Când vine delegația FMI în R. Moldova? „Nu veți vedea FMI la Chișinău, până când nu va fi ales un președinte”
2130
O delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI) ar urma să ajungă la Chișinău în prima jumătate a lunii februarie curent.
Cel puțin, așa susține ministrul Economiei, Octavian Calmâc, potrivit căruia vizita va fi una de monitorizare a situaţiei macroeconomice, situaţia bugetului de stat, inclusiv instrumentele de politici financiar-bugetare şi sistemul bancar.
Octavian Calmâc a specificat, pentru IPN, că la următoarea vizită a reprezentanţilor FMI nu se va discuta despre un posibil împrumut.
„Pentru negocieri va fi un alt format al misiunii, o altă echipă, care va veni în luna martie”, a spus Calmâc.
Acest fapt a fost confirmat, ieri, și de fostul președinte al României, Traian Băsescu.
„Nu veți vedea FMI la Chișinău în misiune de evaluare, până când nu va fi ales un președinte. Eu știu năravurile FMI”, a declarat Traian Băsescu în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la Unimedia.
Potrivit fostului șef de stat, „România este singura sursă certă de finanțare” pentru R. Moldova, „place sau nu place asta cuiva”. De aceea, „a pune niște condiții când dai bani este uzual”, a comentat Traian Băsescu scrisoarea adresată de premierul Dacian Cioloș omologului său de la Chișinău, Pavel Filip.
Menționăm că, în toamna trecută, FMI a fost fentat de două ori de către autoritățile de la Chișinău: prima dată delegația care venea spre R. Moldova a aflat în avion despre faptul că guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei și-a anunțat demisia (după ce în ajun avusese o întrevedere cu spicherul Andrian Candu la Hotelul „Nobil” – n.r.), iar a doua oară Guvernul Streleț a fost demis de democrați, socialiști și comuniști cu câteva zile înainte de vizita unei alte delegații FMI la Chișinău.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
07.09.2026
23:17
07.09.2026
22:36
07.09.2026
22:11
07.09.2026
21:08
07.09.2026
20:07
07.09.2026
20:03
07.09.2026
19:58
07.09.2026
19:57
07.09.2026
19:56
07.09.2026
19:31
07.09.2026
19:19
07.09.2026
19:14
07.09.2026
18:55
07.09.2026
17:36
07.09.2026
17:14
07.09.2026
17:08
07.09.2026
16:19
07.09.2026
16:06
07.09.2026
16:05
07.09.2026
16:03
07.09.2026
15:53
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















