Cazimir Țino // Problema identitară în R. Moldova: Considerații lingvistice (I)

Sine ira et studio

Anul acesta, 2023, ar fi bine să fie unul al clarificărilor și al separării apelor pentru Republica Moldova. Destul a stat într-o zonă gri, destul a balansat, real sau doar formal, între Est și Vest, destul a fugit după doi iepuri, dar nu a prins niciunul. Iar războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei nu a făcut decât să grăbească și să acutizeze necesitatea Chișinăului de a se hotărî odată, clar și răspicat, cine este și încotro vrea să meargă. Dar aici, în stânga Prutului, întrebarea „cine suntem noi?” este și cea care devoalează cea mai profundă criză a societății din ultimii 33 de ani: criza identitară. Îndrăznesc să afirm că aceasta este „mama” tuturor celorlalte crize, în sensul că degeaba cele mai bine intenționate guverne ar încerca să cârpească problemele cotidiene – altminteri reale, de multe ori foarte dureroase - nu se va întâmpla nimic bun și temeinic pe termen lung, dacă însăși baza conceptuală a existenței statului rămâne neclară și neclarificată.

Problema lingvistică, în R. M., este determinantă pentru chestiunea identității (și a autoidentificării). Prostia asta cu „limba de stat” (ca și când ar exista și o „limbă de mers”) sau „limba noastră”, ori „limba maternă” este una de care râd și curcile. „Limba moldovenească” este o mare gogomănie, din punct de vedere științific (lingvistic și istoric). Oare limba băștinașilor de aici nu are și ea dreptul la un nume corect? Evident, neprietenii noștri de la Răsărit au interes de a menține aceste falsuri istorice. Întrucât, odată ce s-ar recunoaște nu doar de către Curtea Constituțională sau de către Academia de Științe, dar și în Constituție corectitudinea și adevărul incontestabil al sintagmei „limbă română”, atunci următoarea concluzie logică s-ar impune de la sine: dacă suntem, majoritatea, cetățeni vorbitori de limbă română, înseamnă că suntem români, etnic vorbind. Și dacă suntem români (tocmai pentru că suntem moldoveni!), înseamnă că și statul pe care l-am preluat de la sovietici (mă refere aici la defuncta RSS Moldovenească), anume Republica Moldova de astăzi, este un stat românesc. Dar atunci, de ce avem, ca români, două state românești și nu doar unul, mai mare și mai puternic, cum de altminteri a mai și fost? Cei care ne vor dezbinați („divide et impera!”) știu clar sau măcar intuiesc că, odată cu ștergerea prostiei ăsteia cu limba „moldovenească”, ar începe foarte rapid un proces important și necesar de clarificare identitară. După care ar fi doar o chestiune de timp... Și, tot la capitolul lingvistic: deși există, la nivel statal, o singură limbă oficială, iar Legea 3 465 din 01.09.1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești (!) a fost declarată picată în desuetudine (de către Curtea Constituțională, la 04.06.2018), totuși în realitate există încă un bilingvism nociv, care face din limba rusă o a doua limbă oficială de facto. În sfârșit, în Autonomia Găgăuză, pe lângă limba română (limbă oficială a statului), respectiv găgăuză (limba maternă a etniei găgăuze, majoritară în autonomie), mai este oficială și limba rusă. De ce? Contribuie rusa la păstrarea, cultivarea și dezvoltarea limbii găgăuze, respectiv la prezervarea culturală a găgăuzilor? Iată de ce, în domeniul lingvistic, actuala putere (Parlament, Guvern și Președinție) și care fuge toată vremea la București pentru fel și fel de ajutoare (ceea ce este firesc) trebuie să ia câteva decizii necesare și curajoase:

-Votarea în Parlament a modificării art. 13 al. 1), în sensul aducerii în concordanță cu Hotărârea nr. 36 din 05.12.2013 a Curții Constituționale. De asemenea, modificarea art. 13 al. 2), în sensul suprimării sintagmei „limbii ruse” din text. Nemaifiind nici limbă oficială, nici limbă „de comunicare interetnică”, rusa trebuie așezată pe același nivel cu celelalte limbi ale minorităților etnice din țară (ucraineană, găgăuză, romă, bulgară etc.) – altfel s-ar perpetua o discriminare între limba rusă și orice altă limbă minoritară și nu ar fi drept!


-Votarea în Parlament a abrogării Legii 3 465 din 01.09.1989 (lege a unei țări care nu mai există: RSSM), respectiv adoptarea unei noi legi a folosirii limbilor minorităților etnice din R. Moldova, care să aducă la zi, la standarde europene, cadrul legal al unei dezvoltări depline și armonioase a limbilor minorităților, inclusiv minoritatea rusă.


-Votarea în Parlament a modificării art. 3 al. 1) în sensul înlocuirii sintagmei „limbă moldovenească” cu sintagma „limbă română” și suprimarea sintagmei „limbă rusă”; respectiv modificarea art. 3 al. 2) în același sens de mai sus, din Legea nr. 344 din 23.12.1994 privind Statutul juridic special al Găgăuziei. Acestea, tocmai pentru salvarea și dezvoltarea limbii și culturii găgăuze, rusificate astăzi într-o mare măsură. Conform art. 27 al. 2) din această lege, modificarea și/sau completarea ei se poate face cu votul a trei cincimi din numărul deputaților de la Chișinău. Actualul partid la conducere, PAS, are cei 61 de deputați necesari!

Să ne înțelegem limpede: orice minoritate etnică, lingvistică, culturală sau religioasă are dreptul de a-și dezvolta liber propria identitate. Mai mult, orice stat democratic are obligația de a asigura premisele unei astfel de dezvoltări: cadrul juridic normativ, sprijin financiar, educație în limbile minoritare, acces la mass-media etc. Există și standarde internaționale în materie, care trebuie respectate de orice stat civilizat. Există și reglementări europene pe care Republica Moldova, în drumul ei către integrare, trebuie să și le aproprie. Există și o legislație românească în materie, care poate fi luată ca model sau sursă de inspirație (aceasta este o legislație foarte liberală și permisivă cu drepturile minoritarilor). Ceea ce nu mai este în regulă, însă, este duplicitatea, ipocrizia și fariseismul care de mult prea multe ori au guvernat realitățile relațiilor interetnice din R. Moldova: există o singură limbă oficială, dar nu este clar cum se numește: ori îi pocim numele, ori i-l evităm.

Deși există o singură limbă oficială, mai toate documentele de stat, acte, registre, formulare etc. sunt traduse și în rusă (chiar dacă ruși sunt doar 4,1% din locuitori!). Mai mult, în foarte multe locuri de muncă, angajarea este condiționată și de cunoașterea limbii ruse! De ce nu și a limbii papuașe? În viața de zi cu zi, sunt nenumărate situațiile când la un banal magazin sau service auto, sau chiar în subdiviziuni ale instituțiilor de stat, dacă vorbești în română, ți se răspunde în rusă. Mă întreb și vă întreb: este normal, legal, civilizat? Legat de Autonomia Găgăuză: rostul formării acesteia, pe lângă oficializarea coloanei a V-a rusă în R. Moldova, a fost și acela de a ocroti și dezvolta minoritatea găgăuză, inclusiv din punct de vedere lingvistic. Cum este aceasta ocrotită, când sunt atâția etnici găgăuzi care nu mai știu limba lor, în schimb vorbesc rusa? Adică nici limba strămoșilor lor, nici limba oficială a statului. Ci una a fostului(?) ocupant de prin marginea Europei și nordul Asiei. Și exemplele ar putea continua, obositor de multe.

Iată de ce clarificarea, limpezirea apelor, rearanjarea reperelor naționale pe temeiuri solide și drepte, toate acestea sunt mai mult decât necesare. Și vor duce, printre altele, și la renunțarea unei duplicități păguboase, costisitoare financiar și condamnabile moral. Adică, la vindecarea societății de tarele mentalității sovietice. Așa să ne ajute Dumnezeu!