aceștia trebuie întorși cumva și nu oricum. Ci cu dobândă. Prin contracte de reconstrucție, prin investiții, prin privatizări, Vestul își va scoate banii aceștia.

4.Dacă Vestul – în frunte cu America – va da dovezi de slăbiciune, de pași înapoi acum, atunci SUA și-ar pierde prestigiul de unică Putere Globală. Nu dezbat aici aspectele morale. Asta e altă discuție. Dar acest lucru nu ar conveni nici republicanilor, nici democraților. E un fapt.

5.O cedare pe subiectul Ucraina ar fi, pe de o parte, o invitație adresată Moscovei de a avansa cu pretențiile ei absurde și coloniale, iar pe de altă parte ar fi o altă invitație a Chinei comuniste în Taiwan. Ceea ce atât SUA, cât și Asia de Est democratică nu pot accepta.

Iată de ce, deci, o dezangajare, chiar treptată, a Vestului în Ucraina este ilogică și improbabilă. Cumva, Occidentul este și el prins într-un colț: fie „o dă la pace”, dar pierde partida (banii și leadershipul), fie bagă mai mulți bani, mai multă persuasiune, mai multă influență, iar câștigul final îi va fi pe măsură. Nu doar undeva în estul Europei, dar mai ales în regiunea Asia – Pacific. Miza este enormă. Cu mult peste capul Chișinăului și al Bucureștiului. Și, aș spune, chiar peste capul Moscovei. Care, în noul context, devine din ce în ce mai mult un vasal al Beijingului.

Ceea ce poate pune probleme reale Lumii Libere este Axa de care vorbeam mai sus. Și în care, deocamdată, China este marele câștigător care învață – aproape gratis – din greșelile muscalilor. China comunistă, regim dictatorial ilegitim cu milioane de victime pe conștiință. Rusia autoritară, din ce în ce mai departe de lumea civilizată și prosperă. Iranul ayatollahilor islamiști, care execută oameni pe stadioane. Acesta este nucleul diabolic ce stă să se nască. Cei care contestă orice Stat de Drept și orice reguli internaționale bazate pe justiție. Cei care propun opresiunea în dauna libertății. Cei pentru care valoarea vieții umane este zero. Pentru care regulile sunt un moft, iar libertatea doar o fantezie burgheză.

A venit vremea separării apelor. Ceea ce unora din R. Moldova nu le convine, obișnuiți cu iluzia alăptării la două vaci. Dar timpul nu ține cont de idiosincraziile nostalgicilor sovietici. Orice oră petrecută în expectativă e o oră irosită. Pe seama celor suferinzi și în nevoi din această parte de lume. Timpul nu mai are răbdare pentru o Basarabie marginală, abia trezindu-se din anestezia roșie. Chișinăul trebuie să aleagă! O miză prea mare pentru o țară atât de mică. Și eșuată...