Cazimir Țino // Învățămintele ultimului sondaj și alternativele la dezastru

Sine ira et studio

Sondajul de ieri, realizat de IMAS, spune în linii mari ceea ce a spus și în ultimii doi ani. Nu există nici schimbări spectaculoase, nici reveniri impresionante. Este adevărat că nu a luat în calcul nici diaspora basarabeană, destul de numeroasă, nici regiunea separatistă transnistreană. Dacă luăm în considerare doar răspunsurile celor care și-au declarat o opțiune de vot, pe partide, lucrurile stau astfel: PAS domină încă, de pe primul loc, cu 39% intenții de vot (față de 52,8% la alegerile din iulie 2021); BCS (PSRM + PCRM) se apropie cu pași înceți, dar siguri, având 34,5% din intenția de vot (față de 27,17% la alegeri). În sfârșit, Partidul „Șor” ar acumula 11,6% (față de 5,74% la alegeri). Dacă alegerile ar avea loc mâine, doar aceste trei formațiuni ar accede în Parlament. Ca și acum doi ani. Cu scoruri de peste 1% (deci, practic, cam în marja de eroare) urmează: PDCM (Ion Chicu) cu 4,4% (0,43% la alegeri), PN (Renato Usatâi) cu 3,5% (4,10% la alegeri), MAN (Ion Ceban) cu 3% (nu a participat la alegerile anterioare, pe atunci Ion Ceban era încă socialist), PPDA (Dinu Plângău) cu 1% (2,33% la alegeri). După cum se vede, PAS nu își are printre ceilalți competitori de mai sus nici un posibil aliat. (PPDA, oricum în scădere, este practic irelevant). În schimb, toți ceilalți – de la BCS la MAN pot forma într-un fel sau altul o alianță de guvernare. Riscurile, ca și concluziile, sunt evidente.

Că PAS, având întreaga verticală a puterii, se erodează – aceasta este firesc în orice democrație. Fără să pun deloc la îndoială buna-credință a majorității celor de la guvernare, trebuie să recunoaștem că nu excelează deloc la capitolul comunicare. Ba și la strategia electorală au restanțe mari, mai ales după terminarea alegerilor. Se știe că o campanie electorală începe imediat a doua zi după închiderea urnelor. Dar, în „buna tradiție” a locului, se lasă totul pe ultima sută de metri. În fine, e firesc ca cei de la conducere să „decarteze” electoral atât pentru erorile reale, cât și pentru cele închipuite. Nici aici nu ducem lipsă de ambele. Așadar, uzura obișnuită a guvernării, greșelile de strategie politico-electorală, imperfecțiunile comunicării, lipsa transparenței din ultimii trei ani – toate acestea au dus la o erodare a partidului de guvernământ. Este timp ca, în următorii doi ani de până la proximele alegeri parlamentare, această erodare să se adâncească. Din păcate.

O altă greșeală pentru care mulți vor plăti electoral este sugrumarea, de către același PAS, a oricăror alternative pe dreapta. Felul în care PPDA a fost „ajutat” să pice în irelevanță, ținerea la distanță a CUB, în ciuda unor soluții propuse de acesta, absolut pertinente, relația ambiguă cu unionismul – toate acestea fac ca PAS să-și asume singur drapelul modernizării europene a republicii. Reale sau închipuite. Probabile sau doar posibile. Și tot singur va plăti, dacă integrarea în UE nu se va realiza în termenul autoimpus de 7 ani. Doar că vom suporta cu toții consecințele acestui eșec. Există o dilemă în politologie – una dintre multele. Cea dintre atomizarea spectrului electoral (în cazul nostru, cel de dreapta), pe de o parte, și necesitatea concentrării voturilor pe un singur actor politic, pe de alta. Sau, mai popular, teoria „votului util” versus cea a „votului risipit”. Dacă discutăm de șanse pentru un partid de a lua peste 50% - cum a fost cazul PAS în iulie 2021 – atunci „votul util” poate avea sens. Dacă însă toate semnele indică un scor de sub 50% - cum este cazul PAS de acum și din următorii doi ani – atunci este mult mai potrivită găsirea din timp, chiar cultivarea unor potențiali aliați. Pe scurt, cu cât potențialul maxim al unui partid scade mai mult sub 50%, cu atât mai repede apar problemele. PAS-ul pare ori a nu pricepe acest lucru, ori a nu-i păsa, într-o înfumurare tipică...

În privința alegerilor prezidențiale, lucrurile stau puțin diferit, mai ales în turul al doilea. În sensul că în turul I dilema sau pericolul unei atomizări excesive este una cu totul falsă, în timp ce în turul II problema aceasta nu se mai pune. Și, apropo de același sondaj de ieri: intenția de vot la prezidențiale este următoarea (pentru turul I): Maia Sandu 28,5% din intențiile de vot (36,16% la alegerile din 1 nov. 2020); Igor Dodon 23,9% (32,61% la alegeri); Ion Ceban 8,3% (la alegeri nu a participat); Ion Chicu 7,2% (la alegeri nu a participat); Renato Usatâi 3,8% (16,90% la alegeri); Vladimir Voronin 3,7% (la alegerile din 2020 nu a participat); Marina Tauber 2,7% (la alegeri nu a participat); Andrei Năstase 1% (3,26% la alegeri). În turul II, decisiv, Dodon ar obține 45%, iar Sandu - 38%. Chiar dacă, teoretic, Sandu i-ar atrage pe toți cei nehotărâți – 4% - tot nu l-ar egala pe Dodon. Iar dintre cei de mai sus, din turul I, este mai mult decât probabil ca electoratul lui Ceban, Chicu, Usatâi, Voronin, Tauber să meargă pe mâna lui Dodon. Matematica este evidentă. Maia Sandu nu prea ar mai avea de la cine să strângă voturi. Încă o dată, cultivarea unui posibil partener pe dreapta, care să facă un scor frumos în primul tur, este una dintre condițiile sine qua non ale unui al doilea mandat. Dar dacă cineva vrea să fie singur fruntea, atunci tot singur să dea socoteală de un posibil – și nedorit! – dezastru.

În sfârșit, opțiunile uinioniste se mențin în jurul a 32%, probabil ușor subevaluate. Dar chiar și așa, unioniștii ar fi o forță redutabilă, dacă ar fi reprezentați în Parlament. În 2020 și 2021 aceștia au votat, masiv, cu Maia Sandu și cu PAS – inclusiv pe fondul erodării până la discreditare a partidelor asumat unioniste. Ceea ce, foarte probabil, nu se va mai repeta în 2024 și 2025. Discursul național românesc al PAS-ului este unul șoptit, leșinat și aproape penibil – atunci când există! Dovadă: după tot ajutorul României pe drumul integrării europene (și nu numai), după atâtea mulțumiri ale Chișinăului pentru București, care „este avocatul nostru de nădejde, fratele nostru ce nu ne lasă la greu”, etc., etc., conducerea R. Moldova nu a invitat un singur reprezentant al României la mitingul de duminică din Piața MAN! Rușinică! – ar spune cârcotașii. Poate ar vrea actualii guvernanți să se descurce singuri cu condiționalitățile, cu acquis-ul comunitar, cu debursările pentru bugetul țării etc.? Acum, lăsând ironia la o parte, înțelegem foarte bine logica guvernanților. Să nu apăsăm prea tare pe români și România, ca să nu-i alienăm pe cei care sunt proeuropeni, dar nu neapărat proromâni. Doar că vremea acestor socoteli politice a trecut. Dar asta este altă poveste... Pe de altă parte, votul unioniștilor evident că nu se va duce nici spre BCS, Șor, PN sau restul iterațiilor Kremlinului în RM. Fie vor fi „recuperați” de o nouă forță prounionistă, fie vor îngroșa rândurile absenteiștilor. Ultima variantă nu ar fi de ajutor nici actualei guvernări, nici cauzei naționale românești în Basarabia. În privința primei variante, soluții pragmatice și realiste propune Igor Munteanu și echipa sa de la CUB. Dar cu un blocaj mediatic atroce – cu câteva excepții ale presei rămase independente – sarcina acestora pare dificilă. Pe principiul, însă, că orice dezavantaj poate fi metamorfozat într-un atu, rămâne ca diplomații spațiilor comune integrate româno-moldave să găsească și voința, și resursele, și strategia potrivite momentului, pentru a depăși vortexul tăcerii în care sunt ținuți.

În concluzie, rezultatele sondajului – plecând de la premisa că sunt corecte – se mulează natural pe așteptările foarte mari ale populației, pe greșelile – unele inerente și pardonabile, altele nu – ale actualei puteri, pe contextul internațional extrem de dificil, pe trendul firesc al unei puteri ce se erodează inerent. Nimic spectaculos. Decât, poate, orbirea că totul „începe și se termină cu noi”, că „extra PAS nulla salus” (ca să parafrazăm o expresie celebră), că, în fine, cine nu e cu noi e împotriva noastră (ăsta parcă era un slogan comunist, nu?). Drumul spre Europa nu este încă fără întoarcere. Acesta este adevărul. Și nici nu poate trece prin altă parte decât prin România. Restul sunt povești electorale. Ăstimp, lupii stau la pândă. Iar mânza moldovenească își face încă de cap. Ca și infatuarea superioară a miticului „dă București”. Ambele, la fel de nocive. Să luăm aminte!