Stiri

Cinci aparate au survolat spațiul aerian al Moldovei. Trei erau rachete Banderol

Actualitate 03.10.2026 12:19 Vizualizări232
Cinci aparate au survolat spațiul aerian al Moldovei. Trei erau rachete Banderol

Cele cinci survoluri înregistrate în dimineata aceasta în Republica Moldova au implicat nu doar drone, ci și rachete. Informația a fost comunicată de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și de președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că rachetele sunt de tip Banderol. La rândul său, Anatolie Nosatîi a declarat că, dintre cele cinci aparate care au survolat teritoriul Republicii Moldova, trei au fost rachete, iar două – drone. Precizările au venit după ce, inițial, Ministerul Apărării a anunțat că cinci aparate de zbor fără pilot au traversat spațiul aerian, iar Ministerul Afacerilor Externe a comunicat, de asemenea, că au fost implicate cinci drone.

„Cinci mijloace de atac aerian rusești, inclusiv rachete Banderol și drone, au încălcat spațiul nostru aerian și au explodat pe teritoriul nostru”, a scris Maia Sandu.

„Condamn atacul Rusiei asupra Ucrainei din această dimineață. Războiul său ajunge într-un mod periculos în Moldova. Cinci mijloace rusești de atac aerian, inclusiv rachete Banderol și drone, au încălcat spațiul nostru aerian și au explodat pe teritoriul nostru. Moscova pune în pericol vieți în întreaga Europă și trebuie oprită.”

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri. Condamn atacurile masive ale Rusiei asupra Ucrainei din această noapte și violarea spațiului aerian al țării noastre. Rusia poate opri acest război chiar astăzi, iar cât timp continuă să atace, Ucraina are nevoie de sprijin pentru a-și apăra oamenii și a proteja și pacea noastră”, a scris ulterior șefa statului.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că „dronele lansate de Federația Rusă aduc frică și pericol pentru cetățenii noștri”. „Cinci incidente raportate și fixate. Așa că nu mai poate să manipuleze acel așa numit ambasador al Federației Ruse, că să-i dăm evidențe. Evidențele sunt pe loc. (…) Avem cinci cazuri: trei rachete și două drone”, a comunicat ministrul.

Utilizarea rachetei „Banderol”, cunoscută și sub indicativul S8000, în Ucraina a fost documentată pentru prima dată în primăvara anului 2025. Este un proiectil reactiv de mici dimensiuni, care combină caracteristicile unei rachete de croazieră cu cele ale unei drone de atac dotate cu motor reactiv. Arma este mai ieftină și are o încărcătură de luptă mai mică decât o rachetă de croazieră obișnuită. Pentru interceptarea sa sunt însă necesare adesea sisteme complexe de apărare antiaeriană.

Produsă de compania rusă „Kronștadt”, „Banderol” este lansată în principal de pe dronele „Orion” și este integrată și pe elicopterele Mi-28. Racheta poate atinge o viteză de peste 500 km/h și are o rază de acțiune de până la 500 de kilometri.

Ministerul Apărării a raportat, sâmbătă dimineață, că mai multe aparate de zbor fără pilot au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Între timp, poliția a anunțat că locuitori din mai multe raioane au semnalat explozii. La scurt timp, oamenii legii au raportat depistarea unor fragmente de drone în raioanele Căușeni, Hîncești, Ștefan Vodă și Anenii Noi.

Ulterior, Ministerul Apărării a precizat că, pe 3 octombrie, în intervalul 7:45–8:00, spațiul aerian național a fost survolat de cinci aparate de zbor fără pilot.

Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova prin survolarea teritoriului țării de către cinci drone, în contextul atacurilor masive desfășurate de Federația Rusă asupra Ucrainei”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.80 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 03.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri